ICCJ. Decizia nr. 2658/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.2658/2006
Dosar nou nr. 16852/1/2005
(dosar vechi nr. 4149/2005)
Şedinţa publică din 27 septembrie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 3121 din 26 mai 2005, pronunţată în dosarul nr. 2344/2003 al Secţiei comerciale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a respins recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei nr. 365/ R din 6 iunie 2003 a Tribunalului Mureş.
Ulterior, prin încheierea nr. 2221 din 15 iunie 2006, I.C.C.J. a admis cererea formulată de F.G.D.S.B. şi a dispus completarea sentinţei şi dispozitivului deciziei nr. 3121/2005, în sensul că admite cererea de intervenţie formulată de F.G.D.S.B. Bucureşti în interesul intimatei SC B. SA prin lichidatori SC R.V.A. Sa şi SC P.C.M.C. SRL Bucureşti.
Împotriva deciziei nr. 3121/2005 a I.C.C.J. – S.I.F.M. SA Bacău a formulat contestaţie în anulare, întemeiată în drept pe prevederile art. 318 C. proc. civ.
În motivarea contestaţiei în anulare se susţine că dezlegarea dată de instanţă recursului în anulare este rezultatul unor greşeli materiale care constau în omiterea şi confundarea unor elemente şi date materiale importante ale cauzei. Astfel, instanţa de recurs nu a observat că există două executări silite ale aceluiaşi bilet la ordin, prima începută în 1997 şi constatată nulă, şi care nu putea reprezenta un act de întrerupere a termenului de prescripţie, şi a doua, începută, printr-o nouă investire cu formulă executorie a aceluiaşi titlu cambial, în august 2001. Neobservând existenţa a două investiri cu formulă executorie şi a două cereri de executare silită nu a calculat corect termenul de prescripţie a unui titlu cambial conform art. 94 din Legea nr. 58/1934.
Se mai susţine că instanţa de recurs nu a observat existenţa unor acte procedurale (hotărâri judecătoreşti) esenţiale în dezlegarea pricinii, respectiv acele hotărâri care au dus la anularea comandamentului şi la respingerea cererii de executare silită.
Un alt motiv invocat este acela că instanţa „nu a examinat efectiv şi complet problemele esenţiale ce i-au fost supuse examinării" şi nu a făcut o motivare în fapt şi în drept a deciziei de respingere a recursului în anulare, încălcând prin aceasta dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O. Lipsa motivării cu privire la motivul de recurs echivalează cu omisiunea la care se referă art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Intimaţii SC B. SA – în faliment şi F.G.D.S.B. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.
MINISTERUL PUBLIC – PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, în întâmpinarea depusă, a solicitat, şi el, respingerea contestaţiei în anulare formulată împotriva deciziei I.C.C.J. prin care s-a respins recursul în anulare formulat de procurorul general.
Examinând hotărârea atacată cu contestaţie în anulare prin prima motivelor invocate în această contestaţie, Înalta Curte constată că nu este dat nici un din cazurile prevăzute de art. 318 C. proc. civ., care să ducă la anularea acestei hotărâri, contestaţie în anulare fiind nefondată.
Nici unul din cele două motive invocate în contestaţie ca fiind greşeli materiale nu se încadrează în cazul de „greşeală materială" prevăzut de art. 318 C. proc. civ., care are în vedere greşelile materiale cu caracter procedural, erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului şi nu eventuale greşeli de judecată.
Pretinsa confuzie a instanţei cu privire la existenţa a două cereri de executare silită, modul de calcul al termenului de prescripţie precum şi ignorarea unor hotărâri judecătoreşti, invocate de contestatoare, nu reprezintă greşeli materiale în sensul art. 318 C. proc. civ., întrucât nu vizează greşeli evidente cu caracter procedural şi, prin urmare, toate aceste critici ale contestatoarei implică o reexaminare a fondului şi o reapreciere a probelor, fapt inadmisibil în cadrul contestaţiei în anulare. Aceasta întrucât calea extraordinară de atac a contestaţiei în anulare tinde la anularea unei hotărâri pentru motivele exprese prevăzute de lege, iar nu pentru motive care ţin de temeinicie.
Nici ultimul motiv invocat în contestaţia în anulare, omisiunea examinării efective şi complete a problemelor din recursul în anulare, nu este întemeiat şi nu se încadrează în motivul prevăzut de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Textul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., care prevede că „Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie .. când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare", vizează situaţia în care instanţa a omis cu desăvârşire să examineze un motiv de recurs, în sensul că acesta nu a fost analizat, în nici un fel, în considerentele hotărârii contestate şi nu situaţia în care instanţa, examinând motivul de recurs, nu şi l-a însuşit.
De altfel, contestatoarea nici nu susţine că instanţa a omis să cerceteze unul din motivele de modificare sau casare ci susţine doar că „instanţa nu a examinat efectiv şi complet probleme esenţiale ce i-au fost supuse examinării" şi „nu a făcut o motivare în fapt şi în drept a deciziei de respingere a recursului în anulare". Or, situaţia invocată de contestatoare nu poate fi asimilată ipotezei prevăzute de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.
Din examinarea conţinutului deciziei atacate rezultă că instanţa de recurs a examinat toate motivele de recurs la care face trimitere contestatoarea pe care însă nu şi le-a însuşit, răspunzând la acestea cu considerente sintetice, corespunzătoare argumentelor din recurs grupate. Aceasta întrucât instanţa de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare sau casare, pentru a răspunde printr-un considerent comun şi este suficient ca instanţa de recurs să arate considerentele pentru care a găsit că motivul de modificare sau casare este neîntemeiat, chiar dacă nu a răspuns la toate argumentele din recurs.
Deci instanţa de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor care susţin motivul de modificare sau casare, astfel încât omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o anumită afirmaţie a recurentului nu deschide calea contestaţiei în anulare. Aceasta întrucât art. 318 C. proc. civ., are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de modificare sau de casare invocate de recurent.
Din cele de mai sus şi, în primul rând, din examinarea deciziei atacate, rezultă cu evidenţă că nu este reală nici afirmaţia contestatoarei că „instanţa de recurs nu a făcut o motivare în fapt şi în drept a deciziei de respingere a recursului în anulare". De altfel această afirmaţie, astfel cum a fost formulată, nu poate avea nici o relevanţă în domeniul contestaţiei în anulare atâta vreme cât ea nu reflectă, ceea ce este cazul în speţă, omisiunea de a cerceta un motiv de modificare sau casare, ci doar eventual, o motivare succintă, sau chiar superficială a hotărârii (ceea ce nu este cazul în speţă).
Faţă de cele expuse, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 320 C. proc. civ., să respingă contestaţia în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de M. SA Bacău, împotriva deciziei nr. 3121 din 26 mai 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 septembrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2666/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2651/2006. Comercial → |
|---|
