ICCJ. Decizia nr. 1781/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1781/2006
Dosar nr. 16286/1/2005
(nr. vechi 3979/2005)
Şedinţa publică din 23 mai 2006
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la nr. 1081 din 13 februarie 2003 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia comercială, reclamanta SC U.A.R. SRL a solicitat instanţei să oblige pe pârâta SC N.O. să vândă activul comercial M.A.B.
În motivarea acţiunii reclamanta arată că în temeiul contractelor de asociere nr. 3398 din 11 iunie 1993 şi nr. 3271 din 9 mai 1994, care au fost modificate prin mai multe acte adiţionale, a deţinut C.C.B. din Neptun (pe care l-a şi cumpărat prin actul de vânzare cumpărare autentificat la nr. 1506/2002) precum şi M.A.B., din cadrul C.C.B. din Neptun. Spaţiul cumpărat ca şi cel pe care intenţionează să-l dobândească pe calea prezentei acţiuni reprezintă practic o singură unitate comercială, având aceleaşi utilităţi, folosind un singur spaţiu cu destinaţie de birou, un grup sanitar şi un singur spaţiu pentru depozitarea mărfurilor.
De asemenea, reclamanta arată că a îndeplinit condiţiile legale pentru cumpărare în sensul că a efectuat investiţii la ambele spaţii, în sumă de cca 138.877 dolari S.U.A. şi are acordul A.G.A. de la SC N.O. SA privind vânzarea acestui spaţiu.
Acţiunea reclamantei a fost respinsă prin sentinţa nr. 761/ COM din 1 martie 2002 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta şi în consecinţă s-a pronunţat Decizia nr. 242/ COM din 12 septembrie 2005 a Curţii de Ape.
Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios, administrativ şi fiscal, prin care s-a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a constatat că potrivit art. 24 şi art. 27 din OUG nr. 88/1977 societăţile comerciale la care statul sau o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar sau societăţile comerciale şi regiile autonome care au în derulare contracte de locaţie de gestiune, de închiriere sau de asociere în participaţiune pot vinde aceste spaţii numai cu aprobarea adunării generale a acţionarilor din acea societate, iar în cauză nu există o hotărâre A.G.A. de la SC N.O. SA prin care să se aprobe vânzarea.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 242/2005, criticând-o pentru nelegalitate şi atătând, în esenţă, că în mod eronat curtea de apel a reţinut că vânzarea spaţiului se poate face numai cu aprobarea A.G.A. de la societatea vânzătoare, iar dispozişiile art. 24 din OUG nr. 88/1997 nu se aplică în speţă.
Se mai susţine de reclamantă că potrivit HG nr. 436/2001, capitolul 3, punctul II, 4 litera c punctul 8 vânzarea activelor SC N.O. SA se face direct de către partenerii contractuali şi că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 27 alin. (1) din OUG nr. 88/1997 care stipulează că societăţile comerciale şi regiile autonome care au în derulare contracte de asociere în participaţiune pot vinde spaţiile, prin negociere directă cu locatarii sau asociatii în situaţiile în care aceştia au efectuat investiţii în activele pe care le utilizează reprezentând mai mult de 15 % din valoarea acestora.
Un alt motiv invocat de reclamantă se referă la natura contractului de colaborare nr. 3271 din 09 mai 1994 în baza căruia a utilizat spaţiul în litigiu; reclamanta susţine că deşi se intitulează „contract de colaborare", în realitate este vorba de un „contract de asociere în participaţiune" deoarece natura contractului este dată de conţinutul lui nu de titulatură, cum a fost şi cazul contractului nr. 3398 din 11 martie 1993 în temeiul căruia a cumpărat C.C.A., contract prin care o societate pe acţiuni cu capital majoritar de stat, SC N.O. SA a pus la dispoziţia unei societăţi comerciale cu capital privat (pârâta) spaţiul comercial la care pârâta a efectuat investiţii conform obligaţiilor contractuale, în vederea desfăşurării unei activităţi comerciale rentabile pentru ambele părţi, ceea ce e de chintenţa unui contract de asociere.
Reclamanta mai arată că spaţiul comercial în litigiu formează un tot unitar la restul spaţiului pe care l-a cumpărat în baza hotărârii organului deliberativ al societăţii vânzătoare şi de aceea consideră că „se poate interpreta în sensul extinderii manifestării de voinţă a societăţii deţinătoare". În raport de cele expuse, reclamanta susţine că a îndeplinit condiţiile necesare cumpărării spaţiului (acordul A.G.A. al SC N.O. SA, plata chiriei faţă de pârâtă şi faţă de stat, conform Legii nr. 550/2002 şi efectuarea investiţiilor stabilite prin lege şi contract şi în consecinţă solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul admiterii acţiunii introductive şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată).
