ICCJ. Decizia nr. 1954/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 257 din 25 martie 2005, pronunțată în dosarul Tribunalului Comercial Mureș a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P.L. SRL prin SC R.V.A. SRL în contradictoriu cu pârâta SC B.C.R.A. SA București pe care a obligat-o la plata către reclamantă a sumei de 103.624,15 euro, echivalentul a 4.235.119.010,50 lei, a sumei de 9.448 dolari S.U.A., echivalentul a 301.759.672 lei și a sumei de 220.644.260 lei cu titlu de despăgubiri contractuale, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut că între reclamantă, în calitate de asigurat, și pârâtă, în calitate de asigurător, s-a încheiat contractul de asigurare din 30 octombrie 2002 privind riscul de neplată a ratelor de leasing la contractele de leasing, obiectul contractului referindu-se la acoperirea riscului de neplată a ratelor de leasing, datorate de către utilizator și prevăzute în contractele de leasing încheiate în perioada de valabilitate a asigurării, în schimbul achitării primelor de asigurare societății de asigurare.
Reclamanta a încheiat apoi contracte de leasing cu utilizatorul SC P.T. SRL București care, începând cu noiembrie 2003, a încetat să achite ratele de leasing, această societate, începând cu data de 27 iulie 2004, intrând în procedura prevăzută de Legea nr. 64/1995.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 136/1995, asiguratul se obligă să plătească o primă asigurătorului, iar acesta se obligă ca la producerea riscului asigurat să plătească asiguratului despăgubiri ori suma asigurată, în condițiile legii asigurărilor, în limitele și la termenele convenite.
Reclamanta a achitat prima de asigurare către pârâtă, acest fapt nefiind contestat de către aceasta din urmă, îndeplinindu-și astfel obligația contractuală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 136/1995, în cauză producându-se evenimentul de risc prin neachitarea de către utilizator a ratelor de leasing către reclamantă.
Instanța a apreciat că, prin achitarea polițelor de asigurare pentru fiecare contract de leasing în parte, acceptate și încasate de către asigurător, s-au creat tot atâtea raporturi contractuale de asigurări individuale și independente, astfel că în măsura în care asiguratul și-a executat obligația contractuală prevăzută de art. 9 din Legea nr. 136/1995, cu respectarea prevederilor art. 4.2 din contractul cadru, în situația în care s-a produs evenimentul de risc, asigurătorul este obligat la despăgubire.
Cu privire la prevederile art. 2.4 din contractul de asigurare, instanța reține că într-adevăr nu s-au încheiat, între asigurat și furnizor, contracte de buy-back, însă potrivit aceluiași articol asigurătorul avea obligația să avizeze preluarea în asigurare, după studierea contractului de buy-back și a contractelor de leasing, iar bunurile respective puteau fi incluse în asigurare numai cu acordul scris al asiguratului.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC B.C.R.A. SA București, calificat de către Curtea de Apel Târgu-Mureș ca fiind apel.
împotriva aceleiași sentințe a formulat apel și reclamanta SC P.L. SRL.
Prin decizia nr. 77 din 29 noiembrie 2005 Curtea de Apel Târgu-Mureș a admis apelul formulat de pârâta SC B.C.R.A. SA și a schimbat în tot sentința atacată în sensul că a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamantă.
împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta SC P.L. SRL solicitând, în principal, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului iar în subsidiar, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului pârâtei și admiterii apelului reclamantei astfel cum a fost formulat.
în motivarea recursului său reclamanta a invocat în primul rând dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., arătând că instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra apelului declarat de ea, soluționând doar apelul pârâtei.
Este criticată decizia instanței de apel și pentru că nu a analizat și deci nu a intrat în cercetarea fondului, argumentele aduse prin întâmpinarea depusă de reclamantă cu privire la obligațiile de despăgubire de către bancă deși, potrivit art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. trebuia să prezinte motivele de fapt și de drept care au format convingerea ei.
în motivarea recursului său reclamanta a invocat și motive care atrag modificarea deciziei atacate făcând trimitere la prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.
Examinând primul motiv de recurs invocat de recurentă înalta Curte constată că acesta este întemeiat.
Reclamanta SC P.L. SRL, prin SC R.V.A. SRL a declarat la 21 iunie 2005 apel împotriva sentinței nr. 257/2005 a Tribunalului Comercial Mureș însă Curtea de Apel Târgu-Mureș, prin decizia atacată nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra acestui apel ci a soluționat doar apelul declarat de pârâta SC B.C.R.A. SA. Având în vedere această împrejurare precum și faptul că prin decizia atacată a fost admis apelul pârâtei, înalta Curte constată că se impune admiterea recursului și casarea în întregime a deciziei cu trimiterea cauzei pentru rejudecare, întrucât cele două apeluri, al reclamantei și al pârâtului, trebuie soluționate împreună.
întrucât motivul arătat atrage casarea în întregime a deciziei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare analizarea celorlalte motive de recurs invocate nu s-a mai impus.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1958/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1949/2006. Comercial → |
|---|
