ICCJ. Decizia nr. 2165/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin sentința comercială nr. 191, pronunțată la data de 31 martie 2005, în dosarul nr. 3381/COM/2004, secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Bihor a admis acțiunea formulată de reclamanta, SC R. SA împotriva pârâtelor SC M. SRL, SC D. SRL, SC M.S. SRL, SC S.E.M.V. SRL și SC O. SNC, s-a dispus evacuarea acestora din imobilul proprietatea reclamantei situat în Baia Mare; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtele SC M.S. SRL, SC S.E.M.V. SRL și SC O. SNC și a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențional SC M. SRL împotriva pârâtei reconvenționale SC R. SA pe care a obligat-o să plătească acesteia suma de 258.800.000 lei, cu titlu de contravaloare investiții și dobânzi legale, instituind un drept de retenție în favoarea pârâtei - reclamante - reconvenționale până la plata sumei datorate și a respins, ca nefondat, capătul de cerere reconvențională privind acordarea de daune interese.
Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin decizia civilă nr. 1736/2003 irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, contractul de leasing imobiliar din 16 aprilie 1998 încheiat între reclamantă și pârâta SC M. SRL a fost anulat cu consecința restabilirii situației anterioare; că, în virtutea principiului retroactivității efectelor nulității actului juridic, actul desființat, de leasing se consideră că nu a existat, iar efectele sale sunt înlăturate pentru restabilirea legalității încălcate, însă, în cazul contractelor cu executare succesivă, categorie în care se include și evocatul contract de leasing, aceste efecte rămân neatinse, caz în care operează excepția de la principiul retroactivității și al restabilirii situației anterioare; că valoarea actualizată a sumei investite în imobilul în litigiu de această pârâtă este de 258.800.000 lei și că, în speță, în lipsa unui contract de leasing valid nu sunt incidente dispozițiile art. 16 din O.G. nr. 51/1997, republicată, iar obiectul contractelor de închiriere încheiat de această pârâtă în calitate de locator cu ceilalți pârâți în calitate de locatari, reprezintă o parte din spațiul deținut de locator în temeiul enunțatului contract de leasing, anulat.
Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea, prin decizia nr. 141, pronunțată la data de 6 decembrie 2005, în dosarul nr. 2756/C/2005, a admis apelul declarat de reclamanta pârâtă reconvențională, SC R. SA București împotriva sentinței tribunalului pe care a modificat-o, în parte, în sensul că, pe fond, a respins cererea reconvențională, precizată, formulată de reclamanta reconvențională SC D. SRL în contradictoriu cu pârâta reconvențională SC R. SA având ca obiect obligarea pârâtei la daune interese în temeiul O.G. nr. 51/1997 și stabilirea unui drept de retenție asupra imobilului în litigiu, luând act de renunțarea la judecata capetelor de cerere reconvenționale privind obligarea pârâtei reconvenționale la plata contravalorii investițiilor la imobil și la sistarea indiviziunii, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate; a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta reclamantă reconvențională, împotriva aceleiași sentințe și a obligat intimata SC M. SRL să plătească apelantei reclamante suma de 11.900.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această deciziei instanța de control judiciar a avut în vedere că apelanta reclamantă reconvențională a renunțat la judecata capătului de cerere privind sistarea indiviziunii și la cel privind obligarea pârâtei reconvenționale la plata contravalorii investițiilor realizate la spațiul în litigiu și dobânda aferentă conform precizării făcută în apel și a făcut aplicarea art. 246 C. proc. civ. cu privire la acestea, considerând că efectele anulării contractului de leasing încheiat între SC R. SA și SC M. SRL vizează ambele părți contractante, însă constatând că apelanta SC M. SRL nu a contestat prin apelul său modul în care a interpretat prima instanță principiul retroactivității efectelor actului juridic prin reținerea excepției de la acest principiu în ce privește contractele de executare succesivă, a făcut aplicarea art. 295 alin. (1) C. proc. civ., iar cu privire la celelalte capete din cererea reconvențională a considerat că solicitarea de daune interese prin această cerere nu se justifică nici în temeiul unei clauze cuprinse în contractul declarat nul, în totalitate, nici în temeiul art. 16 din O.G. nr. 51/1999, și că în lipsa unui drept de creanță al apelantei SC M. SRL asupra imobilului în litigiu sau în strânsă legătură cu acesta este neîntemeiat, deopotrivă și capătul de cerere privind instituirea dreptului de retenție solicitat.
împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta SC M. SRL fără a indica temeiul de drept al cererii sale.
în motivarea recursului s-a arătat, în esență, că instanța de apel nu a făcut nici o apreciere asupra faptului că repunerea în situația anterioară este în beneficiul ambelor părți contractante: a interpretat, greșit, contractul de leasing cu clauză fermă de vânzare considerându-l ca fiind un contract de leasing de utilizare al unui imobil pe un termen determinat cu obligația restituirii acestuia la sfârșitul perioadei stabilite și a luat greșit act de renunțarea la judecata cererilor privind restituirea ratelor achitate și, a contravalorii investițiilor, critici care, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
Astfel, examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că instanța a făcut ample aprecieri asupra aspectului legat de repunerea părților în situația anterioară, așa încât critica ce vizează incidența art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu-și găsește justificare.
Este de observat că în motivarea apelului se arată la pag. 3 alin. (6) cu referire la contractul din 16 aprilie 1998 că acesta este un contract de leasing cu clauză fermă de cumpărare încheiat pe o perioadă de 5 ani având ca obiect imobilul situat în Baia Mare, în suprafață de 123 mp, cu privire la care părților au convenit ca la expirarea termenului să se încheie un contract de vânzare-cumpărare, prețul fiind stabilit la suma de 290.000.000 lei, situație în care critica greșitei interpretări a acestui contract, în sensul enunțat de recurentă, ce se circumscrie motivului prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., nu poate fi primită.
Având în vedere că reclamanta reconvențională nu a solicitat, pe cale reconvențională, restituirea ratelor achitate, iar prin precizarea pe care a făcut-o în apel cu privire la cererea reconvențională, semnată de reprezentantul său legal purtând și sigiliul acestei societăți a arătat că renunță la judecata cererii prin care a solicitat contravaloarea "investițiilor realizate în spațiul cumpărat în baza contractului de leasing" se constată că, în mod corect instanța de apel a făcut aplicarea art. 246 C. proc. civ., cu privire la această cerere astfel că nici critica ce se încadrează motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primită.
Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul declarat în cauză.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2174/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2164/2006. Comercial → |
|---|
