ICCJ. Decizia nr. 2505/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2505/2006
Dosar nou nr. 356/1/2006
Şedinţa publică din 19 septembrie 2006
Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la nr. 6810 din 17 august 2001 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanta SC C.T. SA Suceava a chemat în judecată pe pârâta SC B. SRL Suceava solicitând ca prin sentinţă pârâta să fie obligată:
- să-şi ridice pe cheltuială proprie construcţiile, constând într-un chioşc, amplasate pe terenul proprietatea reclamantei din Municipiul Suceava, Judeţul Suceava având o suprafaţă de 16 m.p., în valoare de 1.659.000.
- să plătească reclamantei daune, interese la nivelul chiriei pentru folosirea fără drept a terenului reclamatei, în sumă de 18.316.800 lei, potrivit calculului din anexă;
- să plătească reclamantei cheltuielile de judecată făcute cu acest proces.
Tribunalul Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 62 din 27 ianuarie 2005 prin care admite în parte acţiunea formulată de reclamanta SC U.T.H. SRL (succesoare în drepturi a SC C.T. SA Suceava, societate care a fost absorbită ca urmare a fuziunii), împotriva pârâtei SC B. SRL Suceava, Judeţul Suceava, a obligat pârâta să ridice construcţia edificată pe terenul reclamantei în suprafaţă de 11 m.p. identificat prin anexa 2 la raportul de expertiză întocmit în cauză de expert P.O., în perimetrul punctelor 21, 22, 50, 40, 43, 30, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor interese în sumă de 18.316.800 lei, ca nefondat, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.907.554 lei cheltuieli de judecată.
Apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei civile nr. 62/2005 a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 83 din 5 octombrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această sentinţă curtea a reţinut, în esenţă, că reclamanta are titlu de proprietate pe terenul în litigiu, şi nu statul român cum nelegal susţine pârâta şi că chioşcul construit de pârâtă pe terenul în suprafaţă de 11 m2 a fost edificat cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 50/1990 şi art. 610 C. civ.
Împotriva deciziei nr. 83/2005 a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul art. 299 şi următoarele C. proc. civ., solicitând în consecinţă, admiterea recursului şi pronunţarea unei hotărâri temeinice şi legale.
În motivarea recursului pârâta susţine, în esenţă, că instanţa trebuia să compare titlurile de proprietate şi să constate că terenul pe care este amplasat chioşcul este proprietatea Primăriei astfel că acţiunea trebuia respinsă, ca prematur introdusă. De asemenea, pârâta susţine că chiar dacă s-a reţinut dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului, acţiunea nu putea fi admisă deoarece pârâta este constructor de bună credinţă.
Reclamanta a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca nefondat, în raport de probele administrate în cauză şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs şi susţinerile din întâmpinare, constată că pârâta invocă nelegal art. 299 drept temei al recursului şi motivul de netemeinicie a deciziei, deoarece trebuia să indice doar motivele de nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.
Analizând recursul potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate deoarece reclamanta şi-a dovedit dreptul de proprietate asupra terenului cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria M08 nr. 0276 din 30 martie 1995, iar pârâta nu a respectat planul de amplasare a chioşcului aşa cum s-a stabilit prin raportul de expertiză efectuat în cauză de expertul tehnic P.O., raport omologat de instanţa de fond şi menţinut în mod legal şi de cea de apel, încălcând dispoziţiile Legii nr. 50/1991 şi art. 610 C. civ.
Astfel fiind, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
Potrivit art. 274 C. proc. civ., pârâta urmează a fi obligată la plata sumei de 212 lei RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs dovedite cu înscrisuri depuse la dosar de reprezentantul reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC B. SRL Suceava împotriva deciziei nr. 83 din 5 octombrie 2005 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei SC U.T.H. SA Timişoara 212 lei RON cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2395/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2526/2006. Comercial → |
|---|
