ICCJ. Decizia nr. 2114/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 3054 din 13 octombrie 2005 a Tribunalului Constanța, secția comercială, dată în cameră de consiliu în dosar, a fost respinsă ca nefondată acțiunea în anularea hotărârii A.G.E.A. din SC C.O.M. SA din 6 iulie 2005 formulată de S.I.F. T. SA Brașov, în contradictoriu cu respectiva societate emitentă a hotărârii.
Prin respectiva hotărâre A.G.E.A. s-a decis majorarea capitalului social al SC C.O.M. SA prin emisiunea a 380.000 de acțiuni noi, cu valoarea nominală de 2,5 lei /acțiune (în total 950.000 lei) stabilindu-se ca emisiunea să se facă fără prima de emisiune.
Instanța de fond, analizând respectiva hotărâre prin prisma celor trei critici aduse, a reținut că dispozițiile art. 184 din Legea nr. 31/1990 privitoare la dreptul de informare a acționarilor n-au fost încălcate, în convocator și în publicitatea făcută adunării generale făcându-se referiri la posibilitatea consultării și procurării tuturor materialelor și documentelor ce urmau a fi dezbătute în adunarea convocată, la sediul pârâtei, începând cu 27 iunie 2005.
S-a apreciat de altfel că dispozițiile art. 184 din Legea nr. 31/1990 nici nu au incidență în cauză deoarece ele sunt aplicabile doar în situațiile în care în adunarea generală a acționarilor se discută situațiile financiare anuale.
în ceea ce privește emisiunea de noi acțiuni fără primă de emisiune instanța a reținut că aceasta nu era obligatorie, atât potrivit celor stipulate în art. 220 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, cât și celor prevăzute în H.G. nr. 1553/2003, privind reevaluarea imobilizărilor corporale și stabilirii valorii de intrare a mijloacelor fixe.
Prin emiterea noilor acțiuni fără primă de emisiune reclamanta nici nu a fost prejudiciată, ea exercitându-și, în baza acestei hotărârii, dreptul de preferință prin subscrierea a 20.000 de acțiuni dintre cele nou emise.
De asemenea, n-au fost încălcate nici dispozițiile art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 atunci când s-au delegat administratului unic anumite atribuții strict legate de operațiunea de majorare a capitalului social, decisă în A.G.E.A. atacată, deoarece respectivul text prevede o asemenea posibilitate, făcând referire și trimitere la art. 113 lit. f) din lege, text ce vizează însăși operațiunea de majorare a capitalului social.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 6/ com din 16 ianuarie 2006 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.
S-a apreciat că instanța de fond a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale sub toate cele trei aspecte ce au format obiectul motivelor de nelegalitate a hotărârii A.G.E.A. atacate de reclamantă și invocate de aceasta în acțiunea sa.
în plus s-a reținut faptul că ulterior apelanta nu a subscris decât 20.000 de noi acțiuni (deși dispozițiile art. 216 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 îi permitea un număr mai mare, proporțional cu cota de acțiuni deținute), fapt ce nu-i este imputabil adunării generale extraordinare a acționarilor, desfășurată la 6 iulie 2005, așa încât acest fapt nu poate conduce la anularea hotărârii A.G.E.A.
Nemulțumită de această decizie reclamanta S.I.F. T. SA a declarat recurs solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și a acțiunii formulate și anularea hotărârii A.G.E.A. a SC C.O.M. SA.
în dezvoltarea criticilor, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta apreciază că instanța de apel greșit reținut că au fost respectate cerințele art. 117 din Legea nr. 31/1990, deoarece simpla menționare în convocator a faptului că documentele și informațiile referitoare la dezbateri se află la sediul societății nu înseamnă și informarea acționarilor.
Mai mult, doctrina de specialitate a apreciat că nerespectarea dreptului de informare al acționarilor este un motiv de nulitate absolută a hotărârii adoptate în asemenea condiții.
De asemenea, recurenta apreciază că în mod greșit s-a apreciat că prima de emisiune nu era obligatorie, ca și reevaluarea imobilizărilor, deoarece a fost lezat interesul unor acționari și favorizați alți acționari, iar funcția primei de emisiune de protejare a acționarilor minoritari n-a mai putut fi realizată așa încât s-a ajuns la inechitate între acționari.
