ICCJ. Decizia nr. 399/2006. Comercial
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București la data de 18 februarie 1999, reclamanta C.N.M. P. SA a chemat în judecată pe pârâtele P.M.C., E.M.C., T.M.C. și S.M.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța:
- să se constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare denumite "bill of sale" (B.C.) în valoare de un dolar S.U.A. încheiate în data de 14 decembrie 1992, documente având ca obiect vânzarea navelor B., C., A. și J. și pe cale de consecință:
- să se constate că transferul dreptului de proprietate al respectivelor nave din patrimoniul reclamantei în patrimoniul pârâtelor nu a avut loc;
- să se dispună restituirea sumei de un dolar S.U.A. (reprezentând 11.144 lei la cursul de schimb leu /dolari S.U.A. al B.N.R. din data de 6 ianuarie 1999) către fiecare pârâtă.
Prin sentința civilă nr. 24230 din 21 decembrie 2000 Judecătoria sectorului 1 București a admis acțiunea formulată de reclamantă și în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare (bill of sale) încheiat la 4 decembrie 1992 între P.S.C. SA și pârâtele E.M.C., având ca obiect vânzarea navei B. pentru suma de un dolar S.U.A., T.M.C. având ca obiect vânzarea navei C. pentru suma de un dolar S.U.A., P.M.C. privind vânzarea navei A. la prețul de un dolar S.U.A., S.M.C. având ca obiect vânzarea navei J. pentru suma de un dolar S.U.A.
A respins cererea reclamantei de obligare a ei către fiecare dintre pârâte, la plata a câte un dolar S.U.A., ca fiind lipsită de interes.
împotriva acestei sentințe, pârâtele T.M.C. și P.M.C. prin mandatar SC I.K.R.P.C. SRL, au declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 249/ A din 13 septembrie 2001 Tribunalul București, secția comercială a respins excepția lipsei calității procesuale active a apelantelor și excepția lipsei de interes a acestora ca neîntemeiate.
A admis excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a SC I.K.R.P.C. SRL și în consecință a anulat cererea de apel formulată de apelantele P.M.C. și T.M.C.
împotriva acestei decizii pârâtele P.M.C. și T.M.C. prin mandatar SC I.K.R.P.C. SRL, au declarat recurs.
Prin decizia civilă nr. 1211 din 18 octombrie 2002, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială a admis recursul declarat de recurente, a admis excepția lipsei competenței materiale a Judecătoriei sector 1 București și a casat atât sentința civilă nr. 24230 din 21 decembrie 2000 a Judecătoriei sectorului 1 București cât și decizia civilă nr. 249/ A din 13 septembrie 2001 a Tribunalului București, secția comercială și a trimis cauza spre competentă soluționare pe fond Tribunalului București, secția a VI-a comercială.
în fond, după casare la Tribunalul București, secția a VI-a comercială.
Prin sentința comercială nr. 7716 din 7 iunie 2004 pronunțată în acest dosar, Tribunalul București, secția a VI-a comercială a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâta T.M.C.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantă și în consecință:
- A constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 14 decembrie 1992 între reclamantă și pârâtele E.M.C. având ca obiect vânzarea navei B., pentru suma de un dolar, T.M.C. având ca obiect vânzarea navei C., pentru suma de un dolar, P.M.C. având ca obiect vânzarea navei A., pentru suma de un dolar S.U.A., S.M.C. având ca obiect vânzarea navei J., pentru suma de un dolar S.U.A.
Reclamanta a fost obligată să restituie fiecărei pârâte suma de un dolar S.U.A., în echivalent lei, reprezentând preț încasat în temeiul contractelor de vânzare-cumpărare.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut pe excepția prescripției dreptului la acțiune că față de dispozițiile art. 1295 și următoarele C. civ. prețul este unul din elementele esențiale ale contractului de vânzare-cumpărare asupra căruia trebuie să se realizeze acordul de voință al părților.
Tribunalul a mai reținut că pentru a nu se afecta validitatea contractului de vânzare-cumpărare, prețul trebuie să îndeplinească anumite condiții și anume: să existe, să corespundă valorii lucrului vândut, să fie determinat sau determinabil, sincer și serios, deoarece în lipsa uneia din aceste condiții contractul este nul absolut pentru că îi lipsește un element esențial asupra căruia trebuie să se realizeze acordul de voință.
