ICCJ. Decizia nr. 2296/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2296/2006
Dosar nou nr. 16718/1/2005
(dosar vechi nr. 4105/2005)
Şedinţa publică din 21 iunie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A. SRL Târgu-Mureş în contradictoriu cu Statul Român prin Primăria Topliţa, Consiliul Local Topliţa, SC M.I. SRL Bucureşti şi intervenientul I.L., a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată SC C. SA Topliţa, societate a cărui pachet de acţiuni a fost cumpărat de SC M.I. SRL, să încheie în formă autentică contractul de vânzare-cumpărare privind suprafaţa de 17.156,5 m.p., iar în caz contrar hotărârea să ţină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.
Prin sentinţa civilă nr. 193 din 13 aprilie 2004, Judecătoria Topliţa şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita.
Prin sentinţa civilă nr. 975 din 28 septembrie 2004, Tribunalul Harghita a admis excepţia inadmisibilităţii introducerii acţiunii, formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională SC M.I. SRL şi în consecinţă:
A respins acţiunea formulată de reclamanta SC A. SRL împotriva pârâţilor ca inadmisibilă.
A respins cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională împotriva reclamantei-pârâte reconvenţionale SC A. SRL, ca inadmisibilă.
A respins cererea de intervenţie formulată de intervenientul I.L., ca inadmisibilă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că în contextul în care acţiunea reclamantei are caracter comercial şi este evaluabilă în bani, aspecte necontestate de nici una dintre părţi, procedura concilierii directe prevăzute de art. 720 alin. (1) C. proc. civ., era obligatorie, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, iar neîndeplinirea acesteia constituie un fine de neprimire, cu consecinţa respingerii acţiunii comerciale, ca inadmisibilă.
În ce priveşte cererea reconvenţională formulată de pârâta-reclamantă reconvenţională, depusă în şedinţa publică din 30 martie 2004, a reţinut că, în speţă, nu s-a îndeplinit cerinţa concilierii prealabile, în sensul prevederilor art. 720 alin. (1) C. proc. civ., nici cu privire la această cerere.
A reţinut, de asemenea, că nici cererea de intervenţie formulată de intervenientul I.L. nu a fost precedată de efectuarea procedurii prevăzute de art. 720 alin. (1) C. proc. civ. şi a respins, ca inadmisibile, aceste cereri, fără a acorda cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 27/ A din 18 mai 2005, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ, a admis apelul pârâtei SC M.I. SRL Bucureşti, a modificat integral sentinţa mai sus menţionată şi a constatat că asupra reclamantei SC A. SRL Târgu-Mureş a fost deschisă procedura reorganizării şi falimentului, prin încheierea din 26 februarie 2003 a Tribunalului Braşov, Judecător sindic, rămasă irevocabilă;
A dispus suspendarea de drept a judecării acţiunii reclamantei SC A. SRL Târgu-Mureş, în temeiul dispoziţiilor art. 243 pct. 5 C. proc. civ. şi, de asemenea, a judecării acţiunii reconvenţionale a pârâtei SC M.I. SRL Bucureşti împotriva reclamantei, precum şi a cererii intervenientului I.L., împotriva tuturor pârâţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 42 al Legii nr. 64/1995.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a avut în vedere că ulterior sesizării, a intervenit un fapt juridic şi anume deschiderea procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului SC A. SRL, prin sentinţa nr. 2731 din 23 septembrie 2002 a Tribunalului Comercial Mureş, judecătorul sindic, şi apoi după strămutarea pricinii, dechiderea procedurii falimentului şi dizolvarea SC A. SRL Târgu-Mureş, prin încheierea din 3 octombrie 2003, a Tribunalului Braşov, judecătorul sindic, în dosar nr. 40/F/2003, rămasă irevocabilă.
A apreciat că în situaţia juridică şi procesuală astfel creată suspendarea de drept a judecării acţiunii reclamantei în faliment este imperativă şi pe temeiul dispoziţiilor art. 243 pct. 5 C. proc. civ., iar în ce priveşte acţiunea reconvenţională a pârâtei, aceasta nu poate fi judecată deosebit, în sensul dispoziţiilor art. 120 pct. 2 C. proc. civ., întrucât prin legătura ei cu cererea reclamantei, conform art. 119 pct. 1 C. proc. civ., cade sub incidenţa dispoziţiilor Legii nr. 64/1995 art. 42.
