ICCJ. Decizia nr. 254/2006. Comercial
| Comentarii |
|
M.B. prin P.G. a chemat în judecată O.R.C. de pe lângă Tribunalul București și O.N.R.C. și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate nulitatea radierii SC C.S. SRL. Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001 modificată și completată prin O.G. nr. 181/2001 și Legea nr. 428/2002, prin care s-a stipulat că sunt nule de drept radierile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale, la datoria publică internă precum și față de alți creditori cu care au litigii pe rolul instanțelor judecătorești.
Tribunalul București, secția comercială, prin sentința nr. 7398 din 1 iunie 2004 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a O.N.R.C. și a O.R.C. de pe lângă Tribunalul București.
Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată atât față de SC C.S. SRL cât și față de cele două O.R.C. Tribunalul a apreciat că citarea în proces a O.R.C. este cerută de Legea nr. 26/1990 modificată prin Legea nr. 161/2003 atunci când litigiile se referă la radierea mențiunilor cu privire la societățile comerciale. în ce privește societatea radiată instanța a stabilit că în cauză nu a fost făcută dovada unei creanțe certe lichide și exigibile în conformitate cu art. 379 alin. (3) și (4) C. proc. civ.
Apelul declarat de reclamantul M.B. prin P.G., împotriva sentinței nr. 7398/2004 a fost respins de Curtea de Apel București, secția comercială, care prin decizia nr. 117 din 17 februarie 2005 a stabilit că instanța de fond a reținut corect faptul că reclamantul nu a dovedit că deține o creanță certă lichidă și exigibilă conform art. 379 alin. (3) C. proc. civ., notele de calcul prezentate fiind unilaterale și neconcordante cu durata contractului. Dintr-un alt punct de vedere Curtea a stabilit că apelantul și-a întemeiat cererea și pe dispozițiile legii nr. 428/2002, care a apărut ulterior radierii, iar aplicarea dispozițiilor acestui act normativ ar înfrânge principiul neretroactivității legii statuat de Constituție.
împotriva deciziei nr. 117/2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția comercială a declarat recurs, reclamantul M.B., prin care a invocat motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. pentru susținerea nelegalității hotărârilor pronunțate în cauză.
Recurentul a considerat că decizia instanței de apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
în concret, a susținut că Legea nr. 428/2002 operează în toate cauzele privitoare la societățile comerciale cu datorii la bugetul de stat (..), indiferent de data radierii. Dacă legiuitorul, a mai susținut autorul, ar fi vrut să facă vreo distincție în legătură cu societățile cărora le sunt aplicabile aceste dispoziții, s-ar fi prevăzut expres în textul de lege această distincție așa încât având în vedere că radierea s-a dispus din oficiu cu atât mai mult ar trebui ca nulitatea radierii să fie efectuată în același mod.
în fine, recurentul a susținut că înscrisurile care atestă datoria la buget nu au fost contestate de intimatele pârâte. în consecință, în temeiul acestor critici, recurentul a solicitat modificarea hotărârilor pronunțate în cauză în sensul admiterii acțiunii.
Recursul este nefondat.
Din argumentele aduse în susținerea recursului, rezultă că, în alți termeni, reclamantul a criticat soluția din apel pe aspectul neretroactivității Legii nr. 428/2002, cât și pe aspectul existenței unei datorii certe, lichide și exigibile.
în adevăr, aspectul neretroactivității Legii nr. 428/2002 a fost rezolvat de Curtea Constituțională, care a statuat că prin conținutul său legea, a încercat să reactiveze un subiect de drept, societatea radiată, fără nici o distincție în ce privește data radierii, constatarea nulității de drept fiind, potrivit Curții Constituționale, o chestiune de aplicare a legii.
Din acest punct de vedere considerentele recurentului în legătură cu domeniul de aplicare al Legii nr. 428/2002 sunt corecte.
Pentru a răspunde criticii adusă hotărârilor pronunțate în cauză, se va analiza temeiul legal invocat de recurent în susținerea motivului de recurs care vizează nelegalitatea soluțiilor în conformitate cu prevederile art. 304 alin. (9) C. proc. civ., invocate de recurent.
în adevăr, art. 5 alin. (4) din Legea nr. 314/2001 introdus prin Legea nr. 428/2002 dispune: "Radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești".
Din textul citat, rezultă că legiuitorul pe lângă procedura reglementată de Legea nr. 314/2001, care se referă la dizolvarea de drept, lichidarea și radierea societăților comerciale care nu și-au majorat capitalul social, a introdus în plus o sancțiune, nulitatea de drept pentru situațiile expres prevăzute de text.
Articolul mai sus menționat nu conține în sine nici o precizare cu privire la aplicarea sa în timp și nici cu privire la efectele acestei sancțiuni care s-au urmărit prin modificarea Legii nr. 314/2001, așa încât aplicarea acestor dispoziții trebuie să se bazeze pe principiile generale în materie. în contextul arătat este de reținut pe de o parte că "nulitatea de drept" sancționează nerespectarea la încheierea actului (în speță a încheierii de radiere) a unor norme care ocrotesc un interes general, iar pe de altă parte, că prin conținutul său a urmărit să modifice pentru viitor o stare de drept născută anterior. Din acest punct de vedere, instanța de apel a analizat, condițiile cerute de dispozițiile art. 5 alin. (4) din Legea nr. 428/2002 și a stabilit că în cauză acestea nu au fost îndeplinite întrucât nu s-a făcut dovada unor datorii certe, lichide și exigibile așa cum reclamă recurentul. Tot corect s-a reținut și faptul că înscrisurile anexate sunt acte unilaterale care nu îndeplinesc cerințele art. 379 pct. 3 și 4 C. proc. civ.
în consecință, întrucât pentru a se pronunța "nulitatea de drept" a radierii în condițiile acestei legi prin care s-a urmărit să se modifice o stare de drept născută anterior intrării ei în vigoare nu s-au îndeplinit cerințele textelor amintite, criticile aduse deciziei pronunțată în apel, apar ca nefondate.
Așa fiind, potrivit art. 312 C. proc. civ. recursul s-a respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 399/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 283/2006. Comercial → |
|---|