Chiar dacă ea avea dreptul să subscrie 54.416 noi acțiuni, din motive obiective a subscris numai 20.000 acțiuni așa încât pentru diferența rămasă de 34.416 acțiuni își menține motivele invocate în acțiune.
Dreptul de preemțiune și prima de emisiune sunt două mijloace distincte de protecție a acționarilor, care nu se exclud ci se completează reciproc, instanța de apel apreciind greșit că prin acordarea dreptului de preemțiune vechilor acționari s-a asigurat protecția tuturor, chiar și a celor ce nu subscriu.
De asemenea, recurenta apreciază că instanța de apel a făcut o greșită interpretare a dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 referitoare la mandatarea administratorului unic în vederea realizării operațiunilor de majorare de capital social, aceste dispoziții trebuind interpretate cât se poate de restrictiv.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:
Critica referitoare la greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990 este nefondată deoarece, așa cum corect reține și instanța de apel, în convocatorul publicat în M. Of. din 16 iunie 2005 se menționează explicit problemele ce urmează a fi dezbătute și faptul că toate materialele informative și documentele sunt ținute la dispoziția celor interesați și se pot procura de la sediul societății începând cu 27 iunie 2005, aceste documente fiind depuse de altfel la dosarul cauzei (dosar fond).
împrejurarea că recurenta nu a uzat de dreptul său de a se informa nu este imputabilă decât acesteia și nu poate constitui un motiv de anulare a hotărârii A.G.E.A.
Nici critica referitoare la obligativitatea primei de emisiune nu este întemeiată deoarece instanța de apel a făcut o corectă interpretare a dispozițiilor art. 220 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 textul stipulând obligativitatea plății ei la data subscrierii atunci "când s-a prevăzut".
Chiar dacă recurenta face ample dezvoltări pe aspectul rolului și funcțiilor primei de emisiune, acestea rămân valabile doar în cazul când s-a prevăzut o asemenea primă de emisiune. Ori, în speța de față, nu s-a prevăzut o asemenea primă de emisiune, caz în care nu se poate imputa încălcarea vreunei dispoziții legale în adoptarea hotărârii A.G.E.A.
Recurenta, prin acțiunea formulată, nu poate invoca decât interesul său legitim și vătămarea proprie și nu poate extinde cele invocate și la interesul altor acționarii, care eventual s-ar putea considera prejudiciați.
Ori, așa cum recunoaște însăși recurenta, ea a și subscris un număr de 20.000 de noi acțiuni în baza hotărârii atacate, motivele obiective pentru care ea nu a achiziționat cota la care avea vocație, neinteresând cauza.
Nici obligativitatea reevaluării capitalului existent și încălcarea normelor H.G. nr. 1553/2003 nu poate fi invocată de recurentă, deoarece în art. 1 din acest act normativ se prevede că "societățile comerciale pot proceda la reevaluarea imobilizărilor corporale" formulare care conduce la concluzia că aceste dispoziții referitoare la reevaluare sunt permisive și nu imperative, cum corect a reținut și instanța de apel.
în fine, nici critica referitoare la greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 nu poate fi reținută deoarece însăși recurenta enumeră printre atribuțiile ce pot fi delegate administratorului unic și operațiunea legată de majorarea capitalului social, așa cum de altfel a procedat și adunarea generală extraordinară prin hotărârea adoptată și atacată de recurentă.
Nu se poate imputa instanței de apel că ar fi dat o altă interpretare decât cea făcută de însăși recurentă în dezvoltarea criticii pe acest aspect, așa încât netemeinicia susținerilor recurentei rezultă din însăși argumentarea deciziei din apel în legătură cu această critică.
De altfel recurenta a reluat în cea mai mare parte în dezvoltarea motivelor de recurs criticile formulate în apel, făcând mai mult o prezentare doctrinară a cauzelor de nelegalitate invocate, decât o analiză a probelor dosarului.
Cât privește încălcarea principiului specialității capacității de folosință a persoanelor juridice și a dispozițiilor art. 34 alin. (2) din decretul nr. 31/1954, motiv invocat de recurentă pentru prima dată în recurs, curtea a apreciat că nu îl poate supune analizei, omisso medio. în consecință, recursul a fost respins ca nefondat, decizia din apel fiind temeinică și legală.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2160/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2116/2006. Comercial → |
|---|
