ICCJ. Decizia nr. 168/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.168/2006
Dosar nr. 1294/2005
Şedinţa publică din 19 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 9198 din 8 noiembrie 2002 pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. 9524/2002 a admis excepţia de necompetenţă materială şi a dispus declinarea cauzei privind pe reclamantul M.B. prin P.G., cu sediul în Bucureşti şi pârâtele C.L.S. cu sediul în Bucureşti şi SC P.V. SRL cu sediul în Bucureşti, în favoarea Tribunalului Bucureşti, cu motivarea că litigiul dintre părţi este strâns legat de activitatea comerciantului concesionar, fiind de natură efectiv comercială.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 1475 din 4 februarie 2003 a admis în parte acţiunea reclamantului M.B., împotriva pârâţilor C.L.S. Bucureşti şi SC P.V. SRL Bucureşti în sensul că a constatat nulitatea absolută parţială a contractului de concesiune din 23 decembrie 1998 încheiat între părţi pentru suprafaţa de 130.335 m.p. situată în zona Tei - Toboc şi care formează obiectul actului adiţional la contract încheiat între părţi la 11 aprilie 2000. De asemenea a mai fost obligat fiecare pârât să-i plătească reclamantului câte 46.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În fundamentarea acestei soluţii, s-a reţinut că în condiţiile Legii nr. 69/1991 republicată pârâtul C.L.S. a aprobat concesionarea terenului în suprafaţă de 387.477 m.p. în favoarea pârâtei SC P.V. SRL prin emiterea a două acte administrative de gestiune de concesionare în considerarea calităţii sale de autoritate a administraţiei locale dar şi în considerarea împuternicirii primite de la reclamant de a hotărî asupra concesionării suprafeţei de 257.142 m.p. situată în zona Tei - Toboc, potrivit art. 4 din H.C.G.M.B. nr. 97/1998 rămas nemodificat prin H.C.G.M.B. nr. 126/1998. Nu au putut fi reţinute susţinerile reclamantului că pârâtul C.L.S. nu avea mandat din partea sa pentru a emite asemenea acte administrative întrucât au rămas neschimbate dispoziţiile art. 2, art. 3 şi art. 4 din H.C.G.M.B. nr. 97/1998. S-a mai reţinut că lipsa licitaţiei pentru concesionarea imobilului putea fi invocată eventual ca motiv de anulare a contractului şi că, în chiar cuprinsul H.C.G.M.B. nr. 97/1998 s-a avut în vedere concesionarea terenului pentru realizarea de utilităţi publice şi locuinţe. Privitor la actul adiţional din 11 aprilie 2000 la contractul de concesiune din 23 decembrie 1998 încheiat între părţi s-a constatat că aceştia au înţeles să dispună şi asupra unei suprafeţe de teren de 130.335 m.p. excedentară suprafeţei de 257.142 m.p. avută în vedere iniţial pentru concesiune şi potrivit H.C.G.M.B. nr. 97/1998 modificată prin H.C.G.M.B. nr. 126/1998 s-a considerat că prin documentaţia cadastrală s-a individualizat mai bine terenul şi că în fapt acesta este de 387.477 m.p. (ulterior pârâtul C.L.S. concedent aprobând chiar P.U.Z. - ul pentru o suprafaţă totală de 390.693 m.p.). Astfel s-a apreciat că în cauză pârâţii au încheiat actul adiţional la contractul de concesiune din 23 decembrie 1998 cu fraudarea legii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 771 din 9 mai 2003 a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta SC P.V. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 1475 din 4 februarie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 20507/2002, a admis recursul formulat de recurentul M.B. împotriva aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, a casat în parte sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare, cu privire la contractul de concesiune din data de 23 decembrie 1998, aceleiaşi instanţe, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
În principal s-a reţinut că prima instanţă, în virtutea rolului activ prevăzut de art. 129 pct. 4 C. proc. civ. avea obligaţia de a pune în discuţia părţilor efectuarea unei expertize topografice având ca obiect delimitarea suprafeţei concesionate şi implicit a suprafeţei reconstituite persoanei fizice, fără de care nu se putea da o soluţie corectă cu privire la valabila încheiere a contractului de concesiune.
Rejudecând în fond după casare, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa comercială nr. 6775 din 21 mai 2004 a respins cererea formulată de M.B. în contradictoriu cu pârâţii C.L.S. Bucureşti şi SC P.V. SA Bucureşti, pentru constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune din 23 decembrie 1998 ca neîntemeiată.
S-a reţinut, potrivit concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză şi a actelor existente, că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate a numitei A.H., formulată la data de 3 martie 1998, anterior încheierii contractului de concesiune, viza un teren situat la sud de terenul ce a făcut obiectul H.C.G.M.B. nr. 97/1998 şi care a fost concesionat societăţii pârâte. Din adresa nr. 44184 din 17 octombrie 2000 a P.S.B. – D.U.G.T. rezultă faptul că până la data de 17 octombrie 2004 nu au fost înregistrate cereri de revendicare pe cale administrativă pentru teren (teren ce face obiectul H.C.G.M.B. nr. 97/1998). Cu adresa nr. 68649/17856 din 12 noiembrie 2003 M.B. – D.P.E.P.C. a precizat că terenul ce face obiectul contractului de concesiune a fost proprietate publică a M.B. încă din anul 1911. Terenul revendicat M.G. nu are nici o legătură cu terenul dat în concesiune, situat pe M.H.
