ICCJ. Decizia nr. 602/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.602/2006
Dosar nr. 9913/1/2005
Dosar vechi nr. 2383/2005
Şedinţa publică din 14 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin opoziţia la executare formulată la 4 iunie 2004, la Judecătoria Timişoara, S.N.P. P. SA Bucureşti a cerut, în contradictoriu cu B.I.R. SMB, să se dispună anularea titlului executoriu reprezentat prin cecul emis la Timişoara în 21 martie 2003 în valoare de 4.000.000.000 lei, anularea tuturor actelor de executare iniţiale, încetarea executării şi întoarcerea executării sumelor înscrise în cec.
Judecătoria Timişoara, prin sentinţa civilă nr. 10732 din 23 noiembrie 2004 a respins opoziţia la executare.
În pronunţarea acestei hotărâri, în esenţă, s-a reţinut că semnatarul cecului, directorul agenţiei comerciale P. Arad D.G.B. a avut mandat de reprezentare a agenţiei în raporturile cu terţii, astfel că potrivit art. 35 alin. (2) şi (3) din decretul nr. 31/1954 actele săvârşite de reprezentantul legal obligă însăşi persoana juridică.
Chiar dacă a depăşit limitele mandatului, directorul a acţionat în calitate de reprezentant al societăţii emitente.
Cecul emis este un titlu de credit valabil, astfel că opoziţia la executare este nefondată.
Împotriva acestei hotărâri, S.N.P. P. SA Bucureşti a declarat apel, respins de Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 68/ A din 11 aprilie 2005.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că cecul în litigiu a fost semnat de reprezentantul agenţiei comerciale P. Arad, director general care avea mandat de reprezentare, astfel că toate actele săvârşite de acesta sunt, conform art. 35 alin. (2) din decretul nr. 31/1954, chiar actele persoanei juridice.
S-a mai reţinut că pentru semnarea cecului nu era necesar un mandat special, emiterea acestor titluri constituind activităţi normale şi naturale ce ţin de activitatea persoanei juridice.
În ce priveşte data emiterii cecului, instanţa a reţinut că acesta a fost postdatat, fiind emis la o dată când semnatarul avea calitatea de director al agenţiei comerciale Arad.
Conform Normelor Cadru B.N.R. nr. 7/1994 art. 159, cecul care are înscrisă ca dată a emiterii sale o dată ulterioară datei prezentării la plată se numeşte cec postdatat, iar conform art. 160, cecul postdatat este plătibil în ziua prezentării, data menţionată ca dată a emiterii considerându-se ca şi când nu ar fi fost scrisă. Aşa fiind, instanţa a reţinut că opoziţia la executare este nefondată aşa cum întemeiat a reţinut instanţa de fond.
Împotriva deciziei menţionate, S.N.P. P. SA Bucureşti a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- semnatarul cecurilor fostul director al agenţiei Arad, nu a avut, împuternicire pentru semnarea titlurilor de credit, astfel că greşit s-a reţinut ca aplicabil art. 35 din decretul nr. 31/1954, potrivit căruia actele săvârşite de reprezentantul legal al unei persoane juridice este chiar actul persoanei juridice.
- agenţia comercială Arad, entitate fără personalitate juridică, nu avea dreptul să fie titulara unui cont, nu putea emite titluri de credit, astfel că este culpa băncii intimate, de a nu fi cerut actele de înfiinţare a agenţiei pentru a verifica legalitatea deschiderii unui cont.
Prin Decizia nr. 843/2000 s-a interzis agenţiei Arad emiterea de cecuri.
- instanţa a înlăturat greşit susţinerile privind reaua credinţă a intimatei, faţă de faptul că cecurile au fost prezentate la plată la 20 februarie 2003 şi 24 februarie 2003, când semnatarul acestora, era în anchetă penală, fapt de notorietate, astfel că cecurile erau nule.
- cecurile nu era valabile întrucât nu purtau două semnături, aşa cum prevede art. 18 alin. (10) şi (11) din OUG nr. 47/1997, respectiv semnăturile directorului şi ale directorului financiar.
- directorul agenţiei D.G.B. nu a avut mandat să emită cecuri.
- emiterea cecurilor nu avea temei, era abuzivă, în lipsa unor raporturi fundamentale de livrare a mărfii plătită prin cecuri.
Recursul este nefondat şi urmează să fie respins pentru următoarele motive:
Recurenta prin criticile formulate, susţine culpa intimatei, B.I.R. Bucureşti de a nu fi verificat dacă agenţia comercială Arad putea să deschidă cont la bancă şi dacă directorul acesteia D.G.B. avea mandat de a emite cecuri.
Instanţele de fond şi apel au reţinut întemeiat că este culpa SC P. SA, oponentă, de a nu fi supravegheat şi controlat unităţile în subordine, activitatea împuterniciţilor numiţi ca administratori.
