ICCJ. Decizia nr. 1777/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1777/2006
Dosar nr. 11119/1/2005
(nr. vechi 2684/2005)
Şedinţa publică din 23 mai 2006
Asupra recursului din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Reclamanta SC R.T.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta S.N.P. P. SA Bucureşti, sucursala Craiova, COMBINATUL D. Craiova şi a solicitat ca prin sentinţa care se va pronunţa să fie obligată la restituirea unei pompe multietajată PM 104 J, a unei bucăţi multiplicator compresor amoniac sau echivalentul în lei al acestora raportat la 150.000 dolari respectiv 50.000 dolari S.U.A.
Reclamanta a solicitat şi suma de 700.000.000 lei reprezentând penalităţi de întârziere precum şi cheltuieli de judecată.
Tribunalul Dolj, secţia comercială, prin sentinţa nr. 1350 din 2 decembrie 2004, a respins acţiunea reclamantei ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de exerciţiu.
Prima instanţă a apreciat că acţiunea a fost promovată împotriva unei sucursale, care fiind un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii comerciale, nu poate sta în instanţă. În sprijinul acestei concluzii au fost citate prevederile art. 43 din Legea nr. 31/1990 şi ale art. 161 C. proc. civ.
Sentinţa a fost apelată de reclamanta SC R.T.I. SRL Bucureşti, care în motivele scrise a invocat aplicarea greşită a art. 161 C. proc. civ., întrucât din acţiune şi actele anexe rezultă fără dubiu că a fost chemată în judecată în calitate de pârâtă S.N.P. P. SA pentru sucursala PETROM Craiova.
Urmare analizei acestui motiv, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 56/2005, a admis apelul reclamantei şi a fixat termen, conform art. 297 C. proc. civ., pentru evocarea fondului.
Din analiza actelor dosarului, în fond, Curtea de Apel Craiova, secţia comercială, prin Decizia nr. 157 din 27 aprilie 2005, a reţinut că prin acţiune reclamanta a invocat neexecutarea clauzei stipulată la art. 12 din contractul nr. 2083 din 25 mai 2000 prin care s-a stabilit obligaţia de restituire a bunurilor la sfârşitul locaţiunii. A mai reţinut instanţa de apel că dreptul de a cere restituirea utilajelor s-a născut la 31 decembrie 2000 şi s-a împlinit la 31 decembrie 2003. Cum acţiunea a fost introdusă la 10 noiembrie 2004, s-a apreciat că termenul de 3 ani în care se putea cere restituirea bunurilor a fost depăşit.
În ce priveşte capătul de cerere pentru plata penalităţilor de întârziere, instanţa de apel a stabilit că suma de 700.000.000 lei este datorată în temeiul clauzei penale înserată în contractul nr. 2082/2000.
În susţinerea acestor considerente instanţa de apel a înlăturat apărările potrivit cărora întârzierea se calculează începând cu data de 5 decembrie 2002 când s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra bunurilor prin Decizia nr. 7378/2002, stabilind că penalităţile se datorează în temeiul contractului de vânzare-cumpărare prin care a fost asumată obligaţia de plată a preţului într-un anumit termen, pe care pârâta nu l-a respectat.
Împotriva deciziei nr. 157 din 27 aprilie 2005, a declarat recurs reclamanta SC R.T.I. SRL, în temeiul prevăzut de art. 302 C. proc. civ.
Recurenta a invocat motivele prevăzute de art. 304 (7, 8, 9) C. proc. civ., pe care nu le-a argumentat şi dezvoltat separat, astfel cum dispune art. 3021 lit. c) C. proc. civ.
În esenţă, recurenta a criticat Decizia în partea care priveşte respingerea primului capăt al acţiunii ca urmare a aplicării dispoziţiilor art. 7 din Decretul nr. 167/1958. În concret, autoarea a contestat momentul naşterii dreptului la acţiune reţinut de instanţă ca fiind cel al încetării contractului de locaţiune motivând că în realitate termenul de 3 ani a început să curgă de la data pronunţării deciziei nr. 7378 din 4 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie prin care i s-a recunoscut dreptul de proprietate asupra utilajelor în cauză.
