ICCJ. Decizia nr. 2191/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 11 martie 2004 reclamanta SC F. SRL a chemat în judecată pârâta P.G.A. solicitând că în baza hotărârii ce se va pronunța să se stabilească un drept de superficie asupra terenului situat în Botoșani, parcela cadastrală în suprafață de 341,42 m.p., pe care se află terasa M.R. proprietatea sa.
în susținerea cererii reclamanta a arătat că terasa a fost cumpărată de SC M.R. SRL Botoșani de la SC A.P. SA Botoșani în luna iunie 1994, în baza sentinței nr. 1608 din 9 martie 1994 a Judecătoriei Botoșani și a chitanței din 13 iunie 1994, iar la 1 Decembrie 1999, conform facturii prin vânzare-cumpărare a devenit proprietarul terasei care se află pe terenul proprietatea pârâtei.
Cum nu a ajuns la o înțelegere pe cale amiabilă cu pârâta, solicită instanței în temeiul art. 20 și art. 21 din Legea nr. 7/1996 instituirea unui drept de superficie.
La data de 2 februarie 2005 reclamanta a depus o cerere în completarea acțiunii solicitând, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata sumei de 500 milioane lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea construcțiilor de pe terasa acestuia.
Tribunalul Botoșani, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 107 din 8 martie 2005 a respins acțiunea ca nefondată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că în temeiul art. 23 din Legea nr. 10/2001, privind regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 P.M.B. a restituit pârâtei imobilul din Calea Națională compus din clădire și teren în suprafață de 1129,30 m.p. din care 602,30 m.p. construcții și 527,20 m.p. curte.
în procesul verbal de predare-primire s-a precizat că la data predării, imobilul era ocupat în parte de SC C. SRL Botoșani în baza unui contract de închiriere expirat la 8 februarie 2003 și SC F. SRL cu contract de închiriere expirat din data de 2 iulie 2002.
Factura fiscală din 1 decembrie 1999, prezentată de reclamantă ca act în baza căruia ar fi dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 341,42 m.p. prin cumpărare de la SC M.R. SRL terasa situată pe terenul (curte) restituit pârâtei nu face dovada dreptului de proprietate.
în factura menționată sunt evidențiate o serie de bunuri imobile specifice activității de comerț, iar numirea generică de "investiție cofetărie M.R." invocată nu conduce la ideea că această accepțiune constituie tocmai terasa în discuție.
De asemenea, instanța de fond a precizat că dreptul de superficie este dreptul de folosință al proprietarului construcțiilor, plantațiilor etc. asupra terenului proprietatea altei persoane și se poate naște fie în temeiul legii, fie prin convenția părților.
Ori, reclamanta nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra terasei, iar între părți nu există nici o convenție cu privire la instituirea dreptului de superficie asupra terenului proprietatea pârâtei.
S-au invocat și dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, lege în baza căruia i s-a restituit imobilul pârâtei, care prevede că "imobilele preluate abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire libere de orice sarcini", legea nefăcând nici o referire la instituirea vreunui drept de superficie a constructului pe terenul preluat abuziv.
împotriva acestei soluții a promovat apel reclamanta arătând că în mod eronat instanța de fond nu a verificat calitatea procesuală a pârâtei, deși a arătat că terenul a fost vândut, la dosar nu există o procură specială de reprezentare pentru domnul U.M.
De asemenea apelanta arată că nelegal instanța de fond a reținut faptul că factura fiscală din 1 decembrie 1999 nu face dovada dreptului de proprietate privată asupra terasei, întrucât este sub denumirea generică "Investiție cofetărie M.R." și deși nu a avut niciodată vreun drept de proprietate asupra terenului, există prezumția absolută că o dată dobândită proprietatea unei construcții se transmite și un drept de folosință asupra terenului pe care este construită.
Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 55 din 22 iunie 2005 a respins apelul ca nefondat.
în motivarea soluției, instanța de control judiciar a înlăturat motivul de apel privind lipsa calității de mandatar a numitului U.M. la dosar existând procura identificată la 28 septembrie 2004.
Nu s-a reținut nici critica referitoare la neverificarea din oficiu de către instanța de fond a calității procesuale pasive a pârâtei, având în vedere principiul disponibilității părților, reclamanta fiind cea care a indicat calitatea de pârâtă - proprietară a terenului pe care se află amplasată terasa în litigiu.
Pe fondul pricinii instanța de apel a arătat că reclamanta nu și-a dovedit calitatea de proprietară asupra terasei în litigiu prin factura fiscală prezentată și nici executarea unor lucrări de construcții pe terenul din litigiu.
Criticile formulate de reclamantă prin cererea de recurs se referă la încălcarea dispozițiilor legale fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel se arată că, potrivit art. 494 alin. (3) C. civ., când constructorul a fost de bună credință proprietarul fondului, ne mai având dreptul de a cere ridicarea acelor lucrări sau plantații va trebui să le păstreze plătind o sumă de bani egală cu cea a creșterii valorii fondului.
Ori în speță, s-a făcut dovada edificării construcției, iar pârâta redobândind dreptul de proprietate asupra terenului pe care s-au executat lucrările de investiție trebuie să plătească sporul de valoare a fondului posesorului care a efectuat aceste lucrări sau care le-a dobândit prin cumpărare.
Recursul este nefondat.
Recurenta-reclamantă susține că prin factura fiscală din 1 decembrie 1999 a devenit proprietară prin cumpărare de la SC M.R. SRL Botoșani a unei terase în suprafață de 341,42 m.p. care este situată pe terenul (curte) restituit în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 pârâtei-intimate P.G.A.
în factura fiscală sus menționată sunt evidențiate o serie de bunuri mobile specifice unei construcții de comerț, realizate într-o cofetărie, precum și o denumire generică de "investiție cofetărie M.R.", care în accepțiunea recurentei o constituie tocmai terasa în litigiu.
Nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 494 alin. (3) C. civ., literatura de specialitate definind dreptul de superficie ca fiind dreptul de proprietate care-l are o persoană asupra construcțiilor, plantațiilor sau altor lucrări care se află pe un teren ce aparține altei persoane, precum și dreptul de folosință al superficiarului asupra acestui teren.
Dreptul de superficie se poate naște fie în temeiul legii, fie în temeiul convenției dintre proprietarul terenului și construcțiilor.
Ori, Legea nr. 10/2001 stabilește imperativ la art. 1 alin. (1) că "imobilul preluat abuziv, indiferent de posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire liberă de orice sarcini" legiuitorul nefăcând vorbire despre existența unui drept de superficie pentru constructorul de lucrări pe terenul preluat abuziv.
Pe de altă parte existența unui drept de superficie presupune și dreptul de folosință al terenului fiind în drept de folosință ce-l are o persoană ce a construit pe terenul proprietatea altuia, ceea ce presupune plata unei indemnizații pentru această folosință în baza unei convenții încheiate de părți.
Cum recurenta-reclamantă nu a făcut dovada proprietății și atâta vreme cât dreptul superficie invocat nu decurge din lege și nici nu a luat naștere pentru convenția părților, criticile formulate nu sunt justificate.
în aceste condiții, s-au văzut și dispozițiile art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2190/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2189/2006. Comercial → |
|---|