Astfel, la momentul încheierii contractului de concesiune au fost respectate prevederile art. 11 din Legea nr. 50/1991, în sensul inexistenţei unor cereri de revendicare a terenului în litigiu.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia comercială nr. 36 din 19 ianuarie 2005 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta M.B. prin P.G., împotriva sentinţei comerciale nr. 6775 din 21 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în dosarul nr. 15474/2003.
În esenţă s-a apreciat, că instanţa de fond, după casarea cu trimitere spre rejudecare, corect a reţinut că la data încheierii contractului de concesiune au fost respectate dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 50/1991, concluzii bazate pe actele administrative, respectiv adresa P.S.B., adresa a M.B., procesul-verbal de punere în posesie a persoanelor fizice, raportul de expertiză, schiţe, planuri de amplasament, acte din care rezultă că terenul ce face obiectul contractului de concesiune a fost proprietatea publică a M.B. din anul 1991, iar terenul revendicat de persoana fizică viza un teren la sud de terenul ce a făcut obiectul H.C.G.M.B. nr. 97/1998. Restul motivelor de apel, vizând alte motive de nulitate absolută au fost soluţionate irevocabil de Curtea de Apel Bucureşti prin Decizia comercială nr. 771/2003, motiv pentru care nu se mai impune a fi analizate din nou pe calea apelului.
Împotriva deciziei comerciale nr. 36 din 19 ianuarie 2005, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a promovat recurs M.B. prin P.G., care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate şi netemeinicie sub aspectele că hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, deoarece suprafaţa de 257.142 m.p. ce a făcut obiectul contractului de concesionare din 23 decembrie 1998 nu este delimitată cu exactitate făcând parte dintr-un lot mult mai mare, mijloacele de probă sunt insuficiente, incomplet şi greşit administrate, actele existente nu probează proprietatea asupra terenului şi au fost nesocotite prevederile legale referitoare la concesiune, fiind invocat ca temei al cererii de recurs dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de criticile formulate în cererea de recurs, le găseşte întemeiate, recursul declarat de reclamantul M.B. urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
Greşit au apreciat instanţele judecătoreşti anterioare, după casarea cauzei de instanţa de recurs, că în speţă, la data încheierii contractului de concesiune au fost respectate prevederile art. 11 din Legea nr. 50/1991, în sensul inexistenţei unor cereri de revendicare a terenului în litigiu, împrejurări care au condus ca cererea reclamantei privind constatarea nulităţii absolute a contractului de concesiune să fie respinsă.
Din verificarea întregii documentaţii existente la dosarul cauzei, rezultă neîndoios că nu au fost clarificate toate aspectele juridice care au caracterizat titlul de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu, nu există cu certitudine identificată şi delimitată exact suprafaţa concesionată de 257.142 m.p., nu au fost lămurite pe deplin împrejurările prin care persoana fizică R.H.S. şi-a reconstituit dreptul de proprietate în temeiul Legilor nr. 18/1991 şi 1/2000 şi amplasamentul suprafeţei de teren reconstituită şi nici stabilite coordonatele în perimetrul celor 38 ha ce include terenul concesionat.
Relevanţă juridică în corecta stabilire a situaţiei de fapt şi de drept o reprezintă şi sentinţa civilă nr. 366 din 22 martie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ prin care a fost admisă acţiunea aşa cum a fost precizată de reclamanta SC A. SA cu sediul social în Bucureşti, în cotradictoriu cu C.G.M.B. şi C.L.S. Bucureşti, în sensul că s-a dispus anularea în parte a hotărârii nr. 97 din 28 mai 1998 a C.G.M.B. şi Hotărârea nr. 126 din 2 iulie 1998, cu privire la suprafaţa de teren de 3650 m.p. situată în Bucureşti.
Conform acestei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile, s-a reţinut că M.B., prin C.G. a emis Hotărârea nr. 97/1998, prin care s-a atribuit în folosinţă gratuit pe termen de 49 de ani, C.L.S. Bucureşti terenul de 257.142 m.p. în zona Tei - Toboc, suprafaţă care a cuprins însă şi terenul în suprafaţă de 3650 m.p. al SC A. SA Bucureşti. Această hotărâre s-a emis cu încălcarea art. 20 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 69/1991 şi art. 85 din aceeaşi lege, iar C.G. nu poate administra decât bunurile publice sau private ale municipiului ori terenul în litigiu aparţinea reclamantei SC A. SA.
Raportat la aceste argumente, reiese că nu au fost respectate dispoziţiile imperative care se regăsesc în Legea nr. 50/1991, privind autorizarea executării construcţiilor şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, invocate ca bază legală pentru încheierea contractului de concesiune.
Pentru aceste raţiuni juridice urmează a admite recursul declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 36 din 19 ianuarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, pe care în temeiul art. 304 pct. 9, raportat la art. 312 pct. 3 C. proc. civ. o modifică, în sensul că admite apelul aceleiaşi părţi, schimbă în parte sentinţa nr. 6775 din 21 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti şi admite acţiunea reclamantului. Urmează a constata nulitatea contractului de concesiune privind terenul în suprafaţă de 387.477 m.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva deciziei nr. 36 din 19 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, modifică Decizia recurată, admite apelul aceleiaşi părţi, schimbă în parte sentinţa nr. 6775 din 21 mai 2004 a Tribunalului Bucureşti, admite acţiunea reclamantului. Constată nulitatea contractului de cesiune privind terenul în suprafaţă de 387.477 mp.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 170/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 158/2006. Comercial → |
|---|
