ICCJ. Decizia nr. 2189/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Reclamantul M.M. a chemat în judecată pe pârâta SC D.C. SRL Suceava pentru a se constata că antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat la 15 aprilie 2002 de B.N.P. P.A. este reziliat și să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 350.000.000 lei cu titlu de daune.
Prin sentința nr. 1743 din 24 mai Judecătoria Suceava a admis excepția lipsei competenței materiale invocată din oficiu la termenul din 3 mai 2004 și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava în temeiul art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Suceava la 22 iulie 2004.
La termenul de judecată din data de 12 noiembrie 2004, reclamantul și-a precizat pretențiile la suma de 512.770.904 lei din care suma de 350.000.000 lei reprezintă prețul autovehiculului iar diferența, dobânda legală conform calculului întocmit de expertul contabil B.E.
Prin sentința nr. 3180 din 17 decembrie 2004 Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ a respins acțiunea ca nefondată.
în motivarea sentinței s-a reținut că pârâta a dovedit că neîncheierea contractului de vânzare - cumpărare după expirarea termenului de restricție de 5 ani nu se datorează culpei sale, ci unei cauze străine neimputabile, respectiv faptului că s-a deschis procedura falimentului față de SC A.C. SRL Suceava și nu s-a putut perfecta contractul de vânzare - cumpărare cu această societate.
Deasemenea, s-a reținut că pârâta a emis în favoarea reclamantului factura fiscală din 8 septembrie 2004, astfel transferându-se proprietatea autovehiculului și nu mai era necesară încheierea unui contract de vânzare - cumpărare în formă autentică.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost admis de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscală, prin decizia nr. 47 din 2 iunie 2006, schimbându-se sentința în sensul admiterii acțiunii reclamantului și dispunându-se rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare din 15 aprilie 2002 și repunerea părților în situația anterioară prin obligarea reclamantului la predarea autovehiculului și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 350.000.000 lei plus dobânda legală de 162.770.904 lei.
în motivarea deciziei s-a reținut, în esență, că potrivit antecontractului de vânzare - cumpărare autentificat la 15 aprilie 2002 de B.N.P. P.A., privind autospeciala, în cazul în care nu se încheie contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică în termen de 5 ani de la data cumpărării, antecontractul se reziliază iar vânzătoarea se obligă să restituie prețul încasat.
întrucât în speță, vânzătoarea nu a încheiat contractul de vânzare - cumpărare în formă autentică în termenul prevăzut în antecontract s-a constatat rezoluțiunea antecontractului și s-a dispus repunerea părților în situația anterioară în senul restituirii autovehiculului și respectiv a prețului încasat.
Cât privește capătul de cerere reprezentând dobânda legală s-a reținut că pârâta datorează suma de 162.770.904 lei conform calculului întocmit de expertul contabil B.E.
împotriva acestei decizii au declarat recurs ambele părți în litigiu.
Recurentul reclamant susține că decizia este nelegală întrucât a fost pronunțată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., intimata nefiind obligată la plata cheltuielilor de judecată de 49.728.100 lei.
Recurenta mai solicită în conformitate cu art. 316 C. proc. civ. coroborat cu art. 294 alin. (2) C. proc. civ., obligarea intimatei la plata dobânzii legale calculată și după pronunțarea hotărârii conform calculului efectuat de experta B.E.
în drept, recurentul își întemeiază recursul pe prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Recurenta - pârâtă a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 5, 6, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Prima critică adusă deciziei din apel vizează încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Astfel, recurenta susține că în mod greșit instanța de apel a dispus citarea sa la o altă adresă decât cea indicată și decât la cea care fusese citat la fond. Astfel în loc de adresa reală a societății, respectiv Suceava, str. Mărășești, societatea pârâtă a fost citată în Suceava, Calea Obcinilor.
Recurenta susține că pentru acest motiv se impune casarea deciziei recurate, hotărârea astfel pronunțată fiind lovită de nulitate, vătămarea produsă constând în îngrădirea accesului său la judecata în apel.
