ICCJ. Decizia nr. 1937/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 12 noiembrie 2004, SC A. SA București a solicitat în contradictoriu cu SC F. SRL București și P.F. să se constate, pe cale incidentală, existența falsului în privința contractului de închiriere din 1 octombrie 1990 și adreselor din 17 aprilie 1991, din 27 februarie 1991 și din 27 februarie 1991 în condițiile în care nu se mai poate constata acest lucru pe cale penală intervenind prescrierea faptei și, pe cale de consecință, să se revizuiască sentința nr. 1004 din 16 martie 1998 pronunțată de Tribunalul București, secția comercială.
în drept, a invocat dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.
Prin sentința civilă nr. 675 din 9 februarie 2005, Tribunalul București, secția a VI-a comercială a admis excepția autorității de lucru judecat formulată de intimați și a respins cererea de revizuire, ca nefondată.
Revizuienta a formulat apel și prin decizia comercială nr. 555 din 23 iunie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, apelul a fost admis și hotărârea a fost schimbată în parte, în sensul că cererea de revizuire a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
împotriva acestei din urmă decizii, revizuienta a formulat recurs invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a arătat că instanțele au dat o rezolvare nelegală cererii de revizuire prin reținerea autorității de lucru judecat deoarece prin sentința civilă nr. 2490/2003 prima cerere de revizuire a fost respinsă ca inadmisibilă, iar prin sentința comercială nr. 11035 din 23 septembrie 2004 cea de a doua cerere de revizuire a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat, prin nici una din cele două cereri nerezolvându-se fondul.
Elementul suplimentar față de primele două cereri anterioare de revizuire, din actuala cerere de revizuire este rezoluția din 15 octombrie 2004 emisă de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție prin care i s-a adus la cunoștință, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) și g) C. proc. pen., că s-a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva numitului P.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, lipsind latura obiectivă, respectiv pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. (1) și art. 291 C. pen., întrucât s-a împlinit termenul de prescripție situație care îl îndreptățește să solicite instanței civile constatarea falsului și revizuirea hotărârii care s-a bazat pe înscrisurile incriminate.
Recursul este fondat.
Pentru a exista lucru judecat, potrivit art. 1201 C. civ., trebuie să existe identitate de obiect, cauză și persoane, fiind necesar în general ca prima hotărâre rămasă irevocabilă să fi rezolvat în fond procesul dintre părți.
Cauza nu trebuie raportată doar la temeiul juridic al acesteia ci și la starea de fapt care concură la fundamentarea temeiului juridic, încât autoritatea de lucru judecat nu poate fi opusă unei cereri dacă faptele pe care se fondează și cele pe baza cărora hotărârea precedentă a fost pronunțată sunt diferite.
în cauză, cererea de revizuire formulată inițial de recurentul revizuient în contradictoriu cu aceleași părți, în temeiul art. 322 pct. 4 C. proc. civ. a fost respinsă, ca inadmisibilă, reținându-se un impediment în legătură cu exercițiul dreptului la acțiune, nefiind suficientă afirmația părții interesate că înscrisul este fals, ci existența unei condamnări definitive sau să nu mai fie posibilă constatarea infracțiunii printr-o hotărâre penală potrivit legii numai în aceste condiții instanța civilă fiind astfel chemată să constate ea falsul.
Hotărârea ulterioară, prin care s-a respins cererea de revizuire formulată în aceleași condiții a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat.
Cererea de revizuire ce face obiectul judecății de față a fost formulată între aceleași părți, cu același obiect dar faptele pe care se fondează și cele pe baza cărora hotărârile precedente au fost pronunțate sunt noi, ele nefiind luate în considerare cu prilejul celorlalte judecăți. Astfel, prin rezoluția nr. 264/ P din 15 octombrie 2004 emisă de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție și ulterioară pronunțării acestor hotărâri s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de fals, deoarece a intervenit prescripție, ceea ce atrage incidența art. 322 pct. 4 teza finală, limite în care instanțele trebuiau să se considere legal sesizate.
Procedând la menținerea excepției autorității de lucru judecat deși față de situația din dosar aceasta nu opera existând diversitate de cauză, curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și în baza art. 312 și 314 C. proc. civ., recursul a fost admis, iar ambele hotărâri casate, dispunându-se trimiterea cauzei la instanța de fond, respectiv la tribunal pentru soluționarea pe fond a cererii de revizuire.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1939/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1940/2006. Comercial → |
|---|
