ICCJ. Decizia nr. 1944/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 18962 din 31 octombrie 2002 reclamanta SC B.T.T. SA București a chemat în judecată pe pârâta SC C.I. SRL, solicitând să se constate rezolvit pe deplin drept contractul de vânzare - cumpărare autentificat la 16 iunie 2001 ca efect al pactului comisoriu de gradul IV prevăzut de art. 6 din contract.
în motivare se arată că la 16 iunie 2001 a încheiat cu pârâta contractul mai sus menționat având ca obiect H.A., terenul aferent în suprafață de 4031 mp, mijloace fixe și obiecte de inventar. în art. 5 din contract, s-a prevăzut că prețul se va achita în rate, 10 % cu titlu de avans (881.396.700 lei) în termen de 10 zile de la data semnării și autentificării, iar restul de 90 % (7.432.570.300 lei) în 18 rate lunare egale, la data de 15 ale fiecărei luni, prima rată fiind scadentă la 15 iulie 2001 iar ultima la 15 decembrie 2002, ratele urmând a fi actualizate cu rata inflației la care se adaugă 2 %.
Reclamanta susține că în mod culpabil pârâta cumpărătoare nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale, respectiv nu a achitat decât 2.828.694.967 lei din prețul total, rămânând un rest facturat de 9.493.300.044 lei astfel că invocă dispozițiile art. 6 din contract potrivit cărora în cazul în care cumpărătorul în termen de un an calculat de la data la care fiecare rată devine scadentă nu execută obligația de a plăti prețul acesteia, contractul se consideră reziliat de drept fără nici o altă formalitate.
La data de 24 iunie 2003 SC A.N. SRL a formulat cerere de intervenție în interes propriu în contradictoriu cu celelalte părți solicitând să se constate că a efectuat lucrări de investiții, reparații și dotări la H.A., în valoare de 5.946.000.000 lei nivelul anilor 2000 - 2001, sumă ce urmează a fi actualizată și solicită obligarea reclamantei la plata acestei sume, în cazul în care acțiunea acesteia va fi admisă. De asemenea a solicitat că în situația admiterii acțiunii principale să i se recunoască un drept de retenție opozabil reclamantei, de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de reziliere și până la plata echivalentului lucrărilor de investiții, reparații și dotări efectuate la H.A.
Prin sentința comercială nr. 5320 de la 23 aprilie 2004 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea principală formulată de reclamanta SC B.T.T. SA, împotriva pârâtei SC C.I. SRL având ca obiect să se constate că este rezolvit de plin drept contractul de vânzare - cumpărare autentificat la 16 iunie 2001, ca efect al pactului comisoriu de gradul IV prevăzut în art. 6 din contract.
A fost respinsă ca neîntemeiată și cererea de intervenție în nume propriu formulată de intervenienta SC A.N. SRL prin care s-a solicitat să se constate în contradictoriu cu celelalte două părți, în primul rând că s-au efectuat lucrări de investiții, reparații și dotări la H.A. în valoare de 5.946.000.000 lei la nivelul anilor 2000 - 2001, sumă ce urmează a fi reactualizată și în al doilea rând s-a solicitat acordarea unui drept de retenție opozabil reclamantei până la plata debitului sus menționat.
împotriva sentinței pronunțată de tribunal reclamanta SC B.T.T. SA a formulat apel criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că hotărârea nu este motivată în sensul că nu cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților și din lecturarea sentinței rezultă că nu a motivat nici fondul cauzei și nici temeiul legal al soluției pronunțate.
Prin motivele de apel s-a mai arătat că deși instanța a fost investită cu judecarea unei acțiuni în constatarea rezoluțiunii unui contract sinalagmatic în baza unui pact comisoriu expres acesta și-a depășit atribuțiile pronunțând o sentință confuză și nemotivată și care judecă cauza din punctul de vedere al celui care aplică sancțiunea rezoluțiunii.
Ultima critică s-a referit la cererea de intervenție formulată de SC A.N. SRL solicitându-se respingerea acesteia întrucât apelanta - reclamantă nu a fost parte la încheierea convenției autentificată la 16 martie 2000 între intervenientă și pârâtă fiind aplicabile prevederile art. 973 C. civ.
în cauză s-a formulat și o cerere de aderare la apelul declarat de reclamantă, formulată de intervenientă în interes propriu de la fond SC A.N. SRL. Prin această cerere de aderare la apel s-a susținut că față de apelul declarat de reclamantă în cazul în care aceasta câștigă, în acest fel intimata - intervenientă își conservă dreptul de a pretinde contravaloarea investițiilor efectuate la H.A., precum și a cererii de recunoaștere a unui drept de retenție. Pe fondul cauzei s-a arătat că se mențin susținerile din cererea de intervenție în interes propriu formulată la instanța de fond.
Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 706 pronunțată la data de 31 octombrie 2005 a respins ca nefondate apelul declarat de reclamantă cât și cererea de aderare la apel formulată de intimata intervenientă în interes propriu SC A.N. SRL.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că sentința atacată nu este nemotivată, instanța de fond a analizat exhaustiv situația de fapt, că judecata fondului cauzei nu este nici confuză, nici nemotivată deoarece corect s-a reținut că pactul compromisoriu de reziliere a contractului de vânzare - cumpărare nu putea fi aplicat deoarece ambele părți au fost în culpă, iar ulterior apelanta nu a mai dorit vânzarea.
Cu petiția înregistrată la data de 12 decembrie 2005 reclamanta SC B.T.T. SA București a declarat recurs împotriva deciziei comerciale nr. 706 din 31 octombrie 2005 pronunțată de instanța de apel solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurată și judecând fondul admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin motivele de recurs invocate reclamanta a arătat: decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină art. 304 pct. 7 C. proc. civ.
Recurenta în contextul acestui prim motiv invocat arată considerentele deciziei recurate (cuprinse în pagina 3 a deciziei) nu cuprind o reală motivare a opțiunii instanței de apel astfel cum reiese din analiza acestora.
Instanța arată recurenta în considerentele deciziei reține că, "ambele părți au fost în culpă iar ulterior apelanta reclamantă nu a mai dorit vânzarea", fără a explica de ce și care anume a fost culpa reclamantei în derularea relațiilor contractuale și nu a explicat care anume element probat în dosar, a determinat concluzia că reclamanta nu a mai dorit vânzarea.
Mai susține recurenta că motivarea hotărârii prevăzute de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., reprezintă un element esențial al hotărârii judecătorești întrucât oferă părților criterii în raport de care poate formula critici față de hotărârea atacată și motivarea oferă instanței superioare criterii în raport de care poate exercita controlul judiciar al hotărârii atacate, și poate formula propriile motive în baza cărora desființează sau modifică hotărârea atacată și aceste criterii nu există în decizia atacată.
Printr-un al doilea motiv se susține că decizia este pronunțată cu încălcarea și cu greșita aplicare a legii art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și anume dispoziții legale privind culpa contractuală, interpretarea contractelor și rezoluțiunea contractelor.
Recurenta arată că reținerea culpei sale ca și menționarea acestei presupuse culpe ca motiv de respingere a cererii în constatarea rezoluțiunii sunt greșite pentru că interpretarea convențiilor trebuie făcută după intenția comună a părților iar nu după sensul literal al termenilor (art. 977 C. civ.), interpretarea clauzelor contractuale trebuie făcută în sensul în care acestea ar avea efect iar nu în sensul de a nu avea nici unul (art. 978 C. civ.).
Recurenta invocă și pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.: "instanța a interpretat greșit actele deduse judecății, schimbându-le înțelesul", arătând că dezvoltarea acestui motiv de recurs pornește de la aceiași premiză a nemotivării hotărârii, și arată că instanța de apel și-a însușit motivarea primei instanțe. Este vorba de cele 13 facturi emise de SC B.T.T. SA la 11 iulie 2002 cuprinzând actualizări pentru sume din 2001. Prima instanță arată recurenta, a considerat emiterea acestor 13 facturi ca fiind încă o dovadă a încălcări de către SC B.T.T. SA a obligației de a comunica la timp cuantumul dobânzi (până la 15 ale lunii, conform art. 15 din contract). Dar, emiterea acestor facturi se explică prin faptul că la data de 11 iulie 2002 (data emiteri acestora) mai erau sume vechi de plătit de către SC C.I. SRL.
Prin simpla trecere a timpului, aceste sume trebuiau să fie actualizate până la data plăților efective, cum același art. 5 prevede în contract.
Pentru motivele invocate recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurată și judecând pe fond, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate cât și a actelor și lucrărilor dosarului, se constată că decizia este pronunțată cu încălcarea deciziilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu cuprinde motivele de fapt și de drept care a format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Astfel, din considerentele deciziei recurate rezultă succint că sentința pronunțată de Tribunalul București nu este nemotivată și că instanța de fond a analizat exhaustiv situația de fapt.
Această simplă apreciere a instanței de apel nu echivalează cu o motivare în fapt și în drept în sensul dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie, instanța trebuie să prezinte atât motivele care au determinar-o să pronunțe soluția și cât temeiurile pentru care s-a respins o probă, răspunsuri precise la toate capetele din cerere și la toate apărările formulate, motivându-se pentru ce unele au fost reținute iar altele înlăturate.
în concluzie, în cauză au fost aplicabile dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., situație în care în temeiul art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ., înalta Curte, a admis recursul reclamantei, a casat decizia și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru judecarea apelurilor.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1947/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1941/2006. Comercial → |
|---|
