ICCJ. Decizia nr. 1958/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamanta F.A. a chemat în judecată pârâta SC E.O. SA, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să o rebranșeze la rețeaua de alimentare cu energie electrică.
S-a arătat că, la data de 25 februarie 2002, un angajat al pârâtei s-a prezentat la domiciliul său și în prezența fiului I.M. a stabilit că are de plătit o restantă de 740.000 lei și a ridicat contorul electric pentru înlocuire, deoarece acesta avea o perioadă de funcționare mai mare de 10 ani.
Cu ocazia demontării a fost întocmită nota de constatare din 25 februarie 2002, prin care a fost acuzată de consum fraudulos de energie electrică, care reprezintă un abuz prin faptul că salariatul pârâtei B.P. a fost însoțit de R.C. care, deși este rudă cu reclamanta, nu se află în relații bune cu aceasta.
Reclamanta a mai arătat că a depus contestație împotriva Notei de constatare a pârâtei, însă i-a fost respinsă de instanță pe motiv că fapta este de natură penală, cercetată sub acest aspect la sesizarea pârâtei și soluționată prin rezoluția nr. 2131/P/2002 din 28 octombrie 2002, prin care s-a pronunțat neînceperea urmăririi penale împotriva ei și a fiului său.
în baza acestor acte a făcut cerere la pârâtă pentru rebranșare la instalația electrică, însă aceasta nu i-a dat curs.
Prin sentința civilă nr. 2536 din 16 mai 2003, pronunțată de Judecătoria Slatina, în dosarul nr. 3472/2003, a fost respinsă acțiunea.
împotriva sentinței reclamanta a formulat apel, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând necompetența materială a judecătoriei, fiind vorba de un litigiu comercial, competența aparținând tribunalului, iar pe fond s-a susținut că, în sarcina reclamantei nu s-a reținut săvârșirea vreunei fapte penale, aceasta nedatorând suma de 13.181.108 lei, solicitată de pârâtă.
Prin decizia civilă nr. 1140 din 10 noiembrie 2003, pronunțată în dosarul nr. 6946/2003, s-a admis apelul și a fost modificată acțiunea în sensul obligării pârâtei să rebranșeze imobilul reclamantei la rețeaua electrică.
împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta, invocând necompetența materială a Judecătoriei și secției civile a Tribunalului Olt, deoarece raportul dedus judecății are caracter comercial și nu civil, iar pe fond s-a cerut a se constata faptul că prin rezilierea contractului de furnizare a energiei electrice nu se poate pune și discuție îndeplinirea obligațiilor în cadrul acesteia și reluarea raportului comercial fără plata obligațiilor contractuale datorate.
Prin decizia nr. 938 din 19 mai 2004, pronunțată de secția civilă a Curții de Apel Craiova, s-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea înaltei curți de Casație și Justiție, care prin decizia nr. 5497 din 7 octombrie 2004, a scos de pe rol recursul pârâtei SC E.O. SA și l-a trimis Curții de Apel Craiova pentru soluționare în temeiul art. II pct. 3 din Legea nr. 195/2004.
Curtea de Apel Craiova, secția civilă, prin decizia nr. 913 din 18 aprilie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1292/CIV/2005, a admis recursul SC E.O. SA, a casat decizia civilă nr. 1140/2003, pronunțată de Tribunalul Olt și a trimis cauza pentru judecare în prima instanță la Tribunalul Olt, secția comercială, pe motiv că între părțile din litigiu a existat un contract de furnizare a energiei, că acest contract este comercial, că activitatea de furnizare a energiei electrice o desfășoară în mod curent recurenta pârâtă.
Prin sentința nr. 367 din 10 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 2988/2005, a fost admisă acțiunea reclamantei F.A. și obligată pârâta SC E.O. SA, să reconecteze (rebranșeze) instalația electrică de utilizare a consumatorului la rețea și la cheltuieli de judecată în cuantum de 1.500.000 lei către reclamantă.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că reclamanta F.A., fostă Istrate, a încheiat cu pârâta contractul de furnizare a energiei electrice, ca titulară a imobilului situat în Slatina, str. Aleea Muncii.
La data de 25 februarie 2002, delegatul pârâtei, în urma verificării instalației electrice a întocmit nota de constatare, consemnând faptul că reclamanta folosea o instalație improvizată de consum a unui calorifer electric pentru care nu are acte de cumpărare, actul de constatare fiind semnat numai de delegatul pârâtei, cu mențiunea că abonatul I.M. refuză să semneze, precum și mențiunea "consumatorul nu recunoaște cele menționate".
S-a întocmit raportul de expertiză și procesul verbal de stabilire a despăgubirilor în cuantum de 13.181.188 lei, din care 12.423.488 lei reprezentând energie electrică consumată și neînregistrată și 757.700 lei taxă prestări servicii, stabilindu-se un termen de 15 zile pentru achitarea acestora.
