ICCJ. Decizia nr. 86/2005. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta SC S. SA Ulmi, județul Dâmbovița a chemat în judecată SC W.C. SRL București pentru a se dispune rezilierea contractului de închiriere pentru spațiul comercial încheiat între părți în anul 1995.
Judecătoria Târgoviște, prin sentința civilă nr. 9041 din 12 noiembrie 1998, și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Dâmbovița, reținând că litigiul este comercial.
Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr. 497 din 22 iunie 1999, a admis acțiunea dar și cererea reconvențională formulată de pârâtă și pe cale de consecință a dispus rezilierea contractului de închiriere pentru spațiul comercial, a acordat pârâtei un drept de retenție asupra imobilului închiriat până la plata de către reclamantă a contravalorii îmbunătățirilor executate de pârâtă, în sumă de 498.700.000 lei.
Totodată a compensat cheltuielile de judecată și a obligat reclamanta către pârâtă la plata sumei de 13.076.000 lei, după compensare.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a fost anulat de Curtea de Apel Ploiești, prin decizia civilă nr. 961 din 21 septembrie 1999 ca insuficient timbrat.
în continuare reclamanta a formulat recurs, respins de Curtea Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 3357 din 8 iulie 2003, ca tardiv.
Hotărând astfel, instanța de recurs a reținut că decizia pronunțată în apel i-a fost comunicată reclamantei la data de 31 decembrie 1999, ori aceasta a declarat recurs la data de 25 iulie 2002, depășindu-se astfel termenul de 15 zile de la data comunicării hotărârii ce se atacă, prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
A mai reținut că reclamanta nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a dreptului de a ataca cu recurs decizia pronunțată în apel printr-o împrejurare mai presus de voința sa.
împotriva acestei din urmă decizii a formulat contestație în anulare SC S. SRL Ulmi, întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc. civ., arătând că instanța de recurs nu a observat că dovada de comunicare a deciziei pronunțate în apel este viciată, iar simpla mențiune în sensul comunicării unui act de procedură prin afișare, fără a se arăta motivul afișării atrage nulitatea acestuia.
înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 1399 din 21 aprilie 2004, a admis contestația în anulare, a anulat decizia atacată și a fixat termen pentru judecata recursului la data de 15 decembrie 2004.
Pentru a adopta această hotărâre, Instanța Supremă a reținut că dovada de comunicare a deciziei nr. 961 din 21 decembrie 1999, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, existentă la fila din dosarul de apel cuprinde numai mențiunea "afișat" fără nici o motivație a acesteia, ceea ce încalcă dispozițiile art. 92 și ale art. 921C. proc. civ.
Soluționând recursul, înalta Curte reține că este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Așa cum s-a precizat anterior, Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr. 961 din 21 decembrie 1999, a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de reclamanta SC S. SA Ulmi reținând că deși reclamanta a fost citată cu mențiunea să timbreze cu 6.594.500 lei taxă judiciară și 50.000 lei timbru judiciar, nu a îndeplinit această obligație legală, încălcând astfel dispozițiile H.G. nr. 752/1992 și ale O.G. nr. 32/1995, modificată prin Legea nr. 123/1997.
Prin recursul declarat reclamanta critică această decizie, arătând că este nelegală deoarece:
- din dovada de comunicare a deciziei nr. 961 din 21 decembrie 1999, rezultă că hotărârea respectivă a fost afișată pe ușa principală a locuinței destinatarului, fără a se arăta motivul afișării, ceea ce echivalează cu lipsa comunicării și astfel, reclamanta este în termen să declare recurs oricând, cel mai târziu până la primirea somației în vederea executării silite, somație pe care nu a primit-o până în prezent;
- cerința de timbrare a apelului a fost îndeplinită așa cum i s-a comunicat prin citația emisă pentru termenul din 1 octombrie 1999, iar citația ulterioară prin care era înștiințată că trebuie să mai achite o diferență de taxă de timbru, nu a fost primită de o persoană anume desemnată cu primirea corespondenței, nu a avut cunoștință de această obligație și procedura de citare este nelegală și pentru faptul că nu a fost aplicată ștampila societății așa cum este obligatoriu în practica instanțelor judecătorești privind persoanele juridice;
- și la instanța de fond procedura de citare nu a fost legal îndeplinită și din această cauză nu a putut formula obiecțiuni cu privire la raportul de expertiză efectuat în cauză sau apărări de fond.
în ceea ce privește primul motiv de recurs este inutil a mai fi analizat, deoarece înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 1399 din 21 aprilie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3257/2003 a admis contestația în anulare, formulată de reclamantă, stabilind că recursul a fost declarat în termen.
Cea de a doua critică nu este întemeiată.
într-adevăr reclamanta a timbrat apelul, dar numai cu 10.000 lei taxă judiciară și 50.000 lei timbru judiciar, motiv pentru care, față de suma pe care a contestat-o a fost citată cu mențiunea să achite diferența de 6.594.500 lei taxă judiciară și 50.000 lei timbru judiciar.
Față de lipsa nejustificată a părților, prin încheierea din 1 octombrie 1999 Curtea de Apel Ploiești a suspendat judecarea cauzei conform art. 242 pct. 2 C. proc. civ.
La cererea părților cauza a fost repusă pe rol, iar la termenul fixat, 21 decembrie 1999, reclamanta a fost citată cu mențiunea să achite 6.594.500 lei taxă judiciară și 50.000 lei timbru judiciar, iar pârâta cu mențiunea să achite 3.297.250 lei taxă judiciară și 1.500 lei timbru judiciar.
întrucât nici una din părți nu a respectat dispozițiile legale privind timbrarea, instanța a anulat apelul ca insuficient timbrat.
Verificând dovada de comunicare a citației către reclamantă aflată la dosarul instanței de apel, se constată că au fost respectate întocmai toate dispozițiile imperative privind procedura de citare.
Astfel, conform art. 87 alin. (2) C. proc. civ., reclamanta, persoană juridică a fost citată la sediul din Târgoviște, str. I.C. Brătianu, așa cum a solicitat după repunerea cauzei pe rol.
Din dovada de îndeplinire a procedurii de citare rezultă că, citația i-a fost înmânată numitei L.N., contabil la societatea reclamantă care a semnat dovada, ceea ce înseamnă că s-au respectat și dispozițiile art. 91 C. proc. civ.
Critica reclamantei că procedura de citare pentru termenul din 21 decembrie 1999, nu a fost legal îndeplinită, deoarece nu s-a aplicat ștampila societății, nu este întemeiată, întrucât dispozițiile din art. 87,art. 91 și art. 921C. proc. civ., nu prevăd obligativitatea aplicării ștampilei de către persoana juridică, pe procesul verbal întocmit cu ocazia îndeplinirii procedurii de citare.
Ca atare lipsa ștampilei nu poate fi sancționată cu nulitatea actului de procedură.
Și ultimul motiv de recurs este neîntemeiat, deoarece instanța de apel, soluționând cauza pe excepție nu era obligată să analizeze celelalte critici ce vizau fondul cauzei.
Față de cele ce preced, a rezultat că decizia atacată este legală și drept urmare a fost menținută prin respingerea recursului conform art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 825/2005. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 721/2005. Comercial → |
|---|