Faptul că recurenta a emis în 2000 o decizie prin care a interzis agenţiei comerciale Arad emiterea de cecuri, nu este opozabilă intimatei, cât timp nu s-a făcut dovada comunicării acesteia.
Directorul agenţiei Arad, semnatarul cecurilor, a angajat societatea, conform art. 35 alin. (2) din decretul nr. 31/1954. Potrivit acestei prevederi legale, „actele juridice făcute de organele persoanei juridice, în limita puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăşi".
Puterile directorului agenţiei erau reglementate de regulile mandatului, iar semnarea cecurilor s-a făcut în virtutea îndeplinirii unor operaţiuni ce intrau normal în atribuţiile acestuia.
Art. 70 din Legea nr. 31/1990, prevede că administratorii societăţii pot face toate operaţiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate, afară de restricţiile arătate în actul constitutiv.
Iar art. 55 din legea citată, stabileşte că în raporturile cu terţii, societatea pe acţiuni este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depăşesc obiectul de activitate, în afară de cazul în care ea dovedeşte că terţii cunoşteau sau, în împrejurările date, trebuiau să cunoască depăşirea acestuia.
În alin. (2) se prevede că clauzele actului constitutiv ori hotărârea organelor statutare ale societăţii prevăzute în aliniatul precedent, care limitează puterile conferite de lege acestor organe, sunt inopozabile terţilor, chiar dacă au fost publicate.
Din aceste reglementări, rezultă că terţii nu răspund pentru depăşirea mandatului de către administratorii societăţii, astfel că, fără temei, recurenta impută intimatei, depăşirea atribuţiilor de către directorul, semnatarul cecurilor, întrucât este răspunzătoare pentru actele organelor sale.
În acelaşi sens, art. 395 C. com. prevede că „faţă de cel de al treilea, mandatul tacit al prepusului socoteşte general şi cuprinde actele necesare exerciţiului comerţului pentru care este dat. Patronul nu poate opune celor de al treilea vreo restricţiune a mandatului tacit, dacă nu probează că ei o cunoşteau în momentul contractării obligaţiunii".
Ori, în cauză, nu numai că opozanta nu a încunoştinţat-o pe intimată asupra emiterii abuzive a cecurilor cu încălcarea unor ordine emise de SC P. SA, dar, 4 cecuri au fost executate fără obiecţiuni, ceea ce a fost de natură să nu ridice suspiciuni din partea organului bancar, dimpotrivă, convingerea legitimităţii acestor titluri.
Criticile recurentei privind nulitatea cecurilor, pe motiv că la data prezentării, februarie 2003, semnatarul acestora fusese destituit, nu pot susţine nulitatea titlurilor, întrucât, după cum întemeiat au reţinut instanţele de fond şi apel, cecurile au fost emise anterior suspendării din funcţie, deci ele îndeplineau condiţiile de legalitate.
Sunt fără temei şi motivele de nulitate pentru invocarea necesităţii celei de a doua semnături la emiterea cecurilor, adică şi a directorului financiar.
Legea asupra cecului nr. 59/1934, în art. 1, în cele 6 puncte, prevede condiţiile de valabilitate la emiterea acestor titluri. Dispoziţiile sunt de strictă interpretare, iar sancţiunea nulităţii nu se poate extinde dincolo de cazurile prevăzute de legiuitor.
Ca urmare, nu se poate reţine, adăugând la lege, condiţia semnăturii directorului financiar, care să determine nulitatea cecului.
Cu privire la semnătură, art. 1 din legea citată, prevede existenţa „semnăturii" celui care emite cecul (trăgătorul).
În cazul societăţilor comerciale, este necesară semnătura reprezentantului, a persoanei fizice ce reprezintă societatea, în cazul în speţă directorul agenţiei, şi ştampila din care rezultă denumirea persoanei juridice, fără a fi necesară o altă semnătură pe cec.
Sunt nefondate şi criticile privind ilegalitatea cecurilor prin faptul că nu au corespuns unor livrări de produse petroliere, nu au existat relaţii comerciale reale cu beneficiarul cecurilor.
Aceasta întrucât, cecul fiind un titlu formal şi abstract, este independent de raportul fundamental, preexistent, ce a determinat emiterea acestuia.
Aşa fiind, hotărârea atacată se reţine a fi temeinică şi legală, astfel că recursul urmează să fie respins ca nefondat.
În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată către intimată la cheltuieli de judecată în sumă de 3.600 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC P. SA Bucureşti, împotriva deciziei civile nr. 68/ A din 11 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Obligă pe recurentă la plata sumei de 3.600 RON cheltuieli de judecată către intimata B.I.R. S.P.A. Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 606/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 599/2006. Comercial → |
|---|
