ICCJ. Decizia nr. 2282/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2282/2006
Dosar nr. 17204/1/2005
(nr. vechi 4266/2005)
Şedinţa publică din 20 iunie 2006
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a Vi-a comercială, sub nr. 5185 din 13 octombrie 1998, reclamanta SC F.C.I. SRL a chemat în judecată pe pârâta V.G.M. solicitând instanţei, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, să oblige pârâta la plata sumei de 18.600.000 lei, reprezentând diferenţă preţ neachitat pentru lucrările executate potrivit prevederilor actului adiţional la contractul de construire din 25 iunie 1997, încheiat la data de 1 octombrie 1997, a sumei de 27.975.000 lei (echivalentul sumei de 3000 dolari S.U.A. la 7 octombrie 1997), reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate conform contractului încheiat la 18 ianuarie 1998 şi a sumei de 31.434.575 lei (echivalentul a 3371 dolari S.U.A. la 7 octombrie 1997), reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare solicitate de beneficiar şi executate de reclamantă, conform procesului-verbal de recepţie finală încheiat la data de 15 iunie 1998 şi devizului de lucrări suplimentare, precum şi a daunelor pentru neexecutarea obligaţiilor, în conformitate cu clauzele penale prevăzute în contract.
Prin sentinţa civilă nr. 4985 din 18 octombrie 1999 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, acţiunea a fost respinsă, ca nefondată.
împotriva acestei sentinţe, SC F.C.I. SRL a declarat apel, care a fost admis prin Decizia civilă nr. 765 din 6 martie 2000 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, şi pe cale de consecinţă sentinţa atacată a fost schimbată în tot, în sensul admiterii acţiunii.
Recursul declarat de intimata V.G.M. împotriva deciziei nr. 765 din 6 martie 2000 a fost admis prin Decizia nr. 4574 din 12 iulie 2001 pronunţată de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială; pe cale de consecinţă, atât Decizia civilă nr. 765 din 6 martie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, cât şi sentinţa civilă nr. 4985 din 18 octombrie 1999 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, au fost casate, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, Tribunalului Bucureşti, secţia comercială.
Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a format astfel dosarul nr. 3410/2002, în cadrul căruia, la data de 18 martie
2002, pârâta-reclamantă V.G.M. a formulat cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei-pârâte la plata sumelor de 133.355.682 lei şi 19.125 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi pentru neexecutarea la termen a obligaţiilor contractuale, precum şi cheltuieli aferente în vederea continuării lucrărilor neexecutate.
Pârâta-reclamantă a declarat că nu înţelege că timbreze cererea reconvenţională.
Pe parcursul derulării în fond a procesului, reclamanta-pârâtă şi-a majorat succesiv obiectul cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 908 din 21 ianuarie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea principală, iar cererea reconvenţională a fost anulată, ca insuficient timbrată; reclamanta a fost obligată la plata către pârâtă a sumei de 44.422.273 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că prin contractul de construire încheiat de părţi, la data de 25 iunie 1997, reclamanta s-a obligat să finalizeze lucrarea la data de 30 septembrie 1997, preţul lucrării urmând să fie de 25.000.000 lei, iar materialele, asigurate de beneficiar. In acest context, instanţa de fond a reţinut, atât din înscrisurile depuse la dosar, cât şi din declaraţiile martorilor propuşi de către părţi, că aceasta a achitat 140.000.000 lei.
De asemenea, tribunalul a reţinut că reclamanta nu a respectat clauzele contractuale, nefinalizând la termen lucrările, nu a facturat lucrările în termen de 30 zile de la executarea acestora şi a părăsit şantierul fără să finalizeze lucrarea. De altfel, prima instanţă a mai constatat că nu a fost încheiat proces-verbal de recepţie finală, iar construcţia a fost finalizată de o altă firmă de construcţii.
