ICCJ. Decizia nr. 1939/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin hotărârea nr. 10 din 11 august 2004 pronunțată de Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Bihor s-a admis acțiunea reclamantei SC O. SA Oradea privind capătul de cerere referitor la rezilierea contractului de închiriere din 1 mai 2002.
S-a respins parțial acțiunea reclamantei, respectiv cu privire la capătul de cerere referitor la plata chiriei, curentului electric și a penalităților de întârziere.
S-a admis cererea reconvențională a pârâtei SC L. SRL în ce privește rezilierea contractului de închiriere din 11 mai 2002 precum și cu privire la plata penalităților de întârziere.
S-a admis excepția de neexecutare a obligației contractuale de către SC O. SA ridicată de pârâtă.
S-a respins cererea reconvențională cu privire la reducerea chiriei cu suma de 1.071.176.715 lei și la restituirea sumei de 365.639.400 lei privind chiria plătită în luna septembrie 2003; s-a obligat reclamanta la plata cheltuielilor arbitrale în sumă de 37.476.162 lei.
S-a obligat pârâta la plata cheltuielilor arbitrale în sumă de 31.706.661 lei.
împotriva acestei hotărâri a formulat acțiune în anulare reclamanta SC O. SA solicitând anularea hotărârii iar după rejudecare admiterea acțiunii în sensul rezilierii contractului din 1 mai 2002 încheiat cu SC L. SRL Oradea, obligarea acesteia la plata sumei de 1.540.051.635 lei despăgubiri reprezentând chiria pe perioada octombrie 2003 - ianuarie 2004, penalități, contravaloarea energiei electrice și cheltuieli de judecată la procedura arbitrală.
A solicitat respingerea acțiunii reconvenționale ca tardiv formulată. în drept și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ.
Prin decizia nr. 151/ C din 16 noiembrie 2004 a Curții de Apel Oradea s-a respins ca inadmisibilă acțiunea în anulare.
Prin decizia nr. 2130 din 25 martie 2005 a înaltei Curți de Casație și Justiție s-a casat această decizie cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe, reținându-se motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C. proc. civ.
Curtea de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5/ C din 24 octombrie 2005 a respins acțiunea în anulare și cererea privind cheltuielile de judecată solicitate de SC L. SRL Oradea.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că nu sunt îndeplinite motivele de anulare prevăzute de art. 364 lit. i) C. proc. civ., modul de interpretare a convenției încheiată de părți ar putea fi doar o netemeinicie a soluției care însă nu poate să ducă la anularea hotărârii arbitrale.
în ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de pârâtă și suportate în fața înaltei Curți de Casație și Justiție reprezentând onorariul de avocat s-a reținut că împuternicirea avocațială aflată la dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție nu poartă nici o mențiune privind cuantumul onorariului achitat și nu s-a dovedit plata acestuia.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta SC O. SA Oradea și pârâta SC L. SRL Oradea.
în dezvoltarea în fapt a motivelor de recurs reclamanta a susținut că s-a aplicat greșit legea, când s-a respins acțiunea în anulare, deoarece au fost încălcate dispoziții imperative ale legii, și anume dispozițiile art. 969 și 970 C. civ.
în acest sens s-a arătat că s-a făcut dovada respectării obligațiilor asumate de societatea reclamantă prin contractul de închiriere, precum și dovada nerespectării de către pârâtă a unei clauze contractuale exprese, aceea a imposibilității denunțării unilaterale a contractului de închiriere mai devreme de 18 luni de la data emiterii primei facturi de chirie și cu un preaviz de 60 zile și că refuzul nejustificat de achitare a chiriei până la 15 ianuarie 2004 este bazat pe rea credință și reprezintă o încălcare a dispozițiilor legale menționate și o încălcare a ordinii publice și a bunelor moravuri, aspecte de fond care trebuiau cercetate de instanța judecătorească. în drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. La termenul de judecată de la 31 mai 2006 recurenta a precizat că nu mai susține motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.
Pârâta SC L. SRL, prin motivele dezvoltate a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii privind cheltuielile de judecată suportate în fața înaltei Curți de Casație și Justiție, reprezentând onorariul de avocat, susținând că onorariul se ridică la suma de 64.922.235 ROL conform facturii din 22 martie 2005 emisă de P.A.M.A. și a fost achitat în data de 28 martie 2005 potrivit O.P.
Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de reclamanta SC O. SA, înalta Curte constată că recursul este nefondat și se va respinge.
Potrivit art. 364 C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare și doar pentru motivele prevăzute la punctele a) - i).
Reclamanta a invocat dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ., arătând că au fost încălcate prevederile contractuale, care au putere de lege între părțile contractante conform dispozițiilor art. 969 și care trebuie executate cu bună credință așa cum cer dispozițiile art. 970 C. civ.
Nerespectarea dispozițiilor convenționale, contractul de închiriere din 1 mai 2002, nu constituie motiv de desființare a hotărârii arbitrale potrivit art. 364 lit. i) C. proc. civ., care se referă la încălcarea ordinii publice, a bunelor moravuri sau a dispozițiilor imperative ale legii.
Relațiile contractuale dintre părți fiind guvernate de principiul libertății de voință, vizează raporturi de drept privat, raporturi juridice în curs și de la care părțile pot deroga. Deci, nerespectarea prevederilor contractuale nu reprezintă o încălcare a normelor de ordine publică, a bunelor moravuri sau a dispozițiilor imperative ale legii.
Interpretarea prevederilor contractuale și constatările Tribunalului Arbitral referitoare la acestea nu sunt supuse controlului judiciar pe calea acțiunii în anulare, așa cum corect a reținut și curtea de apel.
Motivele invocate în acțiunea în anulare nu se încadrează în pct. 1 al art. 364 C. proc. civ., încât nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea curții de apel fiind dată cu aplicarea corectă a legii.
în ceea ce privește recursul declarat de pârâtă se constată că motivele de recurs nu sunt susceptibile de a fi încadrate în vreunul din cazurile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Criticile vizează aspecte legate de aprecierea probelor.
Ori, în condițiile abrogării art. 304 pct. 11 nu mai există temei legal pentru cenzurarea în recurs a aspectelor menționate, situație în care hotărârea nu mai poate fi supusă controlului judiciar din acest punct de vedere.
Pentru considerentele reținute, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursurile urmează a fi respinse ca nefondate.
S-a avut în vedere soluția adoptată de respingere a ambelor recursuri, cererile privind cheltuielile de judecată ocazionate în recurs de părți nu s-a justificat conform dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1941/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1937/2006. Comercial → |
|---|
