ICCJ. Decizia nr. 158/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.158/2006
Dosar nr. 309/2005
Şedinţa publică din 18 ianuarie 2006
Deliberând asupra recursului de faţă,
Reclamanta SC D.A.M. SRL Brăila a solicitat obligarea pârâtei SC S. SRL Brăila la plata sumei de 458.980.763 lei, reprezentând o parte din costul lucrărilor de proiectare şi construcţii executate în baza contractului.
Într-un prim ciclu procesual Tribunalul Brăila prin sentinţa civilă nr. 873 din 18 octombrie 2001 a respins, ca prescrisă acţiunea reclamantei aplicând dispoziţiile art. 1 din decretul 167/1958.
În recursul reclamantei, Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 341 din 4 aprilie 2002 a casat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe apreciindu-se că la data sesizării instanţei, 7 februarie 2001, termenul de prescripţie de 3 ani nu era împlinit şi în mod greşit s-a respins ca prescrisă acţiunea.
Rejudecând Tribunalul Brăila, prin sentinţa civilă nr. 1878 din 13 noiembrie 2003 a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat contractul din 15 august 1996 având ca obiectiv proiectarea şi construirea unei fabrici de dulciuri, un laborator de cofetărie şi patiserie pentru care s-a stabilit un preţ fix de 580.000.000 lei, modificat ulterior la 730.000.000 lei prin act adiţional şi achitat integral la această sumă astfel că pretenţia de actualizare la 2.072.851.416 lei, din partea reclamantei apare ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta susţinând că, din probele administrate rezultă voinţa părţilor de a modifica preţul în funcţie de inflaţie şi expertizele au stabilit că valoarea reactualizată este de 2.072.851.416.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 190 din 16 noiembrie 2004 a respins ca nefondat apelul reclamantei reţinând că actul semnat de soţia administratorului, invocat ca o dovadă a acceptării modificărilor ulterioare de preţ, cantitate şi volum de lucrări, reprezintă un act care nu este opozabil persoanei juridice; aceasta nu putea semna valabil în numele societăţii şi prin urmare nu există acordul de voinţă.
Decizia a fost atacată cu recurs de către reclamantă susţinându-se motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 5, 7, 9 şi 10 C. proc. civ.
Se arată că, în mod greşit s-a apreciat că nu s-a dovedit acordul de voinţă pentru un preţ mai mare decât cel stabilit prin actul adiţional întrucât există procesul – verbal de recepţie definitivă din 13 februarie 1998, semnat de administratorul C.C., act prin care acesta şi-a însuşit situaţia de plată semnată de soţia sa.
Recurenta subliniază că apărările pârâtei privind inexistenţa acordului de voinţă sunt făcute direct în apel şi nu la fond.
De altfel preţul de 580.000.000 lei trebuia plătit în 60 de zile de la semnarea contractului aşa încât se justifică cererea de actualizare a preţului.
Se mai susţine că, deşi pârâta a invocat necunoaşterea procesului-verbal l-a prezentat din greşeală chiar ea.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Procesul - verbal de recepţie definitivă din 13 februarie 1998 invocat de recurentă şi aflat la dosarul de fond, în care se menţionează că beneficiarul a fost reprezentat de C.C., poartă doar un contur de ştampilă, fără a se putea stabili că această ştampilă este a beneficiarului SC S.I. SRL Brăila, iar semnătura diferă de cea a aceluiaşi administrator din actul adiţional de la dosarul de fond. De altfel la dosarul de fond se află o altă copie a aceluiaşi proces-verbal de recepţie ce poartă semnătura administratorului şi ştampila lizibilă a societăţii beneficiare şi în el se menţionează că lucrările executate se situează la valoarea de 730.000.000 lei, aceasta fiind voinţa reală a părţilor.
Prin urmare instanţele nu au ignorat proba menţionată de recurentă.
Celelalte acte precum dispoziţia de şantier din 7 februarie 1997, indică lucrări suplimentare dar nu şi acordul pentru altă sumă peste cea de 730.000.000 lei sau mai multe situaţii de plată aflate la dosarul de fond, nu sunt semnate de beneficiar.
Apărările privind încheierea contractului pe sumă fixă şi că limitele acestei sume sunt cele de 730.000.000 lei nu au fost făcute doar în apel ci şi la instanţa de fond.
Conform art. 1484 C. civ. preţul în contractul de antrepriză când este forfetar, plăţile se fac în limita acestei sume.
Părţile au încheiat contractul cu un preţ forfetar pe care l-au renegociat de la 580.000.000 lei la 730.000.000 lei şi această ultimă sumă a fost integral achitată.
Instanţele au aplicat corect legea la situaţia de fapt stabilită aşa încât negăsindu-se întemeiate motivele de recurs, acesta urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC D.A.M. SRL Brăila, împotriva deciziei nr. 190 din 16 noiembrie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 168/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 110/2006. Comercial → |
|---|
