ICCJ. Decizia nr. 89/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința arbitrală nr. 504 din 18 decembrie 2002 a Curții de Arbitraj din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București a fost admisă în parte acțiunea reclamantei SC E.P. SRL București formulată împotriva pârâtei SC B.O. SA București.
A fost obligată pârâta să pună la dispoziția reclamantei suprafața de 43 mp spațiu comercial sub sancțiunea plății daunelor cominatorii de 500.000 lei pe zi de întârziere, de la rămânerea definitivă a hotărârii și până la executare.
A fost respinsă cererea privind plata de daune de 100.000.000 lei.
A fost respinsă cererea reconvențională privind rezilierea contractului de asociere.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat un contract de asociere, nr. 2906 din 28 august 1996, prin care pârâta SC B.O. SA s-a obligat să pună la dispoziția reclamantei SC E.P. SRL București, spațiul comercial în suprafață de 43 mp în incinta magazinului B.O. în lipsa schiței anexe privind amplasarea spațiului care nu a fost depusă de pârâtă, în calitate de proprietar, nu se poate executa contractul iar acest aspect este imputabil pârâtei.
Ocuparea abuzivă a acestui spațiu de către altă societate nu poate fi opusă reclamantei.
Referitor la clauza din art. XI pct. 11, aceasta este clauză generală care nu stabilește obligații certe pentru reclamantă, necondiționând valabilitatea obligațiilor din contract și nejustificând nerespectarea de către pârâtă a obligației de punere la dispoziție a spațiului care este o obligație esențială pentru funcționarea asociației.
Cererea reconvențională modificată a fost respinsă, reținându-se că pârâta nu a invocat neîndeplinirea culpabilă de către reclamantă a unei obligații esențiale pentru executarea contractului de asociere.
în ce privește suma de 11.941.361 lei cota parte de 40% din debitul înregistrat de cealaltă societate SC E.P. SRL București, aceasta nici nu a fost dovedită.
împotriva acestei sentințe a formulat acțiune în anulare pârâta SC B.O. SA, susținând că au fost încălcate dispozițiile imperative ale legii, respectiv art. 969 C. civ., motiv prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Se susține că reclamanta avea obligația de a achita datoriile anterioare asumate, chiar dacă nu privesc obligații aferente asocierii în participațiune.
Și motivul prevăzut de art. 364 lit. g) C. proc. civ. este invocat susținându-se că nu s-a motivat nici în fapt nici în drept cu privire la respingerea excepției de neexecutare, neluarea în considerare a recunoașterii datoriei cât și obligarea la daune moratorii în cuantum de 500.000 lei pe zi.
Se mai arată că dispozitivul hotărârii arbitrale cuprinde dispoziții ce nu se pot aduce la îndeplinire fiind incident motivul de anulare prevăzut de art. 364 lit. h) C. proc. civ.
Curtea de Apel București, prin decizia nr. 867 lei 22 mai 2003 a respins, ca nefondată acțiunea în anulare reținând că nu se încalcă dispoziții imperative neregăsindu-se motivul prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc. civ., întrucât criticile privesc interpretarea contractului.
Nici motivul prevăzut de art. 364 lit. g) C. proc. civ., nu se confirmă, hotărârea fiind temeinic motivată.
Referitor la excepția de neexecutare se precizează că aceasta nu a fost motivată în drept pentru că nu există un text în Codul civil expres pentru aceasta.
Nici art. 364 lit. h) C. proc. civ., nu se regăsește întrucât schița a fost depusă.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC B.O. SA pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Se susține că a fost greșit interpretată clauza de la art. XI pct. 11 din contract care prevedea că se abrogă orice contract dintre părți, cu condiția ca la data încheierii actualului contract, toate obligațiile anterioare să fi fost achitate și îndeplinite integral.
Recurenta arată că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a achita toate obligațiile anterioare astfel că, în mod justificat pârâta a invocat excepția de neexecutare.