A mai reținut că obiectul acțiunii este tocmai constatarea nulității celor 4 contracte de vânzare-cumpărare pe motiv că prețul vânzării este derizoriu și întrucât sancțiunea care intervine în acest caz este nulitatea absolută, având în vedere și dispozițiile art. 2 din decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, excepția invocată este nefondată, neputând fi primită.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut în esență că transferul celor patru corpuri de navă (plus bărcile, armele și munițiile aferente) s-a făcut pentru suma de un dolar S.U.A., existând o disproporție vădită de valoare între prestațiile reciproce ale părților, prețul plătit pentru dobândirea navelor în discuție fiind absolut derizoriu.
Tribunalul a mai reținut că din traducerea corectă a celor patru documente intitulate "bill of sale" rezultă că transferul dreptului de proprietate s-a făcut nu doar în considerarea sumei de un dolar S.U.A. ci și în considerarea altor valori, dar că nici unul din cele patru contracte de vânzare-cumpărare nu definesc și nu indică ce reprezintă acele "alte considerente valorice".
A mai reținut că pentru validitatea contractului de vânzare-cumpărare este necesar ca prețul să fie determinat sau determinabil cu ajutorul elementelor din contract, iar în condițiile în care se face referire la alte considerente ca preț, fără să se indice în ce constă acestea, prețul este determinat, fapt ce generează nevalabilitatea acestuia și pe cale de consecință, nulitatea absolută a celor patru contracte de vânzare-cumpărare.
împotriva acestei sentințe, pârâtele T.M.C. și P.M.C. au formulat apel, în termen și legal timbrat, considerând-o netemeinică și nelegală.
La termenul din 30 noiembrie 2004, apelantele au depus la dosar motivele de apel prin care, în principal, au invocat în conformitate cu prevederile art. 295 alin. (1) teza finală C. proc. civ. motivul de apel de ordine publică privind lipsa de competență a instanțelor române în soluționarea litigiului.
în baza acestui motiv, apelantele au solicitat admiterea apelului, admiterea excepției lipsei de competență a instanțelor române în soluționarea litigiului, schimbarea în tot a sentinței apelate și, pe fond, respingerea acțiunii ca nefiind de competența instanțelor române, potrivit art. 157 din Legea nr. 105/1992 și obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
în subsidiar, în ipoteza respingerii excepției invocate, apelantele au solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței apelate și, pe fond:
- respingerea acțiunii introdusă împotriva P.M.C. și E.M.C. ca introdusă împotriva unor persoane fără capacitate de folosință;
- respingerea acțiunii introdusă împotriva T.M.C. și S.M.C. ca neîntemeiată;
- obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia comercială nr. 154 din 22 februarie 2005 a respins, ca nefondat apelul formulat de pârâtele P.M.C. și T.M.C. și a respins, ca neîntemeiată, cererea intimatei-reclamante de obligare a apelantelor la cheltuieli de judecată.
împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs, în termen legal, motivat și timbrat, pârâtele S.M.C. și P.M.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență, necompetența instanței române în soluționarea prezentului litigiu și anume:
1. decizia instanței de apel este nelegală în ceea ce privește analiza aplicabilității art. 7.5. din convențiile prin buna învoială de formare a T.M.C. și S.M.C., întrucât este rezultatul interpretării greșite a acestor acte juridice, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., instanța schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestora.
Apelantele au invocat în principal motivul de apel de ordine publică privind lipsa de competență a instanțelor române în soluționarea prezentului litigiu, având în vedere prevederile art. 154 din Legea nr. 105/1992 și dispozițiile art. 26 din Legea nr. 187/2003.
2. decizia este lipsită de temei legal, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în ceea ce privește calificarea dată celor 4 "bill of sale" în sensul că nu ar reprezenta acte de aport la capitalul social al societăților apelante și este dată cu încălcarea legii în ceea ce privește incidența în cauză a art. 26-28 din Legea nr. 187/2003; precum și asupra cererii de constatare a nulității absolute a celor 4 "bill of sale".
- decizia nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în ceea ce privește respingerea motivului de apel privitor la necompetența instanțelor române din perspectiva faptului că prezentul litigiu vizează bunuri aflate în patrimoniul unor societăți aflate în lichidare.
- Recurenta a formulat critici asupra respingerii motivului de apel privitor la lipsa capacității de folosință a P.M.C. și E.M.C., fiind rezultatul interpretării greșite a conținutului celor două adeverințe depuse la dosar.