Împotriva acestei sentinţe, SC F.C.I. SRL a declarat apel, solicitând schimbarea hotărârii, în sensul admiterii acţiunii, susţinând că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, fiind pronunţată cu neevaluarea corectă a probatoriului administrat în cauză; astfel, prima instanţă nu a avut în vedere nici contractele încheiate între părţi, nici răspunsul intimatei la interogatoriu, în care aceasta recunoaşte că nu a plătit sumele datorate, nici rezoluţia organelor de cercetare penală, dar nici raportul de expertiză tehnică, din concluziile căruia rezultă că toate lucrările contractate au fost executate. Apelanta susţine că procesul-verbal de recepţie preliminară este suficient, prin el însuşi, pentru a face dovada terminării lucrărilor, atât timp cât un proces-verbal de recepţie finală nu se încheie, potrivit legii, decât la expirarea perioadei de garanţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a Vi-a comercială, prin Decizia comercială nr. 702 din 6 octombrie 2005, a admis apelul formulat de SC F.C.I. SRL Bucureşti, schimbând în parte sentinţa civilă nr. 908 din 21 ianuarie 2004 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a Vi-a comercială, în sensul că a admis acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumelor de 3000 dolari S.U.A., în echivalent în lei la cursul B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate conform contractului din data de 18 ianuarie 1998; 1.009.190.520 RON, reprezentând penalităţi de întârziere calculate în conformitate cu clauzele contractului din data de 18 ianuarie 1998, pe perioada 22 mai 1998 - 9 martie 2005, precum şi 2.634 dolari S.U.A., în echivalent în lei la cursului B.N.R. din ziua plăţii, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare; s-a luat act de renunţarea reclamantei la judecata capătului de cerere prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 18.600.000 RON, reprezentând rest de plată neachitat conform actului adiţional la contractul de construire din data de 25 iunie 1997, încheiat la data de 1 octombrie 1997, precum şi a penalităţilor de întârziere; intimata a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 139.240.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, fiind menţinută dispoziţia de anulare, ca insuficient timbrată, a cererii reconvenţionale, din sentinţa apelată.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea a reţinut că între părţi s-au derulat raporturi contractuale, reglementate de o serie de contracte de construire, modificate prin acte adiţionale subsecvente, după cum urmează:
La data de 25 iunie 1997 între intimată, în calitate de beneficiar şi apelantă, în calitate de constructor, s-a încheiat contract de construire a imobilului situat în Bucureşti. Din analiza clauzelor acestui contract se reţine că la data de 15 iunie 1997 erau deja executate de către SC V.C. SRL placa peste subsol şi infrastructura. Apelanta şi-a asumat obligaţia de a executa lucrările de construcţii structurale la parter şi etajul I. Potrivit contractului, lucrările de instalaţii (electrice, sanitare, de gaze şi încălzire) urmau a fi executate de beneficiar în regie proprie.
Termenul de finalizare a lucrărilor a fost stabilit la data de 30 septembrie 1007, iar valoarea lucrărilor a fost fixată la suma de 25.000.000 RON, materialele urmând a fi asigurate de beneficiar.
La data de 1 octombrie 1997 părţile au încheiat un act adiţional la contractul de construire, prin care apelanta s-a obligat să execute următoarele finisaje exterioare: terasă, faţadă, tencuieli la subsol şi glet de var la camera tehnică şi la garaj, precum şi un gard de zidărie. Termenul de execuţie a acestor finisaje a fost stabilit la 31 decembrie 1997,iar valoarea lor -20.000.000 RON.
Apelanta a susţinut că din totalul de 45.000.000 RON, intimata nu i-a achitat decât 26.400.000 RON, astfel încât îi mai datorează suma de 18.600.000 RON, la care se adaugă penalităţi, însă la termenul de la data de 15 septembrie 2005, a renunţat la judecata acestor pretenţii.
La data de 18 ianuarie 1998, între intimată, în calitate de beneficiar şi apelantă, în calitate de constructor, s-a încheiat contractul de construire a imobilului situat în Bucureşti, în temeiul căruia apelanta s-a obligat să execute următoarele lucrări de finisaje interioare şi exterioare: şape, faianţă, gresie, izolaţii şi termoizolaţii interioare, duşumele din scândură de 24, tencuieli şi gleturi de var, rabituri, poartă metalică, scară interioară parter-etaj (din brad), mozaicuri terasă parter, îngrădiri-amenajări exterioare.
Părţile au stabilit ca termenul de finalizare a acestor lucrări să fie la data de 30 mai 1998, iar valoarea fermă a acestui contract să fie de 3000 dolari S.U.A., exclusiv TVA. Scadenţa acestei a fost fixată la data recepţiei, părţile convenind ce lucrări terminate să fie recepţionate de beneficiar şi proiectant.
Părţile au stabilit şi o clauză penală, la art. 7, potrivit căreia, în cazul în care beneficiarul nu-şi respectă obligaţia de a achita suma de 3000 S.U.A. în momentul recepţionării lucrării, va fi penalizat cu 0,5 % din valoarea totală a lucrării pe zi.
