ICCJ. Decizia nr. 1848/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1848/2006
Dosar nr. 24947/1/2004
(nr. vechi 7412/2004 )
Şedinţa publică din 25 mai 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 3034 din 3 decembrie 2003 a Tribunalului Hunedoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a fost respinsă acţiunea reclamantei S.I.F. B.C. SA din Arad prin care solicitase obligarea pârâtei SC S. SA HUNEDOARA la plata sumei de 311.323.744 lei cu titlu de dobânzi pentru neachitarea la timp a dividendelor pentru perioada 1 ianuarie 1998 – 7 noiembrie 2002, reţinându-se că acţiunea este prescrisă.
S-a reţinut că printr-o altă hotărâre judecătorească reclamanta a obţinut plata dividendelor pentru anul 1992 şi 1996 (sentinţa civilă 1043/1999 a Tribunalului Hunedoara, definitivă prin Decizia civilă nr. 822/2001 a Curţii de Apel Alba Iulia) ocazie cu care nu a solicitat şi plata dobânzilor.
Cum dobânzile comerciale curg de drept din ziua exigibilităţii sumelor de bani, dreptul reclamantei la dobânzi aferente s-a născut odată cu dreptul la dividende, drept care nu a fost valorificat în termen de 3 ani prevăzut în Decretul nr. 167/1958.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 88/ A din 15 martie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
S-a reţinut că în mod legal şi temeinic instanţa de fond a apreciat ca prescris dreptul reclamantei la plata dobânzilor ca fiind prescris deoarece, din actele dosarului, nu rezultă că pentru anul 1996 s-ar fi stipulat vreun termen de către adunarea generală a acţionarilor în care să fie plătite dividendele, aşa încât rezultă că plata acestora s-a făcut în termen, motiv pentru care dobânzile nu sunt datorate.
Nemulţumită de această decizie reclamanta a declarat recurs solicitând casarea ei pentru netemeinicie şi nelegalitate, invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea criticilor recurenta apreciază că în mod eronat s-a reţinut de către instanţa de apel că creanţa ei, constând în dividende, nu ar fi avut un termen când a devenit exigibilă, aşa încât debitorul putea plăti oricând, plata fiind considerată în termen.
Invocând practică judiciară, recurenta consideră că termenul de prescripţie a dividendelor şi a dobânzilor aferente este de 3 ani şi începe să curgă de la data aprobării bilanţului contabil de către adunarea generală a acţionarilor aşa încât acţiunea sa nu este prescrisă.
Prin întâmpinare intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Pe parcursul soluţionării recursului s-a făcut dovada că intimata pârâtă şi-a schimbat denumirea în SC M.S. HUNEDOARA, denumire sub care a fost citată pentru termenul de astăzi.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Reclamanta a investit instanţa la 1 august 2003 solicitând dobânzile aferente dividendelor din 1996, dobânzi calculate pe perioada 1 ianuarie 1998 – 7 noiembrie 2002, arătând în apel că perioada reprezintă intervalul de timp scurs între data scadenţei dividendelor şi data plăţii lor.
Chiar dacă instanţa de apel omite în motivarea sa susţinerea apelantei, făcută atât la fond cât şi în apel, că termenul de prescripţie a fost întrerupt prin acţiunea formulată în 1999 pentru plata dividendelor aferente anului 1996, pe fond, soluţia dată este legală, considerentele prezente urmând a complini motivarea soluţiilor date.
Însăşi recurenta a considerat că data scadenţei plăţii dividendelor pentru anul 1996 era 1 ianuarie 1998, bilanţul contabil fiind adoptat în 1997 (fără a se preciza data).
Potrivit art. 43 C. com., dobânzile curg de drept de la data exigibilităţii sumei, dată care în speţa de faţă o reprezintă 1 ianuarie 1998, cum susţine reclamanta.
Acţiunea reclamantei pentru plata dobânzilor a fost formulată la 1 august 2003, cu mult peste termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut în art. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Este adevărat că, aşa cum rezultă din considerentele deciziei nr. 822/2001 a Curţii de Apel Alba Iulia acţiunea recurentei de faţă pentru plata dividendelor aferente anului 1996, a fost formulată la 18 octombrie 1999, dar la acea dată nu s-au solicitat şi dobânzile aferente, care curgeau de drept.
În consecinţă, acţiunea reclamantei pentru plata dobânzilor aferente dividendelor din anul 1996, formulată la 1 august 2003, este prescrisă, acţiunea formulată în anul 1999 pentru plata dividendelor neavând efect întreruptiv al prescripţiei dreptului material la acţiune al dobânzilor, care n-au fost atunci solicitate şi n-au format obiectul vreunei cereri de chemare în judecată aşa încât nu pot fi aplicabile dispoziţiile art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Complinind şi amendând motivarea deciziei din apel cu considerentele arătate, Curtea apreciază că soluţia pe fond este temeinică şi legală, motiv pentru care recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de S.I.F. B.C. împotriva deciziei nr. 88/ A din 15 martie 2004 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1861/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1781/2006. Comercial → |
|---|
