ICCJ. Decizia nr. 1941/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1653/ COM din 13 mai 2005, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială s-a respins acțiunea formulată de reclamanta C.M.î.C., împotriva pârâtei SC V.I. SRL Constanța pentru constatarea rezilierii contractului încheiat între părți la 6 septembrie 2002 și obligarea pârâtei să predea spațiul ce a făcut obiectul contractului situat în Constanța.
S-a reținut că, prin sentința civilă nr. 1653/COM/2005, Tribunalul Constanța a constatat anterior, că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de predare a spațiului, în totalitate, situație care se menține și în prezent, fapt ce o îndreptățește pe pârâtă să invoce excepția de neexecutare ceea ce face inoperantă clauza de reziliere.
împotriva sentinței sus-menționate a formulat apel reclamanta invocând nelegalitatea și netemeinicia deoarece, potrivit art. 8 din contract părțile au stipulat un pact comisoriu de gradul al IV-lea, astfel că rezilierea operează fără punere în întârziere sau vreo altă formalitate și fără intervenția instanței, aceasta neputând decât să constate rezilierea de drept a contractului pentru neîndeplinirea obligației contractuale.
Cu privire la neexecutarea parțială a obligației sale de predare a spațiului a arătat că înțelegerea a fost să predea doar suprafața disponibilă adică cea care nu era deja dată în folosință altor chiriași, iar suprafața respectivă nu reprezintă decât 25 % din întreg imobilul, încât neexecutarea nu este atât de gravă.
Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 261/ COM din 29 septembrie 2005 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că hotărârea este legală și în concordanță cu probele administrate deoarece chiar dacă părțile au convenit conform art. 8 și 14 din contract în caz de neexecutare a obligațiilor asumate, rezilierea de plin drept, singurul în drept a aprecia dacă este cazul să invoce rezilierea este creditorul care și-a executat sau se declară gata să-și execute obligațiile. Prin urmare, chiar dacă suntem în prezența unui pact comisoriu de ultim grad, iar instanța sesizată cu cererea de reziliere este ținută să facă numai verificările pe care le permit clauzele convenționale referitoare la reziliere, aceasta poate să primească în apărarea debitoarei excepția de neexecutare dacă se dovedește că însuși creditorul nu și-a îndeplinit propria sa obligație, chiar și parțial.
Pentru a aprecia asupra importanței părții din obligația neexecutată nu este suficient a se raporta această parte la întreaga obligație, ci trebuie avute în vedere și relațiile comerciale dintre părți, precum și consecințele de ordin patrimonial pe care o astfel de neexecutare parțială le poate avea asupra celeilalte părți.
în situația dată, deși reclamanta a predat o parte din spațiul pârâtei, scopul mediat al contractului fiind atins, totuși neexecutarea parțială a obligației de predare în totalitate a imobilului trebuie apreciată ca fiind suficient de importantă prin consecințele produse asupra patrimoniului debitoarei, astfel că invocarea excepției de neexecutare nu poate fi considerată abuzivă.
împotriva acestei din urmă hotărâri reclamanta a formulat recurs invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.
A susținut, în considerarea motivelor de drept invocate că instanța de apel a interpretat la rândul său, greșit art. 8 din contractul părților care conține un pact comisoriu de gradul IV, situație în care instanța constatând neîndeplinită obligația de plată a chiriei de către pârâtă, era obligată să dea eficiență acestei clauze și să constate reziliat contractul.
Greșeala relevată nu reprezintă doar o interpretare eronată a actului juridic, ci constituie, totodată, și o încălcare a legii, întrucât, nu se poate reține excepția de neexecutare ca fundament pentru netemeinicia cererii de constatare a rezilierii de drept atât timp cât neexecutarea parțială nu a fost suficient de importantă ca intimata pârâtă să nu fi încheiat contractul decât în considerarea suprafeței totale de 516,26 mp, cu atât mai mult cu cât a folosit încă de la momentul încheierii contractului etajele 1 și 2 și o parte importantă din parter.
Recursul este nefondat.
Analizând primul motiv de recurs se constată că instanța nu a denaturat convenția părților dând calificarea corespunzătoare voinței părților în privința clauzei de reziliere pe care a caracterizat-o în raport de conținut ca fiind un pact comisoriu de gradul IV încât, acest motiv nu este fondat.
Nici cel de al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reținut având în vedere că obligația de predare a spațiului locativ este o obligație principală a locatorului și nu secundară, iar în caz de neexecutare a acesteia locatorul este îndreptățit să aleagă să ceară justiției predarea silită, rezilierea contractului pentru neexecutare sau să invoce excepția de neexecutare.
Revenind la speță, se constată că rezilierea este invocată de recurenta locatoare care este în culpă pentru neîndeplinirea propriei obligații, iar intimata locatară a invocat excepția de neexecutare încât, în mod legal, instanța de apel a reținut că potrivit clauzei din contract, care are în vedere operarea pactului comisoriu de grad IV doar în cazul neîndeplinirii culpabile a obligațiilor, rezilierea nu a intervenit.
Cât privește celelalte aspecte legate de interpretarea probelor și de impactul neexecutării obligației asupra patrimoniului intimatei, ele țin de aprecierea probelor și exced motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ., recursul a fost respins, ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1944/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1939/2006. Comercial → |
|---|
