ICCJ. Decizia nr. 2884/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2884/2006
Dosar nr. 6305/1/2006
Şedinţa publică din 11 octombrie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 663 din 17 iunie 2005 pronunţată în dosarul nr. 165/2005, Tribunalul Comercial Mureş a respins excepţia de procedură şi peremptorie a neîndeplinirii procedurii de conciliere directă de către reclamantă, invocată de pârâtă, a respins excepţia lipsei competenţei materiale a acestei instanţe în judecarea pricinii pendinte, invocată de pârâtă, a respins acţiunea comercială promovată de reclamanta SC C.M. SA în contradictoriu cu pârâta SC Z.C. SRL, a respins, pe cale de consecinţă, cererea accesorie promovată de reclamantă, în contradictoriu cu pârâta, având ca obiect cheltuielile de judecată avansate de ea procedurii judiciare de faţă, dar şi cea a pârâtei promovată în contradictoriu cu reclamanta, având acelaşi obiect.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că, în speţă, a fost îndeplinită procedura concilierii directe prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., între părţi s-a purtat o corespondenţă prin intermediul executorului judecătoresc angajat de reclamantă, corespondenţă prin care s-a urmărit stingerea litigiului pe calea negocierii.
În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială a tribunalului, s-a reţinut că, în speţă, sunt incidente dispoziţiile art. 2 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., care dau în competenţă materială exclusivă instanţelor de judecată cu rang de tribunal judecata acelor cereri comerciale neevaluabile în bani. Acţiunea dedusă judecăţii a fost calificată ca o acţiune neevaluabilă, întrucât reclamanta a înţeles să solicite prin această acţiune obligarea pârâtei de a-i preda anumite bunuri, despre care susţine că formează proprietatea ei.
Soluţionând, pe fond, cauza prima instanţă a reţinut că acţiunea este neîntemeiată, în primul rând pentru că reclamanta nu a înţeles să pună în discuţie dreptul de proprietate asupra bunurilor pretinse reclamantei, ci doar îndeplinirea obligaţiei de predare a acelor bunuri. În lipsa unui raport juridic de transmitere a proprietăţii asupra respectivelor bunuri de la pârâtă la reclamantă, nu se poate reţine nici existenţa unei asemenea obligaţii în sarcina pârâtei. În al doilea rând, s-a reţinut că bunurile solicitate de către reclamantă sunt bunuri imobile, prin afectaţiune, deoarece ele au fost afectate unor imobile construcţii, magazia de seminţe de muştar, la rândul lor afectate unei activităţi comerciale. Nu în ultimul rând, s-a reţinut şi faptul că pârâta a dobândit dreptul de proprietate asupra acestor bunuri prin licitaţie publică, chiar dacă în cuprinsul procesului verbal de punere în posesie întocmit de executorul judecătoresc nu s-au evidenţiat în mod explicit cele două silozuri ce formează obiectul litigiului. Aceste bunuri nu au fost evidenţiate în mod separat întrucât s-au considerat ca fiind accesorii la imobilele principale adjudecate de către pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC C.M. SA solicitând desfiinţarea hotărârii primei instanţe, rejudecarea în fond a cauzei şi ca urmare a rejudecării, admiterea cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 6 din 2 februarie 2006, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, reclamanta SC C.M. SA solicitând admiterea acestuia şi modificarea hotărârilor în sensul admiterii cererii sale astfel cum a fost formulată, întemeindu-se în drept, pe prevederile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului, recurenta susţine că prin cererea de chemare în judecată a solicitat obligarea pârâtei să permită ridicare a două bucăţi de siloz existente în incinta spaţiului pârâtei şi nu a înţeles să pună în discuţie dreptul de proprietate asupra acestor bunuri, dar instanţa de apel a menţinut hotărârea primei instanţe considerându-se că bunurile au fost dobândite de intimată în proprietate prin accesiune.
În continuare se susţine că nu ar fi aplicabile prevederile art. 483 – art. 516 C. proc. civ., privitoare la accesiune întrucât cei doi recipienţi, deşi fixaţi în pământ, se pot desprinde fără a produce deteriorarea nici unuia din bunuri şi pârâta nu şi-a exercitat dreptul de accesiune nefolosind imobilele cumpărate conform destinaţiei iniţiale. Mai mult, nu au fost vândute pârâtei construcţiile cu dotările existente (utilaje, maşini, etc.,) ci „doar construcţiile dezafectate utilităţii".
Ca ultim motiv de recurs se invocă faptul că „instanţa de fond şi instanţa de apel în mod greşit au interpretat probele depuse şi au aplicat textul legii" reluându-se afirmaţia că recipienţii în cauză nu au format obiectul licitaţiei prin care pârâta a achiziţionat imobilele şi nu figurează în procesul verbal de licitaţie.
Examinând recursul prin prisma motivelor şi temeiurilor de drept invocate de recurentă, Înalta Curte constată că acesta este nefondat.
Deşi recurenta invocă drept un temei de drept al recursului său pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., nu indică actul juridic dedus judecăţii care a fost interpretat greşit sau a cărei natură ori al cărui înţeles a fost schimbat de instanţă. Or motivul de modificare care bazat pe denaturarea actului juridic dedus judecăţii trebuie să precizeze care este actul pretins denaturat şi în ce constă denaturarea lui, o simplă afirmaţie făcută în acest sens nefiind suficientă pentru a decide modificarea hotărârii.
Dar, mai mult, din examinarea acestui motiv de recurs rezultă că recurenta confundă cererea de chemare în judecată cu „actul juridic dedus judecăţii".
Motivul invocat de recurentă ar putea fi încadrat în prevederile pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., indicat, de asemenea, ca temei de drept al recursului, dar acest motiv este susţinut prin trimitere la modul cum instanţele au interpretat probele administrate, respectiv dacă separarea recipienţilor este sau nu posibilă şi dacă sunt sau nu folosiţi conform destinaţiei iniţiale, aspect ce nu poate face obiectul unei examinări în recurs după abrogarea punctelor 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ. Chiar şi aşa, examinând hotărârea atacată prin prisma motivului prevăzut de pct. 9, se poate constata că instanţa de apel, ca şi instanţa de fond, a făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale atât în ce priveşte inadmisibilitatea acţiunii reclamantei în condiţiile în care aceasta nu a justificat un drept de proprietate asupra recipienţilor şi nu a pus în discuţie acest drept cât şi în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 483 – art. 516 C. proc. civ., pe care le-ea examinat prin prisma prevederilor art. 490 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte ultimul motiv de recurs, acesta nu poate fi examinat în cadrul acestei căi extraordinare de atac în condiţiile abrogării pct. 10 şi 11 ale art. 304 C. proc. civ., întrucât el vizează, aşa cum se enunţă în mod expres, interpretarea, aprecierea probelor administrate în cauză.
Faţă de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 C. proc. civ., să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.M. SA Târgu Mureş, împotriva deciziei nr. 6 din 2 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 octombrie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2885/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 2882/2006. Comercial → |
|---|
