ICCJ. Decizia nr. 798/2005. Comercial
| Comentarii |
|
La data de 20 august 2003, reclamanta SC O.T. SRL Băile Govora a chemat în judecată A.P.A.P.S., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța în cauză, instanța de judecată să oblige pârâta:
- la reducerea prețului contractului de vânzare cumpărare de acțiuni cu suma de 7.480.892.000 lei și
- la plata sumei de 27.730.595.250 lei cu titlu de daune, respectiv foloase nerealizate de la data cumpărării până la zi.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin contractul de vânzare cumpărare nr. AG 33 din 29 noiembrie 2000, aceasta a cumpărat de la pârâtă pachetul majoritar de acțiuni deținut la SC O. SA.
Vânzarea cumpărarea acțiunilor a avut loc prin negociere, pachetul de acțiuni fiind adjudecat cu suma totală de 64.297.067.450 lei.
Prin cumpărarea de acțiuni, reclamanta a suferit un prejudiciu, decurgând din majorarea fictivă a capitalului social, prin includerea a 10 vile ce fuseseră anterior privatizate.
Această împrejurare a fost confirmată de fostul F.P.S. prin adresele nr. 213/2347 și nr. 213/2350 din 1 august 2000 care, însă, nu a procedat la diminuarea capitalului social și a oferit spre vânzare același număr de acțiuni.
în fine, reclamanta a precizat concordanțele majore dintre caietul de sarcini și situația de fapt, cu referire la patrimoniu.
La data de 27 octombrie 2003, reclamanta și-a completat acțiunea, în sensul reactualizării despăgubirilor în raport de indicele de inflație.
Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, în raport de împrejurarea că dosarul de prezentare a fost întocmit de societatea comercială. Pentru același considerent, pârâta a solicitat introducerea în cauză a SC O. SA, în calitate de chemată în garanție.
în cauză a fost efectuată o expertiză judiciară, precum și un supliment de expertiză, de către expertul B.G.
Prin sentința nr. 6/F/cont. din 19 ianuarie 2004, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, a admis în parte acțiunea și a redus cu suma de 7.480.892.720 lei prețul din contractul de vânzare cumpărare de acțiuni. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 24.050.300.600 lei cu titlu de despăgubiri.
Cererea de chemare în garanție a fost respinsă, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prețul acțiunilor a fost stabilit în raport de datele înscrise în caietul de sarcini, nereale față de faptul că în capitalul social au fost cuprinse și vilele retrocedate anterior privatizării. Or, dolul incident menționat dă dreptul reclamantei la reducerea prețului de cumpărare a acțiunilor.
împotriva hotărârii primei instanțe, pârâta a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 3 și 9, coroborat cu art. 3041C. proc. civ.
Pârâta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței competente și, pe fond, respingerea cererii reclamantei.
în subsidiar, pârâta a solicitat admiterea cererii de chemare în garanție.
în dezvoltarea cazurilor de recurs, pârâta a invocat următoarele motive:
- necompetența teritorială a instanței în raport de dispozițiile art. 5 și 10 C. proc. civ.;
- necompetența materială a Curții de Apel, în raport de dispozițiile art. 40 din Legea nr. 137/2002 modificată, coroborată cu art. 2 pct. 1 C. proc. civ.;
- greșita diminuare a prețului acțiunilor în raport de împrejurarea că, chemata în garanție este cea care a avut responsabilitatea întocmirii caietului de sarcini și culpa reclamantei care nu a făcut uz de dispozițiile art. 87 din H.G. nr. 577/2002, în vederea efectuării unui raport propriu de expertizare a societății comerciale;
- în mod greșit s-au acordat despăgubiri reclamantei pentru cele 7 active care nu au fost prezentate ca proprietate certă a societății comerciale ci, potrivit caietului de sarcini, ca bunuri posibil revendicabile;
- la obiecțiunile la expertiză a primit un răspuns neconcludent, situație cunoscută și trecută sub tăcere de prima instanță.
Recursul este nefondat:
Cu privire la prima critică, este de reținut, sub un prim aspect, caracterul dispozitiv al normelor privind competența teritorială. Pe de altă parte, prima instanță a fost legal investită de reclamantă care, în raport de dispozițiile art. 10 C. proc. civ., avea dreptul de a alege între instanțele deopotrivă competente. Ca atare, recursul se constată a fi nefondat sub aspectul primei critici.
Pe de altă parte, în raport de dispozițiile art. 3 pct. 1 în redactarea în vigoare la data promovării acțiunii, competența judecării în fond a cauzei revenea Curții de apel. în același timp, potrivit art. 725 alin. (1) teza 1 din același cod, instanța competentă la data sesizării va continua să judece procesul, în cazul proceselor în curs de judecare la data schimbării competenței materiale. în consecință, în raport de dispozițiile legale menționate, recursul se constată a fi neîntemeiat și sub aspectul celei de a doua critici.
Rezultă necontestat în cauză că un număr de active, avute în vedere la stabilirea prețului acțiunilor, nu mai făceau parte din patrimoniul SC O. SA. Or, capitalul social este o componentă a patrimoniului și anume a activului social. Drept urmare, cele 10 active au constituit un element în negocierea prețului. Așa fiind, în mod legal prima instanță a decis ca fiind justificată cererea reclamantei de reducere corespunzătoare a prețului. Dată fiind calitatea pârâtei de instituție publică interesată, în mod legal acesteia i s-a respins și cererea de chemare în garanție, așa încât recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestor critici.
Pentru aceleași considerente și critica privitoare la activele ulterior revendicate și acordarea de despăgubiri se constată a fi neîntemeiată, prin soluția adoptată de prima instanță refăcându-se echilibrul contractual stabilit de părți la încheierea contractului și atrăgându-i-se acesteia răspunderea pentru neîndeplinirea obligației de garantare împotriva evicțiunii.
în fine, este adevărat că pârâta a formulat obiecțiuni și la suplimentul de expertiză. Nu sunt însă îndeplinite în cauză condițiile art. 212 C. proc. civ., instanța considerându-se lămurită. Mai mult, așa cum rezultă din practicaua sentinței, pârâta a apreciat obiecțiunile formulate drept apărări de fond și a solicita instanței să fie avute în vedere la pronunțarea hotărârii, drept concluzii scrise. Ca atare, recursul se constată a fi nefondat și sub aspectul acestei critici.
în consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea a respins recursul declarat de pârâtă împotriva hotărârii primei instanțe, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 818/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 820/2005. Comercial → |
|---|
