ICCJ. Decizia nr. 2477/2006. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 2477/2006

Dosar nr. 8388/2005

(dosar nr. 2000/2005)

Şedinţa publică din 7 iulie 2006

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 1 aprilie 2005, C.N.M.P.N.R. SA BAIA MARE cu sediul în Baia Mare a formulat contestaţia la executarea prin poprirea contului deschis la terţul poprit B.C.R. – AGENŢIA RODNA de către creditoarea A.V.A.S. BUCUREŞTI şi a solicitat anularea executării ca fiind nelegală şi netemeinică şi ridicarea popririi contului contestatoarei.

Prin sentinţa nr. 53 din 1 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, s-a respins excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile invocată de A.V.A.S. ca nefondată şi s-a respins contestaţia la executare prin poprire formulată de C.N.M.P.N.R. SA BAIA MARE.

S-a reţinut în considerentele hotărârii că în ceea ce priveşte excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 46 din OUG nr. 51/1998 întrucât judecătorul a primit cererea, sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com., conform cărora introducerea acţiunii echivalează cu punerea în întârziere.

Pe fondul litigiului, s-a reţinut că suma de 35.691.611.583 lei este datorată de contestatoare către A.V.A.S., iar sentinţa nr. 147 din 29 septembrie 2004 invocată nu poate fi avută în vedere întrucât nu este irevocabilă.

În ceea ce priveşte adresa nr. 14555 din 13 iulie 2004, respectiv certificatul de atestare fiscală invocat de contestatoare, demonstrează că aceasta are datorii la bugetul de stat.

Contestatoarea nu a făcut nici o dovadă că ar beneficia de OUG nr. 37/2004 şi Instrucţiunile de aplicare ale acesteia privind eşalonarea la plată, care se acordă de organele fiscale teritoriale, dacă sunt îndeplinite anumite condiţii prevăzute de actul normativ.

Împotriva acestei sentinţe C.N.M.P.N.R. SA BAIA MARE a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a solicitat casarea în tot a acesteia şi în temeiul art. 48 alin. (4) din OUG nr. 51/1998 admiterea recursului şi rejudecarea pe fond a litigiului.

A susţinut recurenta că poprirea contului E.M.R. (punctul de lucru) a fost dispusă de A.V.A.S. prin Ordinul nr. 278/2005 ce a fost comunicat terţului poprit B.C.R. – Agenţia Rodna la 24 februarie 2005 fără a se menţiona care este titlul executoriu şi ce reprezintă suma respectivă.

S-au invocat dispoziţiile art. 3 din OUG nr. 37/2004 privind amânarea plăţii datoriilor şi faptul că executările silite începute de A.V.A.S. sunt suspendare de drept. Chiar dacă certificatul fiscal a fost valabil numai 30 de zile este fără relevanţă, cât timp a fost emis la data aplicării OUG nr. 37/2004.

Recurenta a precizat că nu contestă că are datorii, ci faptul că în titlu executoriu sunt cuprinse sume privind stopajul la sursa, care au fost achitate aşa cum s-a contestat prin sentinţa nr. 147 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti.

Afirmaţia intimatei A.V.A.B. că nu a efectuat plăţi în contul creanţei deţinute de A.V.A.S. este adevărată, dar s-a menţionat faptul că această creanţă a fost amânată la plată în vederea scutirii prin OUG nr. 37/2004.

S-a invocat că sumele executate de A.V.A.S. reprezintă datorii scadente până la 31 decembrie 2003 conform protocolului nr. 2 din 10 noiembrie 2003 încheiat între C.A.S. Bistriţa Năsăud şi A.V.A.B. pentru suma de 35.650.395.987 lei. Că OUG nr. 37/2004 şi Instrucţiunile pentru aplicarea acesteia prevăd că pentru datoriile scadente până la 31 decembrie 2003, amânarea la plată în vederea scutirii este până la 31 decembrie 2006, iar pentru datoriile curente, eşalonarea era până la 25 noiembrie 2004.

S-a susţinut că dovada că beneficiază de OUG nr. 37/2004 a fost făcută chiar de A.V.A.S care a arătat că a preluat datoriile de la C.A.S. Bistriţa Năsăud prin protocol în anul 2003.

Prin întâmpinare intimata A.V.A.S. Bucureşti a solicitat respingerea recursului întrucât nu s-a făcut dovada că recurenta şi-a îndeplinit obligaţiile fiscale curente, pentru a benefica de aplicarea OUG nr. 37/2004.

Recursul nu este fondat.

C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare, datorează intimatei A.V.A.B. (în prezent A.V.A.S.) suma de 35.650.395.987 lei reprezentând contribuţia restantă la Fondul de asigurări de sănătate, creanţă preluată de A.V.A.B. de la C.A.S. Bistriţa Năsăud prin Protocolul de transfer de creanţă nr. 2 din 10 noiembrie 2003.

Susţinerea recurentei că nu i s-a comunicat titlul executoriu, înştiinţarea de plată nr. 8377 din 14 noiembrie 2003, este infirmată de actul depus de intimată, respectiv adresa nr. 7891 din 17 noiembrie 2003 şi confirmarea de primire.

În mod corect s-a reţinut în cuprinsul hotărârii că recurenta nu a dovedit că ar beneficia de prevederile art. 3 şi 4 din OUG nr. 37/2004 şi de Instrucţiunile de aplicare a acesteia privind amânarea în vederea scutirii datoriilor.

Afirmaţia recurentei că a achitat toate datoriile comerciale către A.V.A.S. este o simplă apărare, întrucât din actul invocat de aceasta intitulat «Anunţ» nu rezultă cu certitudine achitarea sumei reţinută în titlul executoriu.

Este adevărat că recurenta a depus la dosar sentinţa comercială nr. 147 din 29 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, rămasă irevocabilă, prin Decizia nr. 1810 din 24 mai 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.

Prin această hotărâre, s-a admis contestaţia la executare formulată de recurenta şi s-a dispus anularea în parte a titlului executoriu, înştiinţarea de plată nr. 8377 din 14 noiembrie 2003 în ceea ce priveşte suma de 17.934.263 lei (din totalul sumei de 35.650.395.987 lei) împrejurare care poate fi însă invocată de recurentă cu ocazia executării silite a titlului executoriu.

Pentru toate considerentele reţinute urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta C.N.M.P.N.R. SA BAIA MARE împotriva sentinţei comerciale nr. 53 din 1 aprilie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2477/2006. Comercial