Nici obligația prevăzută de cap. II teza finală din contract referitoare la plata fără dobândă a creanțelor până la termenul de 31 decembrie 1996 se susține de recurentă că nu a fost respectată de reclamantă.
Critica referitoare la aceste două prevederi contractuale constă în interpretarea eronată a clauzelor considerându-se că părțile ar fi convenit asupra unor obligații străine de contract când în realitate ele reprezentau, în opinia recurentei, condiții suspensive, de a căror îndeplinire depindea perfectarea actului juridic.
Recurenta consideră, interpretând astfel clauzele că, până la plata efectivă a tuturor datoriilor restante, contractul de asociere în participațiune nu-și produce efectele.
Este criticată aprecierea ca obligații străine de contract a obligațiilor prevăzute în chiar contractul părților cât și caracterul general al clauzei.
O altă critică este încercarea de justificare a nemotivării în drept a sentinței arbitrale cu privire la excepția de neexecutare.
Un alt motiv de recurs îl reprezintă nepronunțarea asupra recunoașterii de datorie și a înscrisului doveditor necontestat de partea adversă și aflat la dosar. Și contractul de închiriere nr. 2546 din 6 iunie 1999 se consideră că a fost ignorat.
Se mai susține că decizia conține motive contradictorii, străine de natura pricinii preluându-se motivarea instanței arbitrale potrivit căreia nu ar exista o schiță anexă la contract din motive imputabile pârâtei pentru ca ulterior să se rețină că există o schiță reprezentând planul magazinului B.O. semnată și ștampilată de SC B.O. SA.
Ori această schiță identifică un spațiu comercial al altei societăți, respectiv SC A.C. SRL.
Recurenta consideră că reclamanta se îmbogățește fără justă cauză solicitând daune cominatorii și refuzând un alt spațiu echivalent care i-a fost oferit.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Cadrul juridic al acțiunii în anulare este altul decât cel pentru apel existând cauze distincte prevăzute de art. 364 C. proc. civ., pentru care se poate anula o hotărâre arbitrală.
De aceea și motivele de recurs trebuie raportate tot la acest cadru juridic restrictiv.
Astfel, acțiunea în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 364 lit. g), h) și i) C. proc. civ., iar recursul pe motive prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Recurenta ignoră și în recurs limitele legale ale acțiunii în anulare.
Deși i s-a răspuns la critica bazată pe art. 364 lit. i) C. proc. civ., în sensul că nu au fost încălcate dispoziții legale imperative și apărările de fond privind interpretarea contractului, respectiv a clauzelor acestuia nu pot fi considerate ca încadrându-se în motivul prevăzut de art. 364 lit. i), recurenta insistă în interpretarea clauzelor.
Pentru același raționament corect al instanței de anulare nici instanța de recurs nu poate verifica interpretarea clauzelor contractului, acesta neputând face în recurs ceea ce nu se poate face în acțiunea în anulare.
Nici motivele privind nemotivarea în fapt și în drept și nepronunțarea asupra unor înscrisuri nu se confirmă.
Astfel, în mod corect s-a reținut de către instanța de anulare că nemotivarea în drept cu privire la excepția de neexecutare se datorează faptului că nu există nici un text expres în Codul civil, iar daunele cominatorii sunt considerate corect ca un mijloc de constrângere pentru executarea în natură a obligațiilor de a face, completându-se motivarea.
Așa cum corect subliniază instanța de anulare au fost avute în vedere la pronunțarea hotărârii arbitrale toate actele depuse la dosar însă aprecierea acestora este cea care o nemulțumește pe recurentă, ori aceasta nu constituie o critică de nelegalitate specifică a recursului.
Și critica referitoare la motivele contradictorii care ar fi în decizie nu se confirmă, în realitate fiind vorba tot de aprecierea dată de instanța de arbitraj probelor din dosar, care nu poate face obiectul căii de atac a acțiunii în anulare și a recursului.
Negăsindu-se întemeiat nici un motiv de recurs acesta, a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 873/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 796/2005. Comercial → |
|---|
