ICCJ. Decizia nr. 175/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.175/2006
Dosar nr. 3133/2005
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC I. SA Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA, pentru a fi obligată la suma de 6.403.068.985 lei ce reprezintă dobândă datorată.
În fapt se invocă, culpa pârâtei pentru plata cu întârziere a debitului de 312.371,45 dolari S.U.A. stabilit prin Decizia 132/ A din 6 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti.
În drept reclamanta şi-a întemeiat acţiunea pe dispoziţiile art. 43 C. com.
Prin sentinţa civilă nr. 1997 din 11 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti a admis în parte acţiunea obligând pârât la 1.838.690.200 lei cu titlu de dobândă, aferentă perioadei cuprinsă între 30 iulie 2000 şi 30 iulie 2003 şi la 46.530.903 lei cheltuieli de judecată.
În esenţă, prima instanţă a reţinut că în raport de dispoziţiile art. 43 C. com. şi art. 3 şi 4 din OUG nr. 9/2000, acţiunea este întemeiată, dar este dovedită în parte pentru 1.838.590.200 lei, ceea ce reprezintă dobânda legală de 6 % calculată la suma menţionată în titlul executor, corespunzător perioadei 30 iulie 2000 – 30 iulie 2003.
Împotriva sentinţei au declarat apel ambele părţi, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate.
Reclamanta apelantă, a invocat interpretarea greşită de către instanţă, a raportului obligaţional dintre părţi, stabilit prin contractul de comision fapt ce a condus la stabilirea greşită a cuantumului dobânzilor datorate de pârâtă.
Pârâta a criticat sentinţa, invocând reţinerea greşită a stării de fapt, în ceea ce priveşte stabilirea cuplei sale pentru neplata sumei stabilite prin titlul executor şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 43 C. com.
În raport de criticile formulate în apeluri, părţile au depus întâmpinări.
Examinând sentinţa, prin prisma criticilor formulate Curtea de Apel Bucureşti, a respins apelul reclamantei ca nefondat, admiţând însă ca fondat apelul pârâtei în ceea ce priveşte întinderea cuantumului dobânzilor acordate.
Reţinând că temeiul legal al acţiunii rezidă din art. 43 C. com. şi a stabilit că pretenţiile solicitate acordate la fond sunt greşite, ca o consecinţă a admiterii apelului a schimbat în parte sentinţa în sensul că a obligat pârâta la 1.627.369.089 lei către reclamantă reprezentând contravaloare dobândă legală şi la 43.592.328 lei cheltuieli de judecată.
S-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
S-a obligat apelanta reclamantă la 12.945.044 lei cheltuieli de judecată în apel către pârâtă.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut:
Instanţa de fond a reţinut corect că, pârâta apelantă, din culpă nu a achitat debitul stabilit în titlul executoriu, fapt ce atrage obligaţia de a plăti dobânda aferentă.
Aceasta a dat o interpretare corespunzătoare dispoziţiilor art. 43 C. com. şi art. 3 şi 4 din OUG nr. 9/2000, în raport de culpa dovedită în sarcina pârâtei de a nu plăti debitul la termen.
Stabilirea dobânzilor datorate s-a făcut însă greşit, deoarece prin expertiza efectuată s-a stabilit o sumă mai mică decât cea acordată şi anume 1.627.369.089 lei.
În termen legal împotriva deciziei instanţei de apel, părţile au introdus recurs.
Recurenta – reclamantă a invocat următoarele critici:
- instanţa a reţinut greşit că neexecutarea unei obligaţii în valută, determină calcularea unei dobânzi tot în valută, fiind făcută o aplicaţie formală a OG nr. 9/2000.
- aplicarea greşită a dispoziţiilor prevăzute de art. 292 C. proc. civ., fapt ce a condus la aprecierea eronată privind apărările făcute în apel cu privire la cele două contracte „la intern şi la extern" şi suma investită la cumpărarea valutei.
Motivele de recurs nu au fost încadrate în drept.
Pârâta – recurentă critică Decizia invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se critică Decizia invocându-se lipsa de temei legal şi aplicarea greşită a legii.
Instanţa de apel a ignorat faptul că Decizia nr. 132/ A din 6 septembrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti era executorie la data de 6 septembrie 2002 şi deci putea fi pusă în executare de către reclamanta – recurentă.
La cererea acesteia s-a înfiinţat poprirea asigurătore până la concurenţa sumei de 312.371 dolari S.U.A. sumă care a fost indisponibilizată încă din 1997.
Plata acestei sume s-a făcut la 31 iulie 2003.
În aceste condiţii nu se poate reţine culpa pentru neachitarea debitului aşa că obligarea la plata sumei de 1.627.369.081 lei contravaloare dobândă este nelegală, făcându-se o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 43 C. com.
Examinând ambele recursuri prin prisma criticilor invocate, Înalta Curte urmează a reţine că acestea sunt nefondate.
Ambele instanţe, au reţinut corect că temeiul pretenţiilor formulate de reclamanta – recurentă îl reprezintă titlul executor, Decizia nr. 132 din 6 septembrie 1992 a Curţii de Apel Bucureşti pentru debitul de 312.371,45 dolari S.U.A. convertibili în lei.
Obligaţia de achitare a debitului i-a revenit pârâtei, care a îndeplinit-o cu întârziere. În aceste condiţii datorează dobânda stabilită în apel, pe baza expertizei efectuate şi necontestate.
Instanţa a dat o corectă aplicare dispoziţiilor art. 43 C. com. şi art. 3 şi 4 din OG nr. 9/2000.
Aşa cum a reţinut şi instanţa de apel, dacă titlul executor poartă asupra unui debit în valută, neplata acestuia conduce la obligarea unei dobânzi în echivalentul valutei.
Nici critica de nelegalitate privind aplicarea art. 292 C. proc. civ. nu poate fi primită deoarece părţile nu se pot folosi în apel de alte motive şi mijloace de aplicare decât cele folosite în faţa instanţei de fond sau de cele invocate în termenul legal prin cererea de apel, ori motivele invocate la care se referă au fost făcute peste acest termen.
Aşa fiind pentru cele ce preced, urmează a se reţine că Decizia supusă recursurilor este legală, fapt pentru care în baza art. 312 C. proc. civ. recursurile urmează a fi supuse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC P. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 540 din 7 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC I. SA Bucureşti împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 186/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 174/2006. Comercial → |
|---|
