ICCJ. Decizia nr. 1861/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1861/2006
Dosar nou nr. 13600/1/2005
(dosar vechi nr. 3305/2005)
Şedinţa publică din 25 mai 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 iulie 2004 şi completată la 8 septembrie 2004, reclamanta SC S.C. SA, în contradictoriu cu pârâtele SC L.I.P.C. SA şi SC S.L. SRL Bucureşti a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a contractelor de cesiune nr. 22 din 2 iulie 2004 şi nr. 27 din 12 iulie 2004 încheiate între cele două pârâte.
Prin sentinţa comercială nr. 12702 din 19 noiembrie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite cererea reclamantei, constată nulitatea absolută a contractelor de cesiune nr. 22 din 2 iulie 2004 şi nr. 27 din 12 iulie 2004 încheiate între pârâte, cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâtelor, reţinând că prin cele două contracte pârâta SC L.I.P.C. SA în calitate de cedent a hotărât cesionarea către pârâta SC S.L. SRL, cesionară, două creanţe în valoare de 500.000 dolari S.U.A. fiecare din creanţa totală de 32.000.000 dolari S.U.A., deţinută conform hotărârii din 4 octombrie 2002 a Tribunalului Călăraşi asupra reclamantei, înscrisurile sub semnătură privată constatatoare ale cesiunilor necuprinzând însă nici o menţiune referitoare la existenţa vreunei contraprestaţii a cesionarului, lipsind astfel obiectul şi cauza obligaţiei cedentului.
Constatând că cele două cesiuni s-au făcut cu titlu gratuit instanţa reţine că acestea reprezintă o donaţie care ar fi trebuit încheiată în formă autentică cerută ad validitatem, astfel că cele două contracte sunt nule absolut pentru neîndeplinirea condiţiilor de formă, întrucât sunt înscrisuri sub semnătură privată atestate de avocat în conformitate cu Legea nr. 51/1995.
Prin Decizia comercială nr. 496 din 27 mai 200,5 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite apelul declarat de pârâte, schimbă în tot sentinţa atacată în sensul că pe fond respinge cererea reclamantei ca neîntemeiată, reţinând, pentru a decide astfel, că cele două contracte de cesiune dintre pârâte nu sunt lovite de nulitate, îndeplinind la încheierea lor întru-totul condiţiile legale prevăzute de art. 1391, 962, 967 şi 971 C. civ., obiectul şi cauza lor regăsindu-se în contractul de asociere încheiat între părţi la 5 iulie 2004, chiar înaintea contractelor de cesiune de creanţă, cu care are o legătură indisolubilă, astfel că în nici un caz nu pot fi considerate drept o donaţie, nefiind deci incidente dispoziţiile art. 813 C. civ.
Împotriva deciziei menţionate, reclamanta, prin lichidator judiciar SC V. SA Brăila, declară recurs solicitând, cu invocarea motivelor prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul respingerii apelului formulat de apelantele pârâte şi menţinerea în totalitate a soluţiei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
În susţinerea recursului său, recurenta critică instanţa de apel pentru a fi ignorat că cel puţin contractul de cesiune de creanţă nr. 22 din 2 iulie 2004 a fost încheiat cu 3 zile înainte de contractul de asociere în participaţiune din 5 iulie 2004, astfel că în mod greşit a considerat instanţa că respectivul contract de cesiune de creanţă are obiectul şi cauza în contractul ulterior de asociere în participaţiune precum şi că exista o mare discrepanţă între prestaţiile şi contraprestaţiile părţilor la contractele de cesiune, contractul de asociere în participaţiune apărând ca un act pro causa.
Recurenta critică instanţa de apel şi pentru greşita aplicare a dispoziţiilor art. 945, 948, 964 şi 966 C. civ., întrucât nu a reţinut corect că cele două contracte de cesiune de creanţă fiind, în principiu, contracte cu titlu oneros, la încheierea acestora a lipsit menţionarea expresă a contraprestaţiei echivalente a uneia dintre părţi astfel că lipsind cauza, cel puţin pentru una dintre părţi, şi obiectul determinat la încheierea respectivelor convenţii, acestea sunt nule absolut.
Recursul este fondat.
Examinând actele dosarului, se constată că între contractele de cesiune de creanţă, constatarea nulităţii cărora este cerută de recurentă şi contractul de asociere în participaţiune nr. 23 din 5 iulie 2004 dintre aceleaşi părţi, intimatele pârâte, nu există o relaţie directă, creanţele cesionate nefiind menţionate drept aport la menţionata asociaţie din partea cedentului SC L.I. SA, iar contractele de cesiune de creanţă încheiate unul anterior, celălalt ulterior contractului de asociere în participaţiune nemenţionând că respectivele creanţe vor fi sau au fost aportate la asociaţie.
Formularea confuză de la pct. II 2.5 din contractul de asociere în participaţiune sub capitolul „obiectul contractului" conform căreia „lista activelor ce vor fi preluate în administrare şi proprietate comună va face parte integrantă din actul de cesiune de creanţă ce se va încheia între cele două părţi" nu este de natură a defini şi preciza o contraprestaţie a cesionarului în contractele de cesiune de creanţă vizate, cu atât mai mult cu cât niciunul dintre contracte nu este însoţit de lista activelor.
Mai mult, examinând obligaţiile părţilor aşa cum au fost stabilite în contractul de asociere în participaţiune, se reţine că cesionara SC S.L. SRL îşi asumă obligaţia „de a acorda" asistenţă cedentei pentru recuperarea creanţei, care, deci, nu a fost sau nu va fi cesionată.
În această lumină instanţa de apel a dat o greşită interpretare dispoziţiilor contractului de asociere în participaţiune când a reţinut că obiectul şi cauza contractului de cesiune se regăseşte în contractul de asociere dintre părţi şi a făcut o greşită aplicare a legii -, respectiv a art. 967 şi art. 945 C. civ., pronunţând o hotărâre nelegală şi netemeinică.
Se constată că, în mod corect, instanţa de fond, pronunţând o hotărâre legală şi temeinică, a reţinut că cele două contracte de cesiune de creanţă sunt nule absolut întrucât nu au un obiect determinat, în cuprinsul lor nefăcându-se nici o menţiune privind existenţa unor contraprestaţii ale cesionarului, că astfel lipseşte, pe lângă obiect, şi cauza obligaţiei cedentului, precum şi că, fiind în realitate contracte cu titlu gratuit, de fapt o donaţie, trebuiau încheiate în formă autentică cerută de art. 813 C. civ., ad validitatem şi nu ca înscrisuri sub semnătură privată, atestarea semnăturii de către un avocat neavând relevanţă.
Astfel fiind, cu aplicarea art. 312 alin. (1), (2) şi (3) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, Decizia recurată urmează a fi modificată în sensul că apelul pârâtelor împotriva hotărârii instanţei de fond urmează a fi respins, fiind menţinută sentinţa ca legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta SC S. Călăraşi prin lichidator SC V. SA Brăila împotriva deciziei nr. 496 din 27 mai 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, Secţia a VI-a, modifică Decizia recurată, respinge apelul pârâtelor SC S.L. SRL Bucureşti şi SC L.I.P.C. SA Bucureşti împotriva sentinţei nr. 12702 din 19 noiembrie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1945/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1848/2006. Comercial → |
|---|
