ICCJ. Decizia nr. 231/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a comercială, reclamanta SC B.G.R. SA, a solicitat să se dispună în contradictor cu pârâta SC I. SRL rezilierea contractelor de livrare și închiriere din 31 martie 1999 încheiate cu pârâta, iar pe cale de consecință să fie obligate la restituirea recipientului de stocare gaz petrolier lichefiat, proprietatea reclamantei, iar în caz de refuz să fie autorizată reclamanta să execute ridicarea recipientului de la pârâtă. De asemenea, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de demontare și transport a utilajelor și la plata sumei de 7.437.150 lei, reprezentând contravaloare chirie rezervor pentru anul III contractual, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința comercială nr. 13572 din 14 decembrie 2004, Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a admis capetele 1 si 2 ale cererii de chemare în judecată, a dispus rezilierea contractelor de livrare și închiriere din 31 martie 1999 și obligată pârâta să restituie reclamantei recipientul de stocare G.P.L. Celelalte două capete ale cererii au fost disjunse, formându-se un dosar separat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a avut în vedere că reclamanta a făcut dovada raporturilor contractuale dintre părți, conform art. 969 C. civ. și că pârâta a încălcat art. 5 din contractul încheiat între părți, conform căruia pârâta era obligată să cumpere o cantitate de 2200 l G.P.L. anual, prevăzându-se că în cazul nerespectării acestei obligații, reclamanta are dreptul de a decide rezilierea contractului, cu rambursarea cheltuielilor de transport și demontare a utilajului. în consecință, făcând aplicarea art. 1021 C. civ. la speța de față, a fost admisă acțiunea în sensul sus evocat.
împotriva acestei sentințe, a declarat, pârâta prin lichidator SC C.S. SRL, apel care nu a fost insuficient timbrat.
Prin decizia nr. 602 din 16 septembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a anulat, ca insuficient timbrat, apelul declarat de pârâtă, în temeiul art. 9 din O.G. nr. 32/1995 și art. 20 din Legea nr. 146/1997.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta, criticând decizia atacată în sensul că taxa judiciară de timbru stabilită de către curtea de apel a fost greșit calculată, întrucât în instanța de apel a contestat sentința de fond numai în ceea ce privește restituirea recipientului G.P.L., oricum nefiind citată cu această mențiune.
Intimata reclamantă a invocat prin întâmpinare, respingerea recursului, întrucât în mod corect apelul a fost anulat ca insuficient timbrat, pârâta deși i s-a pus în vedere de două ori consecutiv să completeze timbrajul, nu a satisfăcut această cerință.
Din analizarea materialului probator existent la dosarul cauzei, înalta Curte constată următoarele:
Prin motivele de apel formulate de către lichidatorul pârâtei SC C.S. SRL, a fost criticată sentința de fond pentru nelegalitate, invocând în susținere două excepții procesuale, în raport de care solicită admiterea apelului. Motivarea pe fondul cauzei nu a fost îndeplinită. Din analiza dispozitivului sentinței, care a admis acțiunea reclamantei, în ceea ce privește capetele 1 și 2 ale acțiunii, dispunând rezilierea contractului de închiriere și livrare și obligarea pârâtei la restituirea recipientului de stocare G.P.L. și având în vedere motivele de apel formulate, în mod corect instanța de apel a stabilit taxa judiciară de timbru în apel, în sarcina pârâtei de 39.000 lei, în temeiul art. din Legea nr. 146/1997. Cuantumul stabilit corespunde contestării sentinței Tribunalului București, secția a VI-a comercială, în întregul ei și nu numai în ceea ce privește obligarea pârâtei la predarea recipientului, obligația de a face.
în oricare ipoteză, în situația în care pârâta consideră că nu este corect stabilită taxa de timbru de către instanța de apel, avea posibilitatea să formuleze cerere de reexaminare potrivit art. 18 pct. 2 din Legea nr. 146/1997, fapt care în speța de față nu s-a întâmplat.
în ceea ce privește critica prin care arată că pentru primul termen de judecată, respectiv 13 mai 2005, citația nu cuprindea mențiunea completării taxei judiciare de timbru, este lipsit de relevanță juridică, întrucât prin încheierea de ședință din data de 13 mai 2005 s-a luat măsura completării timbrajului apelului, această mențiune regăsindu-se în citația pentru termenul din 16 septembrie 2005, primită sub semnătură de către lichidatorul judiciar al pârâtei.
Față de dispozițiile cuprinse în art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997, privind plata anticipată a taxei judiciare de timbru, cu posibilitatea anulării cererii în condițiile art. 20 alin. (3) din aceeași lege, precum si cu dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 32/1995, ulterior comunicării obligației de timbrare, apelul pârâtei, în mod legal a fost anulat ca insuficient timbrat.
Față de cele ce preced, s-au văzut și dispozițiile art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică decizia atacată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 287/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 177/2006. Comercial → |
|---|