Restul criticilor vizează nelegalitatea deciziei atacate și netemeinicia acesteia sub aspectul greșitei soluționări a fondului cauzei.
Se susține astfel că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv antecontractul de vânzare - cumpărare în litigiu și a clauzelor cuprinse în acesta.
De asemenea, având în vedere soluția pronunțată, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, în sensul că restituirea prețului și a dobânzilor aferente conduc la o îmbogățire fără just temei a reclamantului, în condițiile în care acesta a utilizat în toată această perioadă autoturismul și, mai mult, bunul a produs fructe situație ce nu a fost avută în vedere de către instanță.
Recursul reclamantei se constată a fi nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1) C. proc. civ., părțile au îndatorirea să urmărească desfășurarea și finalizarea procesului și, mai mult să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător.
Recurenta critică, în fapt, în calea de reformare a recursului, omisiunea instanței de apel de a acorda cheltuieli de judecată și nicidecum o aplicare greșită a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.
Din lucrările dosarului, se constată că deși recurentul a solicitat cheltuieli de judecată prin cererea de recurs, calificat ulterior ca fiind apel, se constată că, la dezbaterea în fond a cauzei, când apărătorul acestuia a pus concluzii pe fond, nu a solicitat și acordarea cheltuielilor de judecată.
Așadar, omisiunea instanței de a se pronunța asupra cheltuielilor de judecată cuvenite părții litigante se subscrie dispozițiilor art. 2812C. proc. civ., iar partea interesată are la îndemână calea de urmat potrivit textului legal sus citat.
Cum motivul de recurs invocat nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute în art. 304 C. proc. civ., acesta urmează a fi respins, ca nefondat.
în ceea ce privește cererea recurentului - reclamant întemeiată pe dispoziții art. 316 coroborat cu art. 294 alin. (2) C. proc. civ., aceasta va fi respinsă, ca inadmisibilă, o atare cerere neputând fi formulată într-o cale de reformare unde instanța potrivit noilor dispoziții de modificare a Codului de procedură civilă aduse prin Legea nr. 219/2005, este chemată a analiza legalitatea deciziei atacate.
Mai mult, partea interesată are la îndemână o altă cale pentru a putea beneficia de o eventuală actualizare a sumelor pretinse, respectiv odată cu punerea în executare a pretențiilor stabilite prin hotărâre irevocabilă.
în ceea ce privește recursul declarat de pârâta SC D.C. SRL, se constată a fi fondat în raport de primul motiv de nelegalitate invocat, motiv de recurs ce se subscrie dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
Potrivit dispozițiilor articolului sus citat, se poate cere casarea unei hotărâri "când prin hotărârea dată, instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.".
în speță, se constată că din practicaua deciziei atacate se consemnează legala îndeplinire a procedurii de citare cu părțile, în realitate însă, potrivit dovezii de îndeplinire a procedurii de citare aflate la dosarul de apel, aceasta a fost restituită la dosarul cauzei, cu mențiunea "adresă incorectă /incompletă".
Așadar, potrivit art. 90 alin. (1) C. proc. civ., înmânarea citației se va face la domiciliul sau reședința celui citat, ori în speță se constată că deși la fond pârâtul a fost citat în mod corect, la sediul său din Suceava, Str. Mărășești, în apel, în mod greșit acesta a fost citat la o altă adresă decât cea la care îi fusese comunicate toate actele de procedură.
Ori, normele procesuale privind legala citare a părților sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României.
Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.
Așadar, decizia pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 85 raportat la art. 105 alin. (2) C. proc. civ., va fi casată, iar cauza va fi trimisă pentru rejudecare.
Criticile vizând fondul cauzei vor fi supuse analizei, cu prilejul rejudecării.
Pentru aceste considerente înalta Curte a dat eficiență dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. și a decis, potrivit dispozitivului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2191/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2179/2006. Comercial → |
|---|
