ICCJ. Decizia nr. 1936/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr. 5630 din 2 noiembrie 2004 reclamanta SC E.C. SRL Târgoviște a chemat în judecată pe pârâta SC E.G.C.S. SRL Târgoviște pentru ca prin sentința ce se va pronunța aceasta să fie obligată să-i plătească suma de 4.656.167.572 lei ce reprezintă 2.692.472.442 lei contravaloare marfă neachitată și 1.963.695.130 lei penalități de întârziere și să se precizeze că penalitățile vor fi calculate în continuare până la plata integrală a debitului.
Tribunalul Dâmbovița prin sentința nr. 1745 din 7 decembrie 2004 a admis în parte cererea reclamantei și a obligat pârâta să-i plătească suma de 2.692.472.442 lei cu titlu de contravaloare marfă și la 1.896.919.900 lei penalități de întârziere, penalități ce se vor calcula în continuare, obligând-o și la cheltuieli de judecată în sumă de 78.038.923 lei.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că potrivit art. 6 din contract, prețul produselor trebuia plătit 100 % în maxim de 30 de zile de la livrare, cu fila C.E.C. sau bilet la ordin iar potrivit art. 21 din contract pentru neexecutarea în tot sau în parte, ori executarea necorespunzătoare a obligațiilor din contract, părțile datorează daune interese, conform Codului civil și codului comercial precum și penalități de întârziere la plată de 0,15 % pe fiecare zi de întârziere.
împotriva sentinței, pârâta SC E.G.C.S. SRL Târgoviște a declarat apel susținând că au fost interpretate greșit convențiile făcute de părți, că s-a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic pronunțând o hotărâre fără temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
în dezvoltarea motivelor de apel s-a susținut că s-a respins cererea de efectuare a unei expertize în specialitatea contabilitate fiind declarat ca fiind corect calculul penalitățiilor în baza unei prezumții, nu s-a efectuat încercarea de conciliere directă iar minuta încheiată de părți la 5 august 2004 a primit eficiență numai pentru intimata - reclamantă.
Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 203 din 16 august 2005 a admis apelul declarat de pârâtă, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a înlăturat obligarea pârâtei la plata penalitățiilor.
Prin aceiași decizie a obligat apelanta - pârâtă la 6.000.000 lei onorariu către expertul B.N. și intimata - reclamantă la 4.000.000 lei către același expert și la 48.917.962 lei cheltuieli de judecată către apelantă.
Instanța de apel pentru a pronunța hotărârea anterior citată a respins excepția lipsei concilierii directe având în vedere "minuta" încheiată la data de 5 august 2004 din care rezultă că părțile au stabilit în mod corect care sunt pretențiile reclamantei și modalitatea de plată a acestora.
Cu privire la celelalte susțineri ale apelantei Curtea a apreciat că în cauză se impune efectuarea unei expertize contabile care să verifice pretențiile reclamantei în raport de minuta încheiată la 5 august 2004. Instanța a considerat că această minută, constituie convenția părților, care a modificat în parte contractul încheiat de părți.
împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel, reclamanta SC E.C. SRL Târgoviște a declarat în termen recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Printr-un prim motiv de recurs formulat, reclamanta arată că față de faptul că pârâta prin întâmpinarea depusă la 23 noiembrie 2004 la judecata în fond a cauzei cât și prin motivele de apel nu a contestat faptul că datorează penalități, rezultă că instanța de apel a dat ceea ce nu s-a cerut, respectiv a înlăturat obligarea pârâtei de la plata penalităților.
Al doilea motiv de recurs invocat de reclamantă se referă la faptul că instanța de apel a interpretat în mod greșit minuta încheiată la data de 5 august 2004, în sensul că în mod eronat a apreciat că aceasta ar modifica clauzele contractului de vânzare - cumpărare încheiat de părți.
în contextul acestui motiv recurenta arată că minuta nu poate modifica clauzele contractului pentru că este semnată de persoane care nu au nici o calitate în cadrul celor două societăți și anume pentru SC E.C. SRL este semnată de către A.G., soțul asociatei unice și deci cel puțin prin prisma acestui fapt minuta nu poate fi considerată ca reprezentând un act adițional la contract.
Recurenta printr-un al treilea motiv de recurs arată că greșit a fost obligată să mai achite 4.000.000 lei onorariu de expertiză cu toate că mai achitase încă 5.000.000 lei, sume care trebuiau achitate de către pârâtă.
Un ultim motiv de recurs se referă la faptul că instanța de apel cu toate că a admis în parte acțiunea reclamantei și a înlăturat obligarea pârâtei la plata penalităților în cuantum de 1.896.919.900 lei, trebuia să admită capătul de cerere privind cheltuielile de judecată reprezentând taxa de timbru corespunzător acestei sume respectiv 24.000.000 lei și nu 39.917.962 lei cum greșit a reținut.
Recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului pârâtei și menținerea ca legală a sentinței pronunțată de tribunal.
în drept recurenta - reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile pct. 6, 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.
Analizând motivele de recurs invocate în raport de actele și lucrările dosarului, înalta Curte le apreciază ca nefondate.
Astfel, primul motiv de recurs referitor la faptul că instanța de apel a înlăturat obligarea pârâtei la plata penalităților cu toate că aceasta nu a contestat obligația și nu a solicitat exonerarea de plată instanței de fond cât și instanței de apel, nu poate fi primit, din actele și lucrările aflate la dosar rezultă că intimata - pârâtă a contestat încă de la judecata de fond cuantumul sumelor datorate. în acest sens pârâta a solicitat prin cererea de probe depusă la data de 30 noiembrie 2004 efectuarea unei expertize în specialitatea contabilitate pentru a se stabili debitul pârâtei față de reclamantă, valoarea creanțelor realizate de pârâtă din vânzarea produselor furnizate de reclamantă cât și cuantumul penalităților de întârziere, dar instanța de fond a apreciat că cererea de probatorii nu este utilă cauzei.
Trebuie menționat că intimata - pârâtă și prin motivele de apel formulate a contestat sumele la care a fost obligată cât și faptul că judecătorul fondului i-a respins cererea privitoare la efectuarea unei expertize de specialitate.
Motivul de recurs ce privește interpretarea greșită a minutei încheiată la data de 5 august 2004, nu este fondat deoarece instanța de apel corect a reținut că această minută este semnată de reprezentanții legali ai celor două societăți deci constituie convenția părților care a modificat în parte contractul încheiat de părți la 11 aprilie 2003, stabilind care sunt pretențiile reclamantei și modalitatea de plată a acestora.
De asemeni nu sunt fondate nici motivele de recurs trei și patru invocate de reclamantă, instanța de apel a dispus majorarea onorariului de expert până la suma de 15.000.000 lei obligând reclamanta la 4.000.000 lei către expert, cu respectarea dispozițiilor art. 213 alin. (2) C. proc. civ., iar cu privire la cheltuielile de judecată reprezentând taxă de timbru, instanța de apel a aplicat corect dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
în consecință decizia atacată a fost legală, instanța de apel corect a interpretat actele și lucrările aflate la dosar situație în care în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., înalta Curte a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1933/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1915/2006. Comercial → |
|---|