Recurenta a citat în continuare, în sprijinul aceluiaşi argument, art. 480 C. civ., pentru a demonstra că la data expirării contractului de închiriere societatea sa era în litigiu cuSC S. SRL Târgu Jiu şi că prin hotărârile pronunţate în fond, apel şi recurs i-a fost recunoscut dreptul de proprietate, opiniind că numai de la 4 decembrie 2002, societatea sa avea drept de dispoziţie asupra utilajelor.
În consecinţă, a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute la pct. 1-9. Aceste prevederi pun în valoare faptul că recursul este cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată cu respectarea dispoziţiilor art. 304 imperative din Titlul V, capitolul I intitulat „Recursul".
Din perspectiva acestor prevederi, art. 3021 lit. c) c. a stabilit obligaţia ce revine recurenţilor de a respecta cerinţele formale pentru exerciţiul acestei căi de atac; printre acestea înscriindu-se dezvoltarea motivelor de nelegalitate.
După cum s-a arătat în expunerea de mai sus a criticilor aduse deciziei pronunţată în apel, nu au fost argumentate motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 - 9 C. proc. civ., deşi acestea au fost indicate pentru a se cere modificarea soluţiei.
Revenind la criticile aduse soluţiei din apel, Înalta Curte va lua în examinare în considerarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ. Astfel, se deduce din expunerea făcută de recurentă că, în realitate, s-a criticat aplicarea dispoziţiilor privind prescripţia extinctivă, mai precis a dreptului de a cere restituirea bunurilor închiriate. Din acest punct de vedere, instanţa de apel a examinat corect cauza juridică a cererii deduse judecăţii stabilind, în limitele învestirii, că obligaţia de restituire a bunurilor s-a născut din contractul de închiriere prin care s-a stipulat că bunurile închiriate se restituie la sfârşitul termenului prevăzut în contract, în stare de funcţionare conform documentaţiei tehnice.
Art. 3 din contract, care a fost invocat în sprijinul cererii de restituire, a stabilit perioada de închiriere, aşa încât data de 31 decembrie 2000 stipulată pentru încetarea locaţiunii nu poate fi nesocotită, acesta fiind momentul naşterii dreptului la acţiune în restituire promovată de recurenta-reclamantă.
Prin urmare, art. 7 din Decretul nr. 167/1958 i s-a dat o corectă interpretare şi aplicare, atunci când s-a reţinut că, în raport de data de 31 decembrie 200 şi de cea a introducerii acţiunii, 10 noiembrie 2004, termenul de 3 ani în care recurenta-reclamantă îşi putea valorifica dreptul, era depăşit.
Distinct de cele arătate în precedentele considerente, critica privind întreruperea cursului prescripţiei până la pronunţarea deciziei nr. 7378 din 4 decembrie 2002 de către Curtea Supremă de Justiţie într-un litigiu care s-a purtat în legătură cu dreptul său de proprietate asupra aceloraşi bunuri nu poate fi primită întrucât acţiunea din acest dosar a avut ca obiect contractul de închiriere şi nu valorificarea dreptului de proprietate al recurentei.
Din acelaşi punct de vedere nu se poate reţine nici alt moment al naşterii dreptului la acţiunea în restituirea bunurilor care au făcut obiectul locaţiunii.
Prin urmare, soluţia a avut în vedere obiectul cererii deduse judecăţii aşa cum dispune art. 129 alin. (6) C. proc. civ.
În consecinţă, hotărârea nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, aşa încât această critică întemeiată pe dispoziţiile art. 304 alin. (9) C. proc. civ. va fi respinsă.
Celelalte motive (art. 304 pct. 7 şi 304 pct. 8 C. proc. civ.) la care a făcut trimitere recurenta nu pot fi reţinute întrucât nu s-a demonstrat că hotărârea conţine motive contradictorii sau străine pricinii şi nici că actul dedus judecăţii a fost interpretat greşit schimbându-se natura şi înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia.
Faţă de cele ce preced, conform art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC R.T.I. SRL Bucureşti prin lichidator Tănăsescu Mihaela împotriva deciziei nr. 157 din 27 aprilie 2005 a Curţii de Apel Craiova, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2203/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1707/2006. Comercial → |
|---|
