ICCJ. Decizia nr. 2482/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2482/2006
Dosar nr. 3656/1/2006
Şedinţa publică din 7 iulie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiune reclamanta B.M. a chemat în judecată Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi a solicitat ca în temeiul Legii nr. 554/2004, a HG nr. 884/2004 şi a OG nr. 124/1998 să fie obligată D.M.I.C. să încheie contractul de concesiune pentru cabinetul Medical Individual dr. B.M. situat în Oradea.
Curtea de Apel Oradea, secţia contencios administrativ, investită cu această acţiune, prin sentinţa nr. 91 din 28 martie 2005, şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bihor apreciind că acţiunea reclamantei prin care se solicită concesionarea cabinetului medical se referă la un contract pentru punerea în valoare a bunurilor proprietate privată care nu este asimilat unui act administrativ. A mai reţinut curtea de apel că soluţionarea procesului este în căderea secţiei comerciale întrucât contractul de concesiune este un contract comercial.
Primind dosarul Tribunalul Bihor, în urma dezbaterilor, a extins cadrul procesual fiind citat în cauză ca pârât Spitalul CF Oradea. Prin sentinţa nr. 435 din 15 septembrie 2005, după examinarea susţinerilor părţilor, tribunalul a respins acţiunea reclamantei îndreptată împotriva Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului ca nefondată iar în ce-l priveşte pe pârâtul Spitalul CF Oradea acţiunea a fost respinsă pe motivul că a fost introdusă împotriva unei persoane fără calitate.
Instanţa de fond, a reţinut în considerentele sentinţei că B.M. deţine cabinetul medical în temeiul contractului de închiriere încheiat cu Spitalul CF Oradea aflat în subordinea Ministerului Transportului, Comunicaţiilor şi Turismului, că în timpul derulării contractului a apărut HG nr. 884 din 3 iunie 2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale numai că în cauză s-a prezentat inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului din care rezultă că dispensarul staţiei CF Oradea aparţine domeniului public al statului, fiind exceptat de la transmitere, conform art. 1 alin. (2) din HG nr. 884/2004.
A fost înlăturată susţinerea reclamantei privind nelegalitatea includerii spitalului în domeniul public al statului, instanţa stabilind că în măsura în care reclamanta s-ar considera vătămată într-un drept al său, reclamanta are deschisă procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004.
Asupra excepţiilor privind lipsa calităţii procesuale pasive invocate în cauză, prima instanţă a stabilit că Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului are calitatea de concedent şi nu Spitalul CF faţă de care s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Sentinţa a fost apelată de reclamanta B.M. care a susţinut că sunt îndeplinite cerinţele art. 14 din OG nr. 124/1998 şi art. 1 şi 3 din HG nr. 884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţie de cabinete medicale individuale astfel că sentinţa fondului este rezultatul aplicării greşite a legii.
Analizând criticile aduse sentinţei, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, prin Decizia nr. 19/2006, a admis apelul reclamantei şi a modificat sentinţa în sensul admiterii în parte a acţiunii şi a obligării intimatului Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului Bucureşti să încheie contractul de concesiune în temeiul art. 14 din OG nr. 124/1998 raportat la HG nr. 884/2004 pentru Cabinetul Medical Individual B.M.
Curtea, analizând fondul criticilor, prin prisma dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din HG nr. 884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţie de cabinete medicale, a ajuns la concluzia că sunt exceptate de la concesionare cabinetele din reţeaua M.A.P.N. şi M.A.I. care rămân în domeniul public potrivit art. 8 din Legea nr. 10/1998. Nu în ultimul rând instanţa de apel a reţinut că şi bunurile care fac parte din domeniul public pot fi concesionate sau închiriate în condiţiile legii, sens în care a fost citat art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/1998.
Împotriva deciziei pronunţată în apel au declarat recurs, pârâtul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Spitalul CF Oradea pentru motivele prevăzute de art. 304 alin. (3), (7) şi (9) C. proc. civ.
În argumentarea motivului prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ., recurentul Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului a susţinut că instanţa a fost investită cu o acţiune întemeiată pe Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ art. 2 alin. (1) lit. g), art. 14 din OG nr. 124/1998 pentru organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale şi HG nr. 884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţie de cabinete medicale. Litigiul, potrivit recurentului, se poartă cu o autoritate publică iar contractele încheiate cu astfel de autorităţi, care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, precum şi refuzul nejustificat al unei autorităţi publice de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, în conformitate cu art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004 se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ ale curţii de apel de la domiciliul pârâtului. În continuare acelaşi recurent a invocat şi motivele prevăzute de art. 304 alin. (7) şi (9) C. proc. civ., prin care a reluat problema pusă în faţa celorlalte instanţe în legătură cu faptul că imobilul nu a fost trecut în proprietatea privată a statului pentru a putea fi concesionat. În sprijinul acestor critici a fost citată HG nr. 1225/2005 prin care a fost modificată HG nr. 884/2004 privind concesionarea unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale, în sensul că acest din urmă act normativ nu se aplică spaţiilor destinate funcţionării cabinetelor din reţeaua proprie a Ministerului Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului.
În temeiul ultimelor motive, recurentul a solicitat modificarea deciziei pronunţată de instanţa de apel în sensul respingerii acţiunii.