- De asemenea, recurenta critică soluția instanței de apel asupra cererii de obligare a sa la restituirea sumei de un dolar S.U.A. ca lipsită de temei legal, în sensul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în consecință, recurentele-pârâte, solicită în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea în tot a deciziei atacate, admiterea apelului și schimbarea în tot, a sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii formulată de C.N.M. P. SA ca fiind de competența instanțelor române, și în subsidiar, respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unor persoane fără capacitate de folosință și respingerea acțiunii ca nefondată.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Din examinarea actelor de la dosar prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei rezultă că instanța de apel în mod corect a apreciat actul juridic dedus judecății și probatoriile administrate pronunțând o hotărâre temeinică și legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâtele S.M.C. și T.M.C.
Critica recurentelor privind motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., când instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, respectiv aplicabilitatea art. 7.5. din Convențiile prin buna învoială de formare a T.M.C. și S.M.C. privind lipsa de competență a instanțelor române în soluționarea prezentului litigiu având în vedere și dispozițiile art. 154 din Legea nr. 105/1992 și art. 26 din Legea nr. 187/2003, este neîntemeiată și va fi respinsă.
Instanța de apel interpretând în mod corect actul juridic dedus judecății, respectiv excepția lipsei de competență a instanțelor române în soluționarea litigiului a constatat că litigiul de față nu este un litigiu între acționar și societate în sensul prevederii cuprinsă la art. 7.5 din actele constitutive ale recurentelor și ca atare nu sunt incidente dispozițiile art. 154 din Legea nr. 105/1992 și nici ale art. 26 - 27 din Legea nr. 187 din 16 mai 2003, dispoziții care stabilesc competența exclusivă a instanțelor de judecată determinate prin convenția părților.
Potrivit art. 7.5 din actele constitutive ale acestor societăți "toate disputele dintre companie și acționari care apar fie din acest Acord sau din Lege vor fi deferite justiției exclusive a Tribunalului din Atena".
Cum în momentul emiterii celor "4 Bill of sale" C.N.M. P. SA nu avea calitatea de acționar la cele 4 societăți constituite în Grecia, astfel încât acțiunea în constatarea nulității absolute a celor 4 Bill of sale nu poate fi calificată ca un "litigiu între acționar și societate".
De altfel, ca un argument în plus instanța de apel a reținut în cauză și incidență art. 28 din Legea nr. 187/2003 care prevede că "înfățișarea pârâtului în fața instanței române la care este chemat în judecată are ca efect recunoașterea de drept a competenței acestei instanțe".
Cum părțile au fost prezente la instanța de fond, au formulat apărări prin întâmpinările depuse și nu au contestat competența instanței, această conduită are ca efect recunoașterea de drept a competenței instanțelor române conform art. 28 din Legea nr. 187/2003, nefiind în prezența unui caz de competență exclusivă.
Recursul formulat de pârâte este nefondat și prin prisma motivului al 2-lea de recurs, vizând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în ceea ce privește calificarea dată de instanța de apel celor "4 bill of sale" că nu ar reprezenta acte de aport la capitalul social al societăților recurente.
Instanța de apel în mod corect a constatat că cele patru acte intitulate "bill of sale" nu pot fi considerate acte de aport la capitalul social al societăților pârâte, acestea fiind acte de vânzare-cumpărare calificare dată și de instanța de fond reținând că transferul dreptului de proprietate a celor patru corpuri de navă s-a făcut la prețul derizoriu de un dolar S.U.A. existând o disproporție vădită de valoare între prestațiile reciproce ale părților, practic neexistând preț, ceea ce atrage nulitatea absolută a celor patru contracte de vânzare-cumpărare.
De asemenea nefondat este și motivul de recurs vizând respingerea motivului de apel privitor la excepția lipsei capacității de folosință a intimatelor P.M.C. și E.M.C., fiind rezultatul interpretării greșite a adeverințelor depuse la dosar întrucât, analizând, instanța de apel a constatat, în raport de acele înscrisuri, că intimatele au fost radiate din R.C.N. prin încheierea procedurii de lichidare, astfel că nu mai pot fi subiecte de drept, fapt pentru care a fost admisă excepția lipsei capacității de fabricație a acestora.
Referitor la ultima critică va fi respinsă ca neîntemeiată întrucât în mod judicios instanța de apel a constatat și a motivat că acest capăt de cerere este formulat ca efect al constatării nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și ca efect al repunerii în situația anterioară.
Pentru cele ce preced, înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (2) C. proc. civ. a respins, ca nefondat recursul declarat de pârâtele S.M.C. și T.M.C. și a menținut, ca temeinică și legală decizia atacată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 571/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 254/2006. Comercial → |
|---|
