ICCJ. Decizia nr. 2539/2006. Comercial.. Strămutare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2539/2006
Dosar nr. 671/1/2005
Şedinţa publică din 20 septembrie 2006
Asupra cererii de recurs de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin Decizia nr. 265 din 21 noiembrie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 6608/2005, s-a admis apelul declarat de pârâtul C.L.O.B. împotriva sentinţei civile nr. 219 din 9 mai 2005 pronunţată de Tribunalul Prahova în dosarul nr. 2644/2005 în contradictoriu cu reclamanta SC G.L. SA.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că, la data de 31 din ianuarie 2003, între părţi a intervenit un contract de delegare de gestiune cu termen de valabilitate 10 ani. Potrivit cap. X art. 10, acesta putea înceta în două modalităţi: la expirarea duratei şi din vina şi la cererea operatorului, în speţă, al reclamantei. În cauză, contratul dintre cele doua părţi şi-a încetat efectele începând cu data de 1 iulie 2004 la cererea reclamantei prin notificarea 114 din 26 aprilie 2004. Instanţa de apel a mai reţinut că, H.C.L. nr. 5/2004 nu a avut şi nu putea avea ca efect rezilierea, deoarece venea în contradicţie cu art. 10 cap. X din contractul părţilor. S-a mai avut în vedere că pârâta apelantă nu avea posibilitatea contractuală de a solicita rezilierea, iar dacă ar fi făcut o asemenea solicitare, trebuia materializată numai printr-un act adiţional semnat de ambele părţi.
Împotriva deciziei mai sus menţionate a formulat recurs reclamanta.
Recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei atacate, în sensul obligării intimatei la plata sumelor prevăzute în sentinţa de fond.
În dezvoltarea globală a motivelor de recurs invocate, recurenta a susţinut următoarele:
Rezilierea contractului părţilor reprezintă o denunţare unilaterală a relaţiilor contractuale din partea pârâtei, care se bazează pe cauze independente de voinţa părţilor. Recurenta invocă faptul că hotărârile consiliului local sunt obligatorii şi indică în drept art. 46 si 50 din Legea nr. 215/2001. Ea apreciază că, în raport de art. 5 din această hotărâre, din ianuarie 2004 au încetat efectele contractului şi nu de la data notificării nr. 114 emisă de recurentă. Raţiunea pentru care ea a emis acea notificare îşi găseşte explicaţia în faptul că recurenta ştia că va pierde drepturile rezultând din contractul de delegare de gestiune şi că, în curând, va fi pusă în drepturi societatea SC H.P. SA. Recurenta mai învederează că, deşi intimata îşi anunţase încă din ianuarie intenţia de a rezilia contractul, recurenta a continuat sa furnizeze servicii de apă şi canal pentru că aşa se obligase prin contract.
Recurenta considera ca este injust şi este nemulţumită de faptul că este nevoită să achite datoriile intimatei către terţi, fără însă a mai avea dreptul de a exploata în continuare serviciul public de apă şi canalizare, singura ei sursă de venit.
Analizând Decizia atacată în raport de motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., se observă lesne că el a fost invocat în mod nefondat deoarece hotărârea cuprinde motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi conţine suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac. Astfel, instanţa de apel s-a pronunţat asupra tuturor probelor administrate, care au format convingerea magistraţilor în soluţionarea cauzei. Considerentele deciziei atacate cuprind elementele esenţiale legate de interpretarea şi aplicarea clauzelor contractuale în raporturile dintre părţi.
Curtea găseşte nefondat şi motivul de recurs invocat de recurentă si prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de apel s-a pronunţat în raport de probele administrate. Astfel, la dosarul de fond se află contractul părţilor din care rezultă că operatorul poate renunţa unilateral la contract, însă este obligat să asigure exploatarea în regim de continuitate şi de permanenţă până la desemnarea unui alt operator – Cap. X art. 10 alin. (3). Aşa s-a şi întâmplat în speţă când, prin notificarea nr. 114 din 26 aprilie 2004 recurenta invoca prevederile contractuale mai sus indicate şi învederează intimatei încetarea efectelor contractului.
În consecinţă, judecătorul care a cercetat fondul cauzei în apel nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii şi nici nu a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia. Raporturile juridice dintre părţi au fost analizate din perspectiva contractului ce le-a guvernat relaţiile, iar natura juridică a actelor emise în executarea contractului nu a fost nici schimbată şi nici denaturată de instanţa de apel.
Curtea găseşte nefondat si motivul de recurs invocat de recurentă şi prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care în cauza de faţă nu rezultă că instanţa de fond ar fi recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile speţei sau că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat. Practic, în cauza dedusă judecăţii, faţă de prevederile contractului, care este legea părţilor conform art. 969 C. civ. şi în raport de probele administrate rezultă că instanţa nu era în situaţia de a aplica art. 46 şi 50 din Legea nr. 215/2001. Contractul a încetat conform voinţei operatorului exprimată în condiţiile unei perfecte respectări a clauzei de la Cap. X art. 10 alin. (3).
H.C.L. nr. 5/2004 nu are nici o prevedere directă de reziliere a contractului, ci numai menţiunea că intimata va rezilia contractul. Contractul s-a reziliat, dar conform cauzelor acestuia, adică prin voinţa recurentei, în calitate de operator de servicii. Ea a continuat să presteze serviciul de apă şi canal tocmai pentru că aşa s-a obligat, cum şi recunoaşte în cuprinsul recursului declarat.
Cât priveşte obligaţia asumată faţă de C. SA, ea este tot o obligaţie contractuală, art. 7alin. (2) din contract şi, faţă de prevederile art. 969 C. civ., partea este ţinută a o respecta. La fel şi instanţa de judecată. Principiul instituit de art. 969 C. civ. este de fapt o reflectare în plan juridic a normei morale potrivit căreia: „cuvântul dat trebuie respectat".
Văzând dispoziţiile art. 274 C. proc. civ. Înalta Curte va obliga recurenta la 4000 RON cheltuieli de judecată către intimatul C.L.O.B.
Pentru considerentele de fapt şi de drept reţinute mai sus, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC G.L. SA BĂICOI împotriva deciziei nr. 265 din 21 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, în dosarul nr. 6608/2005.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC G.L. SA BĂICOI cu sediul ales la cabinet de avocatură S.I. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 265 din 21 noiembrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obligă recurenta la 4000 RON cheltuieli de judecată către intimatul C.L.O. BĂICOI.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică azi 20 septembrie 2006
| ← ICCJ. Decizia nr. 2390/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2561/2006. Comercial → |
|---|