A considerat, în consecinţă că, pentru identitate de raţiune, se impune suspendarea de drept a judecării cererii reconvenţionale şi, de asemenea, a cererii intervenientului I.L.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta SC M.I. SRL Bucureşti, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi 9 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ. şi solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei curţii de apel şi trimiterea cauzei la instanţa competentă să soluţioneze cererea sa reconvenţională, privind rezoluţiunea antecontractelor nr. 116 şi 117 din 5 mai 1997.
Recurenta susţine astfel că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, dată cu încălcarea prevederilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ., pe de o parte, pentru că nu s-a pronunţat asupra a ceea ce s-a cerut, respectiv asupra cererii sale de disjungere a modificării de acţiune reconvenţională şi, pe de altă parte, s-a pronunţat asupra a ceea ce nu s-a cerut, în sensul că a dispus suspendarea judecării cererii sale reconvenţionale fără ca nimeni să fi cerut aceasta şi fără ca, la rândul ei, să pună în discuţie acest aspect.
Mai susţine că măsura suspendării acţiunii sale reconvenţionale este însă nelegală şi netemeinică şi pentru că au fost încălcate prevederile art. 304 pct. 9 cu trimitere la art. 312 C. proc. civ., în sensul că s-a apreciat în mod greşit de către instanţa de apel că între cele două acţiunii ar fi o strânsă legătură, astfel încât dacă se suspendă de drept acţiunea principală, acţiunea reconvenţională va avea aceeaşi soartă, având în vedere prevederile art. 42 din Legea nr. 64/1995.
Arată că nu există nici o legătură între cele două acţiuni, acţiunea principală priveşte o obligaţie de a face, iar obiectul acţiunii reconvenţionale este o cerere pentru rezoluţiunea a două antecontracte motivat de neplata, integrală şi la termenele prevăzute a preţului.
Recursul nu este fondat.
În ce priveşte primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., se constată că nu este fondat, deoarece instanţa nu a acordat mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut, ci, în mod corect a dispus şi suspendarea judecării cererii reconvenţionare formulate de recurenta-pârâtă, având în vedere că între acţiunea principală şi cererea reconvenţianală există o strânsă legătură.
Astfel, s-a apreciat corect că acţiunea reconvenţională promovată de recurenta-pârâtă nu poate fi judecată deosebit, deoarece, prin legătura ei cu cererea introductivă a reclamantei, în conformitate cu dispoziţiile art. 119 pct. 1 C. proc. civ., cade sub incidenţa art. 42 din Legea nr. 64/1995, iar faptul că suspendarea cererii reconvenţionale nu a fost invocată de nici una dintre părţi nu constituie un impediment pentru instanţă de a dispune suspendarea acesteia, odată cu acţiunea principală, din oficiu, în virtutea rolului său activ, pentru a asigura o bună înfăptuire a actului de justiţie.
Referitor la cel de al doilea motiv de recurs, fundamentat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este de asemenea nefondat.
Din actele dosarului rezultă că în ce o priveşte pe SC A. SRL a fost deschisă procedura reorganizării judiciare şi a falimentului, prin încheierea din 3 octombrie 2003 pronunţată de Tribunalul Braşov, în dosarul nr. 40/F/2003, rămasă irevocabilă.
În această situaţie, în conformitate cu dispoziţiile art. 243 pct. 5 C. proc. civ., suspendarea judecăţii operează de drept, aceste dispoziţii legale fiind în deplină concordanţă cu reglementarea legală specială conţinută de art. 42 din Legea nr. 64/1995, potrivit căreia „de la data deschiderii procedurii, se suspendă toate acţiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale".
Cât priveşte susţinerea recurentei-pârâte că s-a apreciat eronat că între cele două acţiuni ar fi o strânsă legătură, pentru că acţiunea principală priveşte o obligaţie de a face, iar cererea reconvenţională ar fi o simplă acţiune în constatare, se constată că este şi ea nefondată, pe de-o parte, întrucât, prin cererea reconvenţională nu s-a solicitat numai rezoluţiunea contractului, ci şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar pe de altă, parte, nu caracterul acţiunilor este primordial în aprecierea legăturii indisolubile dintre cele două acţiuni, ci necesitatea judecării împreună a acestora în scopul înfăptuirii actului de justiţie, în cât mai bune condiţii.
În consecinţă, reţinându-se că pârâta SC M.I. SRL Bucureşti nu a formulat în recurs nici o critică, de natură să conducă la desfiinţarea deciziei curţii de apel, în condiţiile expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ., - se va respinge recursul pârâtei, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta SC M.I. SRL BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 27/ A din 18 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 21 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2208/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2625/2006. Comercial → |
|---|