Cel de-al doilea recurent, Spitalul CF Oradea prin recursul său a invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în susţinerea căruia s-a referit la HG nr. 1225/2005 care a modificat HG nr. 884/2004 şi a susţinut în plus faţă de primul recurent că în imobilul în care se găsesc aceste spaţii închiriate funcţionează Laboratorul de analize psihologice ca activitate integrantă a Ambulatorului CF Oradea şi că prin specific acest imobil nu poate fi separat, partajat ca şi activitate. A mai susţinut recurentul că potrivit Legii nr. 270/2003 imobilele din domeniul public aflate în administrarea spitalelor pot fi concesionate numai după reorganizarea spitalelor, or, Ministerul Transporturilor nu a considerat necesară o reorganizare a acestora cu atât mai mult cu cât spaţiile sunt insuficiente pentru activitatea proprie.
Intimata prin întâmpinare a solicitat respingerea recursurilor, apreciind în ce priveşte motivul ce vizează necompetenţa că acţiunea a fost introdusă la Curtea de Apel Oradea care şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bihor, iar recurenţii nu au atacat hotărârea de declinare.
În ce priveşte celelalte motive, intimata a apreciat că instanţa de apel a dat o soluţie justă întrucât HG nr. 1225/2005 care a modificat HG nr. 884/2004 are aplicabilitate numai pentru viitor. Cu referire la activitatea ambulatorie s-a susţinut de către intimată că recurenţii, în realitate, au făcut susţineri cu privire la cabinetele din str. Republicii A şi nu la imobilul din str. Republicii B.
Înalta Curte va lua în examinare cu precădere motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere atunci „când hotărârea s-a dat cu încălcarea competenţei altei instanţe".
Examinarea acestei critici este impusă de caracterul imperativ al normelor care au fost încălcate. Din acest punct de vedere, al competenţei materiale, trebuie observat atât aspectul funcţional care ţine de felul atribuţiilor jurisdicţionale a instanţelor care au soluţionat cauza cât şi sub aspectul naturii cererii. Se constată astfel că, în cauză, pretenţiile intimatei reclamante au fost întemeiate pe Legea nr. 554/2004, în vigoare la data introducerii acţiunii precum şi pe alte dispoziţii normative aplicabile în cazul concesionării de spaţii cu destinaţia de cabinete medicale, iar problema refuzului concesionării a fost pusă în raport de o autoritate publică.
Nesocotind aceste elemente care defineau cauza, instanţa sesizată, Curtea de Apel, secţia comercială şi de contencios, a atribuit contractului a cărei încheiere era pusă în discuţie caracter comercial şi, ca urmare, a fost declinată competenţa în favoarea tribunalului, secţia comercială. În realitate, natura contractului de concesiune nu este comercială întrucât nu are ca obiect acte şi fapte de comerţ, cu alte cuvinte raporturile juridice care se stabilesc în acest domeniu al concesiunii sunt străine comerţului astfel că nu poate opera nici prezumţia de comercialitate instituită de art. 4 C. com.
În sensul argumentelor de mai sus sunt de altfel şi prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prin care se definesc „subiectele de sezină" care se completează cu prevederile art. 2 lit. (b), (c) şi (e). Se poate observa că intră în competenţa instanţei de contencios şi contractele care se încheie de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică.
Prin urmare, contenciosul administrativ [(lit. e)] soluţionează litigiile în care „..cel puţin una din părţi este o autoritate publică iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.." [(act administrativ în sensul pct. c)]. Rezultă că prin lege specială a fost stabilită instanţa competentă, iar accesul la justiţie se face cu respectarea dispoziţiilor constituţionale care asigură dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime, în faţa instanţei competente.
S-a susţinut în legătură cu acest motiv că în cauză instanţa, Curtea de apel şi-a declinat competenţa şi că soluţia nu a fost atacată. Este adevărat, aşa cum a susţinut intimata că declinarea de competenţă nu a fost atacată cu recurs, dar pentru că normele care reglementează competenţa materială sunt imperative, această excepţie poate fi invocată şi în recurs.
În sensul argumentelor de mai sus sunt dispoziţiile art. 159 alin. (2) C. proc. civ., prin care se stipulează că necompetenţa este de ordine publică: „când pricina este de competenţa unei instanţe de alt grad". Nu este mai puţin adevărat că hotărârea de declinare a competenţei se bucură de puterea lucrului judecat, însă, în această materie, efectele puterii de lucru judecat se produc numai în ce priveşte instanţa care se dezinvesteşte nu şi în privinţa instanţei arătate ca fiind competentă.
Prin urmare, exista posibilitatea verificării competenţei de către instanţa căreia i s-a trimis dosarul, după cum există posibilitatea de a invoca această excepţie absolută în calea de atac a recursului.
Revenind la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 pe care şi-a întemeiat pretenţiile reclamanta intimată, se constată că potrivit art. 10 alin. (1), competenţa revine în primă instanţă Curţii de Apel, secţia de contencios administrativ, în considerarea faptului că în litigiu este parte o autoritate publică centrală.
În consecinţă, faţă de cele de preced, potrivit art. 312 raportat la art. 304 alin. (3) C. proc. civ., recursurile se vor admite, vor fi casate hotărârile pronunţate, iar cauza va fi trimisă Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ, pentru judecarea în fond. Celelalte motive invocate de recurente ca şi apărările intimatei vor fi examinate cu ocazia rejudecării fondului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de pârâtele Ministerul Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului şi Spitalul CF Oradea, împotriva deciziei nr. 19/ C din 31 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, casează Decizia atacată şi sentinţa nr. 435 /COM din 15 septembrie 2005 a Tribunalului Bihor, secţia comercială şi trimite cauza Curţii de Apel Oradea, secţia contencios administrativ pentru judecarea în fond.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 iulie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2483/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2477/2006. Comercial → |
|---|
