ICCJ. Decizia nr. 2345/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2345/2006
Dosar nr. 667/1/2006
Şedinţa publică din 22 iunie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la 7 aprilie 2004 reclamantele B.I.C.E. şi B.R.O.M. au chemat în judecată pe pârâta SC F.D.F.E.E. E.M.S. SA Bucureşti, solicitând instanţei să oblige pe pârâtă să desfiinţeze lucrările de instalaţii electrice amplasate pe terenul proprietatea reclamantelor, cu daune interese reprezentând echivalentul prejudiciului cauzat prin neexecutarea obligaţiei, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa comercială nr. 1108 din 8 martie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, respinge, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantelor reţinând că pe terenul proprietatea reclamantelor se găsesc 4 cabluri de energie electrică de medie tensiune aflate în funcţiune, amplasate în 1989 şi 1996, anterior redobândirii imobilului de către reclamante, că potrivit dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003 terenurile pe care se situează reţelele electrice de distribuţie existente la data intrării în vigoare a legii sunt şi rămân proprietate publică a statului şi că reclamantele au o sarcină gratuită legală impusă de dispoziţiile Legii nr. 318/2003, menţionate, asupra terenului unde sunt amplasate cabluri electrice de utilitate publică, iar situaţiile date de expert în vederea efectuării lucrărilor de canal şi apă începute de reclamante nu pot fi primite de instanţă, ele aducând atingere exercitării posesiei asupra terenului instituţiei vecine, care nu este parte în litigiu.
Prin Decizia comercială nr. 725 din 21 octombrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, admite apelul declarat de apelantele reclamante împotriva sentinţei pronunţate de instanţa de fond, schimbă în tot sentinţa apelată în sensul că admite acţiunea apelantelor reclamante şi obligă intimata pârâtă să desfiinţeze lucrările de instalaţii electrice amplasate pe terenul proprietatea reclamantelor şi să plătească apelantelor reclamante daune interese în sumă de 3.000.000 lei vechi, cu 57,70 RON cheltuieli de judecată în fond şi apel.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel reţine că potrivit art. 16 pct. 6 din Legea nr. 318/2002 a energiei electrice dreptul de uz şi de servitute al titularilor autorizaţiilor de înfiinţare asupra terenurilor proprietate privată se stabilesc şi se exercită cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a legislaţiei în vigoare, şi că dreptul de servitute al pârâtei intimate este prea împovărător pentru apelantele reclamante care se găsesc, astfel, în imposibilitate de a-şi exercita dreptul de folosinţă asupra imobilului pentru a realiza un branşament la reţeaua de apă potabilă, suportând o atingere gravă a dreptului lor de proprietate.
Împotriva deciziei instanţei de apel pârâta declară recurs solicitând, cu invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea acestuia, casarea deciziei atacate şi, pe fondul cauzei, respingerea acţiunii.
În motivarea recursului său, pârâta recurentă critică instanţa de apel pentru greşita aplicare a legii, respectiv a dispoziţiilor art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2002 coroborate cu cele ale art. 16 alin. (2) lit. a) – e) şi alin. (4) din aceeaşi lege, arătând că instalaţiile electrice care fac obiectul litigiului sunt de utilitate publică, fiind destinate alimentării cu energie electrică a clienţilor săi din zonă, că potrivit art. 37 din Legea nr. 318/2003 terenurile pe care se află reţelele electrice de distribuţie sunt şi rămân în proprietatea publică a statului, că potrivit art. 16 alin. (4) din aceeaşi lege, s-a instituit o sarcină gratuită care grevează proprietăţile afectate de capacităţi energetice, pe toată durata existenţei acestora, având caracter legal.
Prin întâmpinarea depusă la dosar intimatele reclamante solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta pârâtă a recunoscut că, prin cablurile electrice existente, reclamantele intimate, titulare ale dreptului de proprietate asupra terenului unde sunt amplasate, suferă o îngrădire în exercitarea atribuţiilor dreptului lor, precum şi că prin concluziile raportului de expertiză tehnică administrată în cauză s-a precizat că nu există impedimente de natură tehnică pentru devierea traseului cablurilor în litigiu, concluzie preluată de la expertul consilier al pârâtei recurente.
Recursul nu este fondat.
Este adevărat că în temeiul Legii nr. 318/2003, art. 16 alin. (2) lit. a), asupra terenurilor şi bunurilor proprietate privată a altor persoane fizice, titularii autorizaţiilor de înfiinţare şi titularii licenţelor beneficiază, în condiţiile legii, pe durata de funcţionare a capacităţii energetice, între altele, de servitutea de trecere subterană pentru instalarea de reţele electrice sau alte echipamente aferente capacităţii energetice şi pentru acces la locul de amplasare a acestora, dar în condiţiile legii.
Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, conform art. 16 alin. (6) din aceeaşi lege, dreptul de servitute menţionat se stabileşte şi se exercită cu respectarea principiului echităţii, a dreptului de proprietate şi a legislaţiei în vigoare.
Intimatele au dovedit calitatea lor de proprietar al terenului, în subsolul căruia au fost poziţionate cabluri electrice, fără acordul proprietarilor, unele în anul 1989, iar altele în anul 1996, după ce intimatele redeveniseră proprietarele imobilului prin retrocedare, dar recurenta nu a făcut dovada că ar fi iniţiat procedura legală de expropriere, cumpărare sau concesionare a terenului, aşa cum prevede art. 20 alin. (2) din Legea nr. 318/2003, iar prin expertiza tehnică administrată în cauză s-a stabilit că vizatele cabluri asigură legătura electrică cu P.T. 10238 situat în incinta imobilului vecin, utilizat de o instituţie publică de învăţământ superior, că există posibilitatea tehnică de deviere a lor pe un alt traseu, prin curtea menţionatului imobil, şi că datorită existenţei celor 4 cabluri şi a dimensiunilor reduse ale terenului - proprietatea intimatelor nu se pot amplasa cămine în vederea racordării acestui imobil la reţelele urbane de apă şi canalizare.
Faţă de situaţia concretă a imobilului intimatelor, menţinerea actualei poziţionări a instalaţiilor electrice de utilitate publică, administrate de recurentă, apare ca nerezonabilă, fiind o atingere gravă a dreptului de proprietate al intimatelor, cum corect a stabilit instanţa de apel.
Astfel fiind, constatându-se că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, făcând o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 318/2003 în litera şi spiritul acesteia, cu aplicarea art. 312 C. proc. civ., recursul recurentei pârâte urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. F.D.F.E.E. E.M. Sud SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 725 din 21 octombrie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 iunie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2434/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4020/2006. Comercial → |
|---|
