ICCJ. Decizia nr. 825/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 26 mai 2003, reclamanta SC C.A.I. SA Iași a chemat în judecată SNP P. SA București, sucursala Peco Iași pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, pârâta să fie obligată la plata sumei de 1.758.881.384 lei cu titlu de diferență din reactualizarea prețului, ca urmare a achitării cu întârziere de până la 270 zile a sumelor datorate.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a transferat pârâtei dreptul de proprietate asupra a două imobile situate în Iași, în baza contractelor nr. 7424 și nr. 1595, ambele încheiate la data de 18 decembrie 2001, primul în valoare de 800.000 dolari S.U.A., iar al doilea în valoare de 500.000 dolari S.U.A.
în ambele contracte s-a stabilit că prețurile menționate sunt calculate la un curs de schimb 1 dolari S.U.A. = 31.517 lei, iar sumele la care se adaugă și TVA se achită prin virament bancar în contul vânzătorului.
Pârâta a achitat cu întârziere prețul datorat. Ca atare, se impune obligarea acesteia la plata diferenței de preț rezultată din diferența de curs valutar.
Prin sentința nr. 3031/ E din 16 decembrie 2003, Tribunalul Iași a respins acțiunea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin contract părțile nu au convenit asupra termenului de plată și, drept urmare, nu se poate aprecia în sensul existenței întârzierilor la plata prețului. Totodată, din protocoalele anterior încheiate rezultă că părțile au convenit asupra efectuării plăților în funcție de disponibilitățile bănești ale cumpărătorului, probatoriul administrat neputând susține concluzia că, la încheierea contractului, părțile au convenit asupra anulării acestei facilități stabilite în favoarea cumpărătorului.
împotriva hotărârii primei instanțe reclamanta a declarat apel, criticile privind aplicarea greșită a legii.
Curtea de Apel Iași, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 107 din 17 mai 2004, a admis apelul declarat de reclamantă și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată.
în motivarea acestei hotărâri, instanța de control judiciar a reținut că protocoalele anterioare își pierd valabilitatea la data încheierii contractelor de vânzare, iar prima instanță s-a pronunțat în sensul lipsei termenului de plată, cu neobservarea dispozițiilor art. 1361 și art. 1362 C. civ.
împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta SNP P. SA București, sucursala Peco Iași a declarat recurs.
Recurenta a susținut că decizia pronunțată în soluționarea apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii primei instanțe este lipsită de temei legal, în sensul unei greșite interpretări a dispozițiilor art. 1084 C. civ.
Astfel, reclamanta nu a făcut dovada daunelor produse acesteia, prin pretinsele întârzieri în plata prețului.
Mai mult, chiar dacă prețul ar fi fost exigibil la data predării bunurilor, acesta putea fi reactualizat cu rata inflației sau se puteau acorda dobânzi în temeiul art. 43 C. com.
Nu există însă nici un temei al cuantificării daunelor în raport de deprecierea monedei naționale.
în fine, recurenta a susținut că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, în sensul că instanța de control judiciar nu s-a pronunțat asupra apărărilor cu privire la plata prețului conform protocoalelor intervenite cu o zi înainte de încheierea contractului ceea ce arată că părțile au renunțat la aplicarea art. 1362 C. civ. Drept urmare, instanța de apel s-a pronunțat excedând voinței reale a părților.
Recursul este nefondat:
Este stabilit necontestat în cauză că reclamanta a transmis pârâtei dreptul de proprietate asupra a două imobile situate în Iași.
Potrivit art. 1361 C. civ. "principala obligație a cumpărătorului este de a plăti prețul la ziua și la locul determinat prin contract".
Pârâta nu contestă existența acestei obligații.
Or, obligația de plată a prețului, ca orice obligație de altfel, parte a unui raport juridic obligațional, are ca atribut caracteristic sancțiunea, obligațiile lipsite de orice sancțiune de ordin juridic nefiind obligații juridice.
în cauză nu s-a pus însă problema sancționării neîndeplinirii obligației de plată a prețului, trimiterea la dispozițiile art. 1084 C. civ., fiind greșită, dar lipsită de efecte sub aspectul soluției pronunțate.
în realitate, în cauză a fost supus examinării instanței chestiunea restabilirii echilibrului contractual, cu referire la echivalența prestațiilor la care au convenit vânzătorul și cumpărătorul în momentul încheierii contractelor de vânzare cumpărare.
Astfel, din examinarea contractelor de vânzare cumpărare rezultă că părțile au convenit asupra prețului și, pentru a anula consecințele procesului inflaționist, au consolidat în valută prețul stabilit în monedă națională, la cursul de schimb de la data încheierii contractului.
Drept urmare, nu constituie sancțiune ci modalitate de menținere și, respectiv, restabilire a echilibrului prestațiilor, convenit la data încheierii contractului, prin recalcularea diferenței de preț rezultată din cursul valutar de la data plății efective.
Rezultă pe de altă parte, în raport de nestabilirea unei scadențe a plății prețului, că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune generate de neîndeplinirea în termen a obligației bănești și nu s-a dispus în acest sens, așa încât criticile privitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 1084 cu referire la art. 1361 C. civ., în condițiile nedovedirii cuantumului prejudiciului, precum și a nepronunțării asupra mijloacelor de apărare ale pârâtei, respectiv pronunțarea cu neobservarea voinței reale a părților, se constată a fi fără obiect.
Așadar, obligând la plata diferenței, în monedă națională, de preț consolidat în valuta menționată, rezultată din diferența de curs valutar de la data plății efective raportat la cursul valutar de la data încheierii contractelor, corespunzător echilibrului prestațiilor convenit de părți la 12 decembrie 2001, reprezentând "îndeplinirea exactă a obligației" la care creditorul are dreptul în temeiul art. 1073 C. civ., instanța de apel a pronunțat o hotărâre temeinică și legală, în limitele sesizării instanței de judecată.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul declarat de pârâtă, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 83/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 86/2005. Comercial → |
|---|