Sub aspectul executării lucrărilor ce au făcut obiectul acestui contract, Curtea a reţinut că, anterior datei stabilite de părţi, 30 mai 1998, respectiv la data de 22 mai 1998, s-a încheiat un proces-verbal de recepţie, semnat de către proiectant, beneficiar şi constructor, prin care beneficiarul a recepţionat lucrările de execuţie finalizate, părţile constatând că au fost respectate datele documentaţiei tehnice din autorizaţia de construire, instalaţiile interioare şi exterioare corespund proiectului şi necesităţii beneficiarului, trecând prin proba de punere în funcţiune, lucrările de hidro-termoizolatie au trecut fazele de testare imediate, iar din punct de vedere estetico-volumetric s-a constatat atingerea în general a demersului preconizat.
Prin acelaşi proces-verbal de recepţie părţile au constatat că mai există un număr de lucrări de execuţie (finisaje) începute la data recepţiei, dar nefinalizate, ce sunt descrise în anexa nr. l, recepţia lor urmând a fi făcută la o dată ulterioară, conform înţelegerii dintre constructor şi beneficiar. în Anexa nr. l, părţile au stabilit ca data recepţiei acestor din urmă lucrări să fie 15 iunie 1998.
La data de 15 iunie 1998, părţile au încheiat un alt proces-verbal, în care au constatat că lucrările de construcţie ce au fost descrise în Anexa nr. l la procesul-verbal de recepţie din data de 22 mai 1998 au fost finalizate în proporţie de 100 %.
Prin acelaşi proces-verbal, intimata şi-a asumat obligaţia de a achita şi „valoarea lucrărilor N.C.S."
Prin urmare, din analiza coroborată a înscrisurilor încheiate de părţi în executarea contractului de construire din data de 18 ianuarie 1998 (procesele-verbale din 22 mai 1998 şi 15 iunie 1998), dar şi din examinarea raportului de expertiză tehnică efectuat în cauză Curtea, a reţinut că au fost executate în totalitate lucrările prezente în contractul încheiat între părţi la data de 18 ianuarie 1998.
Cum părţile au stabilit suma de 3000 dolari S.U.A., ca valoare fermă a contractului din data de 18 ianuarie 1998, iar apelanta şi-a îndeplinit obligaţia de a executa lucrările contractate, fără ca intimata să-şi fi îndeplinit obligaţia de a achita contravaloarea acestora, Curtea a pronunţat soluţia menţionată.
În temeiul art. 304 pct. 7, 8 şi 9 C. proc. civ., pârâta V.G.M. a declarat recurs împotriva deciziei comerciale nr. 702 din 6 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca fiind netemeinică şi nelegală, susţinând că motivarea deciziei se limitează la simple afirmaţii în sensul că toate lucrările au fost executate, inclusiv cele din notele de comandă suplimentare, în condiţiile în care au fost ignorate în totalitate probele care dovedesc contrariul, avându-se în vedere doar înscrisurile desemnate de către intimata-reclamantă.
Instanţa de judecată nu a avut în vedere faptul că intimata a abandonat lucrarea fără a o finaliza, că nu s-a întocmit şi predat cartea tehnică a construcţiei, că nu s-a emis nici o factură pentru achitarea sumelor pretins datorate, dată de la care se puteau percepe penalităţi.
Instanţa nu motivează respingerea apărării existenţei unei singure înţelegeri, încălcând şi aplicând în mod greşit legea.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte, analizând hotărârea în raport de motivele invocate de recurenţi, de actele dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea deciziei recurate, în cauză nefiind nici una din situaţiile prevăzute de dispoziţiile înserate.
Referitor la prima critică a recurentei, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., acesta nu poate fi primită, întrucât motivarea hotărârii este clară, precisă, în concordanţă cu probele administrate în cauză, răspunzând în fapt şi în drept la toate pretenţiile formulate, conducând în mod logic şi convingător la soluţia din dispozitiv.
În ceea ce priveşte a doua critică, art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în sensul că instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia - aceasta este neîntemeiată, instanţa de apel reţinând corect actul dedus judecăţii.
Privitor la cea din urmă critică, art. 30 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal şi a fost odată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii, recurenta nu a făcut distincţie între caracterul imperativ sau dispozitiv al normei de drept material ce a fost nesocotită.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 312 (1) C. proc. civ., înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva deciziei nr. 702 din 6 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vi-a comercială.
În conformitate cu prevederile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 5000 RON cheltuieli de judecată către intimată, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanţelor existente în dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta V.G.M. împotriva deciziei nr. 702 din 6 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vi-a comercială.
Obligă recurenta să plătească intimatei-reclamante suma de 5000 RON cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2392/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2270/2006. Comercial → |
|---|
