ICCJ. Decizia nr. 2718/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2718/2006
Dosar nr. 7128/1/2006
Şedinţa publică din 29 septembrie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta F.P.S. actualmente A.V.A.S. a solicitat, prin acţiunea introductivă, înregistrată la data de 25 martie 1999 pe rolul Tribunalului Sibiu, obligarea pârâtei SC S. SA COPŞA MICĂ la plata sumelor de 1.027.356.736 lei reprezentând dividende ce i se cuvin în calitate de acţionar la societatea pârâtă pentru exerciţiul financiar al anului 1995 şi 1.375.692.002 lei daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
În motivare, reclamanta a susţinut că, în calitate de acţionar la societatea pârâtă este îndreptăţită potrivit art. 67 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 la plata dividendelor proporţional cu cota de participare la capitalul social vărsat pentru anul 1995, suma cuvenită fiind de 1.028.887.910 lei din care i-au fost achitate numai 1.531.174 lei la data de 25 septembrie 1996.
Într-un prim ciclu procesual, acţiunea reclamantei a fost admisă în parte, în sensul obligării societăţii pârâte la plata sumei de 1.027.356.736 lei dividende datorate pentru anul 1995. Capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata daunelor moratorii a fost respins ca nefondat (sentinţa civilă nr. 548/1999 pronunţată de Tribunalul Sibiu).
Prin Decizia nr. 80/2000, Curtea de Apel Alba Iulia a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei fondului şi a obligat pârâta şi la plata sumei de 1.375.692.002 lei cu titlu de dobânzi.
Recursul declarat de pârâtă împotriva hotărârii pronunţate de Curtea de Apel, a fost admis prin Decizia nr. 4981/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, care a casat în parte Decizia şi a trimis cauza pentru rejudecarea apelului la aceeaşi instanţă, numai cu privire la daunele solicitate pentru a se avea în vedere la acordarea lor nivelul taxei oficiale a scontului stabilită de B.N.R. conform OG nr. 9/2000.
În rejudecare, Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 116/ A din 16 aprilie 2004, a respins apelul reclamantei împotriva sentinţei nr. 548 din 21 iunie 1999 a Tribunalului Sibiu cu motivarea că Hotărârea A.G.A. nr. 15 din 10 aprilie 1996 prin care s-a aprobat bilanţul contabil, contul de profit şi pierderi şi repartizarea dividendelor acţionarilor societăţii pârâte pe anul 1995 a fost desfiinţată.
Şi această decizie dată de instanţa de apel în rejudecare a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Decizia nr. 3293 pronunţată la data de 1 iunie 2005, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În temeiul art. 315 alin. (1) C. proc. civ., Instanţa Supremă a hotărât necesitatea administrării de noi probe în sensul obligării pârâtei să depună noul bilanţ contabil şi calculul dobânzilor la nivelul ratei de scont a B.N.R. pentru a se calcula în mod corespunzător cuantumul dobânzilor datorate pentru întârzierea la plată conform art. 43 C. com.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 20/ A din data de 10 februarie 2006, în rejudecare a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta împotriva sentinţei fondului.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a reţinut din verificarea actelor contabile depuse, urmare celor statuate în Decizia de casare, că societatea pârâtă nu a înregistrat profit pentru exerciţiul financiar pe anul 1995 şi ca atare nu are de plătit dividende şi dobânzi, iar prin hotărârea A.G.A. a acţionarilor societăţii pârâte din data de 30 martie 2004 s-a decis modificarea bilanţurilor contabile pe anii 1995, 1996 şi 1995,constatându-seinexistenţa profitului şi a dividendelor pe aceşti ani.
În contra acestei ultime decizii, reclamanta A.V.A.S. a declarat recurs, solicitând modificarea hotărârii instanţei de apel, în sensul admiterii apelului şi obligării societăţii pârâte la platasumei de 1.375.692.002 ROL reprezentând daune interese moratorii, datorate pentru neplata dividendelor aferente exerciţiului financiar al anului 1995.
Recurenta a invocat ca motiv de nelegalitate dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susţinând că prin Decizia atacată, instanţa de apel a încălcat dispoziţiilor Legii nr. 31/1990 republicat privind societăţile comerciale care reglementează dreptul acţionarului de a încasa dividendele ca un drept fundamental, precum şi prevederile art. 43 C. com., coroborate cu art. 1088 C. civ., referitoare la daunele interese pentru neexecutarea obligaţiilor ce au ca obiect o sumă de bani.
În argumentarea criticilor formulate recurenta a arătat următoarele:
- desfiinţarea hotărârii A.G.A. nr. 15 din 10 aprilie 1996 prin care s-au stabilit dividendele, nu este de natură să afecteze drepturile acţionarilor societăţii, nefiindu-le opozabilă anularea acestei hotărâri din cauze ce nu le sunt imputabile.
- înregistrările eronate în contabilitate după depunerea situaţiilor financiare anuale trebuiau corectate în anul 2004, respectiv în anul în care au fost constatate, neputându-se pretinde acţionarilor de bună credinţă care au încasat dividendele, să le restituie după 7 ani, urmare greşelilor comise în contabilitatea societăţii.
Intimata a formulat întâmpinare la motivele de recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat. În sprijinul punctului său de vedere intimata a susţinut că prin Decizia civilă nr. 1200/2003 a Curţii de Apel Alba Iulia s-a constatat nulitatea hotărârii A.G.A. nr. 15/1996 privind profitul şi dividendele datorate pe anul financiar 1995, cele ce a impus modificarea bilanţului contabil în sensul inexistenţei profitului.
Înalta Curte, examinând recursul prin prisma criticilor formulate, constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează.
1. Potrivit dispoziţiilor legale aplicabile în cauză art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate expres şi limitativ arătate în textul de lege.
2. Deşi recurenta îşi întemeiază recursul pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând încălcarea sau aplicarea greşită a legii, argumentele şi dezvoltările formulate în susţinerea criticilor privesc numai aspecte de netemeinicie care nu pot forma obiectul controlului de legalitate în actualul context legislativ.
3. Constatarea de către instanţa de Apel, că potrivit actelor noi contabile depuse aprobate de A.G.A. a societăţii pârâte la data de 30 martie 2004, societatea nu a înregistrat profit pentru anul financiar 1995 şi prin urmare nu datorează dividende sau dobânzi, este o chestiune de fapt care constituie atributul exclusiv al judecătorului fondului sau apelului, din perspectiva caracterului devolutiv al acestei căi de atac.
4. Ca urmare, statuând că, societatea pârâtă nu a realizat profit şi deci nu datorează dividende sau dobânzi, Curtea de Apel a pronunţat o hotărâre legală, în raport de situaţia de fapt stabilită, respectând întrutotul dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 31/1990 republicat care definesc dividendele ca fiind cota parte din profilul realizat de societăţi determinat potrivit legii.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta reclamantă A.V.A.S. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 20 din 10 februarie 2006 a Curţii de Apel Alba Iulia, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2802/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2666/2006. Comercial → |
|---|
