ICCJ. Decizia nr. 337/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.337/2006
Dosar nr. 1070/2005
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 23 aprilie 2003, reclamanta SC A.P. SA Braşov a cerut obligarea pârâţilor T.G. şi T.A. şi T.M. la plata sumei de 5.614.473.200 lei, reprezentând îmbunătăţiri aduse imobilului R.P., şi la restituirea unui drept de retenţie până la plata daunelor, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a invocat contractul de închiriere încheiat în 1967 cu fosta Întreprindere L.L.B. şi apoi contractul din 14 ianuarie 1992 încheiat cu SC R. SA Braşov, privind imobilul restaurant, pe care l-a modernizat prin lucrări de consolidare, construcţii, instalaţii, decoraţiuni interioare, devenind R.P.
Imobilul a fost restituit în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001 foştilor proprietari, care l-au înstrăinat pârâţilor în cauză. Reclamanta a susţinut că, în calitate de proprietari, pârâţii au obligaţia să achite cheltuielile care au dus la creşterea valorii bunului, temeiul pretenţiilor fiind îmbogăţirea fără justă cauză şi prevederile Legii nr. 10/2001.
La 13 iunie 2003, pârâţii au declarat, odată cu întâmpinarea, cerere reconvenţională prin care au solicitat evacuarea pârâtei reconvenţionale din imobilul în litigiu şi obligarea la ridicarea dotărilor specifice activităţii de restaurant şi aducerea imobilului la starea anterioară executării lucrărilor.
În cursul soluţionării, instanţa a dispus efectuarea unei expertize tehnice, pentru identificarea investiţiilor efectuate de reclamantă şi stabilirii valorii acestora, precum şi a unei expertize contabile pentru stabilirea gradului de amortizare a lucrărilor de investiţii efectuate de reclamantă.
Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 396 din 11 iunie 2004 a admis în parte acţiunea principală şi a obligat pârâţii T.G. şi T.M. la plata sumei de 2.479.100.000 lei despăgubiri, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii necesare şi utile, efectuate la imobilul R.P. şi a instituit în favoarea reclamantei un drept de retenţie asupra imobilului până la achitarea sumei admise, fiind respinse restul pretenţiilor, cu obligarea pârâţilor la plata sumei de 129.644.866 lei, cheltuieli parţiale de judecată, fiind compensate restul cheltuielilor.
Instanţa a respins cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut ca întemeiată cererea reclamantei pentru despăgubiri, întemeiate pe îmbogăţirea fără just temei. Aceasta întrucât, reclamanta, prin lucrările executate cu bună credinţă în temeiul contractului de închiriere, pentru folosinţa spaţiului, a sporit valoarea imobilului, existând o legătură între mărirea patrimoniului pârâţilor şi diminuarea patrimoniului reclamantei.
S-a mai reţinut că nu-şi are aplicabilitate în cauză art. 1444 C. civ., şi anume răspunderea pentru dezdăunarea locatarului de către locator sau cumpărător, întrucât lucrările s-au executat în temeiul contractului de locaţiune încheiat cu SC R. SA Braşov, dar urmare retrocedării imobilului în temeiul Legii nr. 10/2001, aceasta a pierdut această calitate, iar dobânditorii proprietari au înstrăinat imobilul către pârâţi, deci nu SC R. SA a fost vânzător şi nu a obţinut profit de pe urma îmbunătăţirilor reclamate în cauză.
S-a mai reţinut de către instanţă că pârâţii nu au calitatea de „persoane îndreptăţite" în accepţiunea Legii nr. 10/2001 pentru a beneficia de prevederile art. 9 alin. (1) din lege, restituirea imobilelor în natură, în starea în care se afla la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini. Aceasta întrucât, pârâţii au dobândit imobilul în cauză, prin contract de vânzare-cumpărare, astfel că au obligaţia plăţii lucrărilor necesare şi utile efectuate de reclamantă.
Imobilul neavând destinaţia de locuinţă, restituirea îmbunătăţirilor nu poate fi întemeiată pe art. 49 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, ci pe „îmbogăţirea fără justă cauză".
În ce priveşte valoarea daunelor, instanţa a reţinut ca admisibilă numai cheltuielile necesare şi utile, stabilite de expertiză, iar nu cele voluptorii, pentru îmbunătăţirea bunului, care pot fi ridicate de reclamantă, în măsura în care nu produc deteriorarea bunului.
S-a reţinut ca întemeiat capătul de cerere privind dreptul de retenţie asupra imobilului, până la plata daunelor de către pârâţi.
Referitor la cererea reconvenţională instanţa a reţinut că cererea de evacuare este fără temei în raport de considerentele de admitere a acţiunii principale, iar obligarea reclamantei la readucerea imobilului la starea iniţială nu-şi are temei, decât pentru lucrările voluptorii, care nu s-au acordat.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel reclamanta şi pârâtul T.G. T.M. a fost scoasă din cauză prin cedarea drepturilor sale către T.G.
Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 53 din 19 ianuarie 2005 a admis apelul pârâtului T.G., a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul obligării acestuia la plata către reclamantă a echivalentului în lei a sumei de 30.696,76 dolari S.U.A., contravaloare investiţii, cu 129.075.186 lei, cheltuieli de judecată.
Recursul reclamantei a fost respins, cu obligarea la plata către pârât a sumei de 21.130.000 lei, cheltuieli de judecată în apel.
În pronunţarea acestei decizii, instanţa a reţinut ca fiind întemeiate criticile recurentului T.G. în ce priveşte valoarea despăgubirilor.
Aceste despăgubiri, întemeiate pe principiul îmbogăţirii fără just temei nu pot depăşi valoarea cu care a fost micşorat patrimoniul reclamantei.
Ori, investiţiile efectuate de reclamantă, conform probelor dosarului, au reprezentat 40.884 dolari S.U.A., din care s-au amortizat 10.187,24 dolari S.U.A., astfel valoarea rămasă, 30.696,76 dolari S.U.A., constituie dauna neacoperită şi nicidecum valoarea actualizată a lucrărilor de investiţii.
S-a mai reţinut că cel ce a beneficiat de investiţie a fost proprietarul imobilului după retrocedare, urmare Legii nr. 10/2001, care prin înstrăinare a putut obţine un preţ la valoarea de circulaţie la data vânzării, preţ determinat de îmbunătăţirile efectuate de reclamantă.
Pârâtul, însă, ca dobânditor prin vânzare-cumpărare, a plătit preţul către proprietar şi nu poate fi obligat decât la plata sumei acceptată şi anume valoarea investiţiei, minus amortizarea.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs reclamanta, SC A.P. SA Braşov, în temeiul art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- greşit instanţa de apel a preluat valoarea investiţiei stabilită de expertiza contabilă în dolari la cursul de schimb lei /dolari, întrucât toate investiţiile s-au făcut în moneda naţională şi a însumat 7.727.107 lei, în 1992, care actualizată cu indicele de inflaţie, reprezintă 3.669.216.758,95 lei, astfel că cere obligarea pârâtului la plata acestei sume.
- toate cheltuielile efectuate au fost utile, necesare pentru reprofilarea spaţiului, astfel că au sporit valoarea acestuia şi nu pot fi calificate ca voluptorii, impunându-se acordarea lor integrală.
În întâmpinare, intimatul pârât a cerut respingerea recursului ca neîntemeiat, invocând şi faptul că a fost de acord cu plata sumei de 30.696,76 dolari S.U.A. stabilită ca valoare a lucrărilor neamortizate. A mai invocat că, prin adresa din 23 mai 2005, reclamanta recurentă a fost de acord cu plata acestor despăgubiri, solicitând comunicarea datei plăţilor pentru a se putea proceda la predarea-primirea spaţiului.
Recursul este nefondat.
Pretenţiile pentru despăgubirile solicitate de reclamantă îşi au izvorul în contractul de închiriere din 14 ianuarie 1992 încheiat de aceasta cu SC R. SA Braşov, pentru imobilul R.P.
În temeiul Legii nr. 10/2001, SC R. SA a restituit cu Decizia nr. 124 din 28 octombrie 2002, imobilul către foştii proprietari, care ulterior l-au vândut intimatului, T.G.
Susţinerea recurentei că, din momentul retrocedării creanţele din contractul de închiriere au încetat şi s-au transmis la noul proprietar nu-şi are temei.
Aceasta întrucât, art. 9 din Legea nr. 10/2001 prevede că „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în stare în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini".
Rezultă că proprietarii, la retrocedare, au preluat imobilul în starea în care s-a găsit, iar nu cu debitele pretinse de reclamantă, deci, nu se poate susţine transmiterea acestor debite către noul proprietar, intimatul în cauză, care a dobândit proprietatea imobilului prin vânzare-cumpărare.
Cererea reclamantei întemeiată pe principiul îmbogăţire fără just temei, şi anume, diminuarea patrimoniului său prin amenajările necesare şi utile ale imobilului şi sporirea patrimoniului pârâtului, este neîntemeiată.
Atât timp cât reclamanta nu a înţeles să-şi recupereze daunele din îmbunătăţiri de la cocontractantul său, SC R. SA, nu este îndreptăţită să formuleze pretenţii faţă de proprietarul retrocedat, având în vedere dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 10/2001 sus menţionate, şi nici faţă de intimatul pârât, care a devenit proprietar prin contract de vânzare cumpărare, încheiat la preţul negociat de părţi.
Aşa după cum a reţinut instanţa de apel, obligarea pârâtului la plata investiţiei de la data efectuării în 1992, cu deducerea amortizărilor, s-a făcut urmare acceptării pârâtului pentru plata acestei sume, astfel că orice pretenţii majorate ale recurentei şi anume, indexarea cu indicele de inflaţie din 2004 sunt fără temei şi de respins.
Aşa fiind, hotărârea atacată fiind temeinică şi legală, recursul urmează să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.P. SA Braşov împotriva deciziei nr. 53 din 19 ianuarie 2005 a Curţii de Apel Braşov, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 31 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 342/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 335/2006. Comercial → |
|---|