Pârâta a înaintat actele de constatare la organele de urmărire penală, care prin rezoluția nr. 2131/P/2002 din 28 octombrie 2002 au confirmat propunerea organelor de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale împotriva reclamantei F.A. și nici împotriva fiului acesteia, I.M., deoarece mențiunile din nota de constatare întocmită de SC E.O. SA nu s-au confirmat.
în baza acestei soluții, reclamanta a solicitat rebranșarea locuinței la rețeaua electrică, care nu a fost onorată de pârâtă, iar prin adresa din 4 februarie 2003, i s-a comunicat că, dacă se consideră prejudiciată prin refuzul furnizării energiei electrice are posibilitatea acționării în judecată.
Tribunalul a constatat că între părți a existat contractul pentru furnizarea energiei electrice, contract ce nu a fost reziliat și are deplină valabilitate între părți.
Dispozițiile art. 29 alin. (3) din O.U.G. nr. 63/1998, privind energia termică, prevăd că nerespectarea obligațiilor din contractul de furnizare și consumul fraudulos de energie atrag plata contravalorii energiei consumate și după caz, suportarea consecințelor prevăzute în contract: penalizări, despăgubiri, sistarea temporară de furnizare a energiei și decontarea de la rețeaua de furnizare.
Dispozițiile art. 2 din decizia nr. 57/1999 a A.N., pentru aprobarea contractelor cadru de furnizare a energiei electrice prevăd că rămân valabile contractele existente de furnizare a energiei electrice până la încheierea noilor contracte, acțiune ce trebuia finalizată până la 30 iunie 2000.
S-a stabilit că, pârâta nu a încheiat un nou contract cadru, între părți existând un contract după modelul valabil în anul 1998, că la data pretinsei fapte păgubitoare, contractul nu conținea și o clauză privind rezilierea și odată ce organele de urmărire penală s-au pronunțat irevocabil, în sensul că reclamanta nu a comis faptele reținute în nota de constatare, pârâta nu era îndreptățită să rezilieze unilateral contractul.
Din moment ce părțile se aflau în litigiu, furnizorul nu era abilitat să sisteze furnizarea energiei, iar sentința nr. 195/2000 a Judecătoriei Slatina nu este irevocabilă.
Instanța a reținut că pârâta reclamantă nu a dus la îndeplinire prevederile acestei decizii și nu a încheiat cu reclamanta un nou contract cadru, potrivit deciziei nr. 57/1999. La data întocmirii notei de constatare, între părți exista contractul încheiat după modelul din anul 1978, faptă ce nu poate fi imputată reclamantei, fiindcă răspunderea încheierii noilor contracte revenea furnizorului și nu consumatorilor.
împotriva sentinței a declarat recurs SC E.O. SA, care a fost calificat apel, în raport de obiectul acțiunii deduse judecății.
Prin decizia nr. 294 din 24 octombrie 2005 Curtea de Apel Craiova a respins apelul pârâtei.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen pârâta SC E.O. SA, solicitând admiterea recursului și modificarea deciziei și sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă.
Recursul a fost întemeiat în drept pe prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., fără a se indica district fiecare motiv cu temeiul său de drept iar apoi, cu ocazia susținerii recursului pârât și-a precizat temeiul de drept doar la pct. 9.
în dezvoltarea motivelor recursului său pârâta critică decizia atacată susținând, în esență, că încalcă legea specială, respectiv Legea nr. 318/2003, H.G. nr. 1007/2004 și decizia A.N.R.E. nr. 57/1999, în sensul că a obligat-o la rebranșarea reclamantei în situația în care contractul de furnizare a energiei electrice era reziliat de drept întrucât reclamanta nu și-a îndeplinit obligația de a încheia, până la 30 iunie 2002, contractul în forma adoptată de decizia A.N.R.E. nr. 57/1999.
Examinând recursul prin prisma motivului invocat, înalta Curte constată că acesta este întemeiat pentru motivul prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Astfel instanțele au aplicat greșit dispozițiile legale speciale referitoare la contractele de furnizarea energiei electrice în sensul că, în mod greșit au obligat-o pe pârâtă să reconecteze (rebranșeze) instalația electrică a reclamantei la rețea în condițiile în care contractul dintre părți era reziliat de drept, independent de neachitarea, culpabilă sau nu, a sumelor restante reprezentând contravaloarea energiei electrice pentru faptul că reclamanta nu a dat curs obligației rezultând din decizia A.N.R.E. nr. 57/1999 de a încheia, până la 30 iunie 2002, contractul de furnizarea energiei electrice în forma adoptată de respectivul act normativ.
Față de cele de mai sus înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ., a admis recursul pârâtei și a modificat decizia atacată în sensul că a admis apelul pârâtei și a schimbat sentința instanței de fond, respingând ca nefondată acțiunea reclamantei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1980/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1954/2006. Comercial → |
|---|