Pârâta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, deoarece între părţi s-a încheiat un contract de colaborare şi nu un contract de locaţie de gestiune, de închiriere sau de asociere în participaţiune cum prevăd dispoziţiile art. 27 din OUG nr. 88/1997, iar obligaţia de vânzare nu este impusă de acest articol, care conţine o normă cu caracter opţional pentru proprietarul spaţiului, referitor la vânzare.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs şi de susţinerile din întâmpinare, constată că între părţi s-au încheiat doua contracte, intitulate „contract de colaborare", având ca obiect realizarea unei reţele de comercializare a produselor, în staţiunea Olimp.
Potrivit obiectului contractelor şi obligaţiilor părţilor pârâta se obliga să pună la dispoziţie spaţiile comerciale, cu dotările existente, iar reclamanta se obliga să efectueze lucrări de investiţii, să asigure aprovizionarea cu mărfurile specifice şi să achite taxele privind importul produselor şi TVA.
De asemenea, părţile au stabilit şi cota parte din vânzări care revine fiecărui asociat.
Primul contract de colaborare, nr. 3398 din 11 iunie 1993, a fost prelungit prin acte adiţionale succesive, după care activul Magazin A. (C.C.A.) a fost vândut reclamantei, conform contractului de vânzare cumpărare nr. 1506 din 11 martie 2002 autentificat la B.N.P. D.D.
Contractul de vânzare cumparare s-a încheiat potrivit dispoziţiilor OUG nr. 88/1997, HG nr. 450/1999, HG nr. 443/2001, OUG nr. 52/2001 şi HG nr. 441/2001, în temeiul hotărârii A.G.E.A. de la SC N.O. SA, nr. 16693 din 29 decembrie 2001 prin care s-a aprobat vânzarea prin negociere directă a activului Magazin 101 şi a procesului verbal de negociere nr. 1504 din 11 martie 2002.
Al doilea contract de colaborare, nr. 3271 din 09 mai 1994 se referă la un alt activ şi anume Magazinul A.B., şi a fost, de asemenea, prelungit prin acte adiţionale succesiune, până la data de 31 decembrie 2005.
Susţinerile reclamantei din cererea introductivă, reiterate în motivele de apel şi de recurs, în sensul că practic cele două magazine sunt o singura unitate comercială sunt nefondate, deoarece:
- pentru fiecare activ a fost necesară încheierea unui contract;
- în adresa nr. 2215 din 09 aprilie 2002, trimisă de reclamantă pârâtei, se face referire la cele doua active: C.C.A. şi respectiv M.A.B., iar în finalul adresei se menţionează următoarele: „Datorită similitudinii celor două cazuri, vă solicităm şi finalizarea procesului de privatizare la M.A.B.", deoarece celălalt activ fusese cumpărat la data de 11 martie 2002.
Astfel fiind, rezultă că între părţi s-au încheiat contracte prin care s-au asociat în vederea exploatării în comun a doua spaţii comerciale distincte; deşi contractele sunt intitulate „contracte de colaborare", din conţinut rezultă că sunt contracte de asociere, încheiate în temeiul dispoziţiilor HG nr. 436/2001; OUG nr. 52/2001, HG nr. 441/2001 şi OUG nr. 88/1997, cum arată însăşi reclamanta în acţiune.
După cum s-a menţionat mai sus, unul dintre active a fost vândut în condiţiile prevăzute de art. 24 şi 27 din OUG nr. 88/1997, în care se stipulează că activele pentru care s-au încheiat contracte de asociere în participaţiune (ca în speţă) pot fi vândute, însă numai cu aprobarea Hotărârii A.G.A. Pentru al doilea activ, care reprezintă alt spaţiu comercial, distinct, nefiind vorba de un tot unitar, cum în mod eronat se arată în motivele de recurs, este evident că este necesară hotărârea A.G.A. prin care să se exprime acordul de vânzare prin negociere directă(cum s-a procedat şi în cazul primului activ cumpărat, C.C.A.).
Întrucât, în mod indubitabil este vorba de două active comerciale distincte, cum se menţionează chiar în înscrisuri emanând de la reclamantă, susţinerea reclamantei din recurs în sensul că „se poate extinde manifestarea de voinţă societăţii deţinătoare" şi pentru vânzarea celui de-al doilea activ este nefondată şi nelegală, iar în lipsa manifestării exprese de voinţă a pârâtei de a vinde activele instanţa nu poate obliga pârâta sa-şi exprime acordul, deoarece potrivit art. 27 din OUG nr. 88/1997 exprimarea manifestării de voinţă privind vânzarea este la latitudinea proprietarului spaţiului şi în consecinţă instanţa nu poate impune proprietarului spaţiului obligaţii care nu sunt prevăzute de lege.
Faţă de cele ce preced, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate şi potrivit art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC U.A.R. SRL GHERMĂNEŞTI – SNAGOV, Judeţul Ilfov împotriva deciziei nr. 242/ COM din 12 septembrie 2005 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1848/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2168/2006. Comercial → |
|---|
