ICCJ. Decizia nr. 1945/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1945/2006
Dosar nr. 160/1/2006
Şedinţa publică din 31 mai 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa comercială nr. 12632 din 18 noiembrie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a admis în parte excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi pe cale de consecinţă, s-au respins, ca prescrise, pretenţiile reclamantei A.F.I. Bucureşti constând în plata chiriei şi penalităţi de întârziere aferente perioadei septembrie 1998 – 4 noiembrie 1998. Totodată, s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamantă şi pârâta a fost obligată la plata sumei de 338.041.353 lei contravaloare chirie aferentă perioadei 4 noiembrie 1998 – mai 2001 şi TVA, respingându-se capătul de cerere în plata penalităţilor de întârziere aferente.
Împotriva hotărârii au formulat apel ambele părţi şi prin Decizia comercială nr. 651 din 12 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, a anulat, ca insuficient timbrat, apelul pârâtei şi respingând excepţia tardivităţii apelului declarat de reclamantă, pe fondl-a respins ca neîntemeiat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de apel a reţinut că apelanta pârâtă nu a timbrat apelul cu taxa judiciară de timbru în cuantum de jumătate din valoarea aferentă sumei contestate deşi i s-a pus în vedere, încât, a aplicat sancţiunea prevăzută de art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată.
În ceea ce priveşte apelul reclamantei a reţinut că, faţă de data comunicării sentinţei – 27 decembrie 2004 şi aceea a declarării apelului – 12 ianuarie 2005, excepţia tardivităţii apelului invocată de apelanta pârâtă este nefondată.
Criticile privitoare la modul cum a fost soluţionată excepţia prescrierii dreptului la acţiune şi cererea în plata penalităţilor de întârziere au fost respinse reţinându-se că apelanta reclamantă este în culpă, atât prin cererea de apel ca şi prin acţiunea introductivă făcând referire generală la mai multe acte normative, fără a le însoţi şi de un desfăşurător, astfel încât, instanţa de apel să aibă posibilitatea să cenzureze atât pretenţiile solicitate în funcţie de dispoziţiile legale aplicabile în speţă cât şi hotărârea atacată.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs ambele părţi.
Reclamanta a invocat, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut că hotărârea instanţei de apel este nelegală, nefiind motivată în privinţa soluţiei dată de instanţa de fond excepţiei prescrierii dreptului la acţiune, instanţa având de soluţionat o problemă de drept şi posibilitatea să se pronunţe pe baza desfăşurătorului defalcat pe luni depus la fond, potrivit căruia rezultă că cererea a fost formulată în termen.
Pârâta a invocat, în drept, dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., criticând Decizia atacată deoarece instanţa de apel a nesocotit excepţiile invocate constând în lipsa calităţii sale procesuale, autoritatea de lucru judecat, inadmisibilitatea acţiunii, prescrierea dreptului la acţiune şi, pe fond, apărările sale cu privire la netemeinicia acţiunii sens în care, a făcut din nou referire la acestea.
În privinţa timbrajului a arătat că a timbrat apelul cu suma de 365.000 lei întrucât nu a formulat nici o pretenţie de natură patrimonială spre deosebire de apelanta reclamantă care a fost scutită de plata taxei de timbru atât la fond cât şi în apel cu încălcarea legislaţiei în vigoare.
Recursurile sunt nefondate.
Referitor la recursul reclamantei se constată că aceasta critică hotărârea susţinând că instanţa nu a motivat soluţia dată excepţiei prescrierii dreptului la acţiune şi a aplicat greşit normele care guvernează această materie.
Analizând hotărârea prin prisma motivelor de recurs invocate şi încadrate în dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., se constată că, într-adevăr, instanţa de apel în motivarea sa succintă a făcut trimitere la obligaţia părţii de a-şi dovedi susţinerile ceea ce este justificat faţă de data introducerii acţiunii şi de dispoziţiile din Decretul nr. 167/1952, privitoare la suspendarea sau întreruperea termenului de prescripţie încât nu se poate reţine lipsa efectivă a motivării şi încălcarea dispoziţiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Completând însă această motivare şi luând în considerare chiar probele la care face trimitere recurenta se constată că acţiunea nu a fost introdusă în termen faţă de natura obligaţiilor care decurg dintr-un contract civil, nefiind obligaţii bugetare, încât termenul de prescripţie este cel general de 3 ani.
Aşa fiind, în mod legal, instanţa de apel a confirmat soluţia instanţei de fond prin respingerea apelului rezolvarea dată excepţiei prescrierii dreptului la acţiune pentru perioada ce excede celor 3 ani anteriori introducerii acţiunii, fiind corectă.
În baza art. 312alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi deci respins.
Referitor la recursul pârâtei se constată că instanţa de apel nu a soluţionat pe fond apelul declarat de aceasta, anulându-l ca insuficient timbrat, ceea ce face imposibilă analizarea omisso medio a motivelor de recurs care vizează excepţiile invocate ca şi fondul litigiului.
Cât priveşte critica referitoare la nelegalitatea măsurii anulării apelului ca insuficient timbrat, este nefondată.
Potrivit art. 11 alin. (1) teza a doua, din Legea nr. 146/1997, modificată, cererea de apel se timbrează cu ½ din taxa datorată la valoarea contestată care, în cauză, este chiar suma la care recurenta pârâtă a fost obligată prin hotărârea apelată, indiferent de calitatea de persoană fizică sau juridică şi de împrejurarea că partea adversă beneficiază de o scutire legală de la plata taxei de timbru, excepţiile fiind de strictă interpretare.
Prin urmare, neîndeplinindu-şi obligaţia de plată a taxei de timbru în limitele stabilite, sancţiunea a fost aplicată legal în condiţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, modificată, raportat la art. 35 alin. (5) din Normele Metodologice de aplicare ale acestei legi iar recursul este nefondat şi în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta C.G.M.B. A.F.I. Bucureşti şi de pârâta B.M. împotriva deciziei nr. 651 din 12 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 mai 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1991/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1861/2006. Comercial → |
|---|
