ICCJ. Decizia nr. 173/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.173/2006
Dosar nr. 2133/2005
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 6579/2004 la Tribunalul Prahova, reclamanta SC C.C.R.R. SNC a chemat în judecată pârâta P.O.S., solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună obligarea acesteia la prelungirea contractului de închiriere privind obiectivul B.V.
În motivarea acţiunii reclamanta a susţinut că prelungirea contractului de închiriere din 19 iunie 1992 se impune în raport de investiţiile realizate, ca urmare a actului adiţional prin care la 28 iunie 1999, închirierea s-a prelungit pe o perioadă de 5 (cinci) ani.
Prin sentinţa civilă nr. 3 din 3 ianuarie 2005, în raport de probele administrate Tribunalul Prahova, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
Instanţa de fond a reţinut că, termenul de închiriere a spaţiului în litigiu a expirat, pârâta refuzând închirierea unui nou contract de locaţiune.
Ori, acesta nu se poate încheia decât prin acordul de voinţă al părţilor, acord care nu există şi nu poate fi suplinit de instanţă.
Împrejurarea invocată de reclamantă, cu privire la îmbunătăţirile aduse imobilului închiriat, nu are relevanţă în raport de obiectul cererii de chemare în judecată.
Reclamanta poate solicita separat recuperarea contravalorii îmbunătăţirilor.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Apelanta reclamantă, a invocat faptul că instanţa de fond i-a încălcat dreptul la apărare, soluţionând cauza în lipsa sa.
A mai invocat şi încălcarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., în sensul că în cauză nu s-a administrat un probatoriu complet.
După amânarea pronunţării prin concluzii scrise, apelanta reclamantă a invocat excepţia de necompetenţă materială a instanţei în soluţionarea cauzei, susţinând că natura cauzei nu este comercială.
Examinând sentinţa în raport de excepţia de necompetenţă şi de celelalte motive de apel, secţia comercială şi de contencios administrativ a Curţii de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 120 din 19 aprilie 2005 a respins excepţia invocată şi apelul ca nefondat.
În motivarea respingerii excepţiei, s-a reţinut că imobilul închiriat reprezintă un fond de comerţ şi deci natura litigiului este una comercială, soluţionat corect ca atare.
Pe fond s-a apreciat că, reclamantei nu i s-a încălcat dreptul la apărare, în cauză fiind administrate probele solicitate.
Cum termenul contractului de închiriere a expirat, şi pârâta proprietară a refuzat prelungirea, instanţa de fond a apreciat corect, că în atare situaţie nu poate interveni în voinţa acesteia sub justificarea că reclamanta a făcut îmbunătăţiri spaţiului în litigiu.
În termen legal împotriva acestei hotărâri, reclamanta a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ. susţinând:
- instanţa de apel a soluţionat excepţia de necompetenţă materială a instanţei, fără să o pună în discuţia părţilor, încălcându-se dispoziţiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ.;
- hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii;
- s-a încălcat dreptul la apărare şi la un proces echitabil (art. 6 din C.E.D.O.).
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte, constată că acesta este nefondat şi că instanţa de apel a făcut o corectă interpretare a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză.
Apelanta reclamantă nu s-a prezentat la nici unul dintre termenele de judecată.
De fapt nici nu şi-a motivat apelul în termenul legal.
La ultimul termen, acela din 12 aprilie 2005, instanţa respinge cererea de amânare solicitată de apărătorul reclamantei apelante, dar în raport de art. 156 alin. (2) a amânat pronunţarea pentru a se depune concluzii scrise la 19 aprilie 2005.
Prin concluziile scrise s-a ridicat de către apelanta reclamantă excepţia de necompetenţă materială a instanţei de fond, invocându-se că litigiul nu are natură comercială.
Această excepţie are caracter absolut.
Este de observat că ea nu a fost ridicată în faţa instanţei de fond, situaţie în care poate fi ridicată în apel, prin cererea de apel sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare în această cale de atac sub sancţiunea decăderii, prevăzută de art. 287 alin. (2) C. proc. civ.
Aşa fiind este de observat că ridicarea excepţiei nu s-a făcut în aceste condiţii legale, impuse reclamantei apelante ca parte interesată.
Totuşi, instanţa de apel a luat-o în discuţie şi în aceste condiţii, iar cea care putea invoca neregularitatea procesuală era pârâta menţionată.
Pentru aceste considerente critica nu poate fi primită.
Nefondate sunt şi celelalte critici.
Este de observat că instanţa de apel, în mod judicios a confirmat concluzia instanţei de fond, în sensul că, lipsa acordului de voinţă al pârâtei de prelungire a contractului de închiriere nu poate fi suplinit de instanţă.
Fiind un contract consensual, contractul de locaţiune se încheie prin acordul părţilor.
Ori, în cauză, la expirarea termenului, pârâta, în calitatea sa de proprietară a spaţiului a refuzat acest lucru.
Corect au reţinut ambele instanţe, că invocarea realizării unor investiţii la acest spaţiu de către reclamantă, nu are relevanţă juridică faţă de obiectul acţiunii.
Pe de altă parte, instanţa a soluţionat în mod corect cauza şi apreciind tendinţă de tergiversare a soluţionării cauzei, a respins cererea de amânare, formulată nejustificat de avocatul reclamantei la termenul din 12 aprilie 2005, dar a amânat soluţionarea cauzei, pentru a da posibilitatea apelantei să depună concluzii scrise.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC C.C.R.R. SNC Ploieşti împotriva deciziei nr. 120 din 19 aprilie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 192/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 171/2006. Comercial → |
|---|
