ICCJ. Decizia nr. 607/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 607/2006
Dosar nou nr. 13179/1/2005
Dosar vechi nr. 3200/2005
Şedinţa publică din 14 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
E.M.L., a chemat în judecată pe pârâta SC R.S. SA solicitând constatarea cazului fortuit exonerator de răspundere faţă de obligaţiile asumate în contractul din 22 septembrie 2003.
Judecătoria Petroşani, prin sentinţa civilă nr. 4376 din 16 septembrie 2004, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Tribunalului Hunedoara, considerând că acţiunea în constatare nu are caracter patrimonial fiind aplicabile dispoziţiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ.
Prin cererea reconvenţională, pârâta a solicitat obligarea E.M.L. şi a SC C.N.H. SA Petroşani executarea obligaţiei de a livra cantitatea de 1.153.100 kg. fier vechi cu daune cominatorii de 80.000.000 lei pe zi de întârziere sau rezilierea contractului şi restituirea sumei de 2.785.605.670 lei achitată în avans pentru marfa contractată.
Tribunalul Hunedoara, prin sentinţa civilă nr. 50/ CA din 18 ianuarie 2005, a respins acţiunea reclamantei, a admis în parte cererea reconvenţională obligând pe reclamantă să livreze pârâtei 1153,1 tone fier vechi, să plătească penalităţi în sumă de 1.239.594.523 lei până la 25 decembrie 2004 şi în continuare 0,1 % pe zi până la executarea obligaţiei, a respins în rest cererea reconvenţională şi a obligat pe reclamantă la 78.132.691 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond, a reţinut în esenţă că acţiunile întemeiate pe dispoziţiile art. 111 C. proc. civ. sunt admisibile numai pentru constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept, nu şi a unei situaţii de fapt, iar convenţia părţilor crea obligaţia reclamantei să predea cantitatea de 1153,1 tone de fier vechi, achitat integral de pârâtă, obligaţie nerespectată.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia civilă nr. 112/ A din 27 mai 2005 a respins apelul reclamantei, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a obligat pe reclamantă să restituie pârâtei şi plata avansului în sumă de 2.785.605.670 lei, a respins plata despăgubirilor suplimentare, a majorat cuantumul cheltuielilor de judecată la 133.079.948 lei în faţa instanţei de fond şi a obligat pe reclamantă la 39.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a considerat că accidentul de muncă determinat de explozia ce a avut loc la 18 decembrie 2003, este ulterior scadenţei obligaţiei reclamantei astfel încât nu mai pot fi analizate cauzele exoneratoare de răspundere; iar faţă de imposibilitatea executării în natură a contractului se impune restituirea prestaţiilor.
Faţă de consemnarea întregului preţ al contractului (suma de 3.827.815.440 lei) în contul biroului executorului judecătoresc de către pârâtă, aceasta a fost obligată la emiterea facturii fiscale care parţial va putea fi stornată de reclamantă pentru recuperarea T.V.A. - ului. Cu privire la daunele cominatorii, instanţa de apel a reţinut imposibilitatea acordării acestora în condiţiile în care obligaţia alternativă solicitată de pârâtă este de a da.
Împotriva deciziei astfel pronunţate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 8 C. proc. civ., solicitând totodată şi suspendarea executării.
Recurenta susţine că deşi instanţa de apel a reţinut preţul cantităţii de 1.600 tone fier vechi, a dispus restituirea avansului care includea şi T.V.A. - ul şi care nu trebuia avut în vedere la calculul penalităţilor.
Obligaţia parţial îndeplinită de livrare a cantităţii de 446,9 tone fier vechi, iar valoarea de 1.069.163.471 lei nu includea şi T.V.A. - ul în sumă de 200.920.000 lei aşa încât obligaţia de plată, stabilită de instanţă este nedatorată.
Pe de altă parte, recurenta critică hotărârea atacată pentru confuzia pe care o creează: deşi reţine în considerente că explozia din 18 decembrie 2003 a condus la închiderea minei în care se afla cantitatea de 1.349,8 tone fier vechi, instanţa nu acordă atenţie imposibilităţii livrării cantităţii de 1.153,1 tone.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce se vor expune:
În derularea contractului reclamanta se obliga să vândă pârâtei cantitatea de 1.600 tone fier vechi în graficul prevăzut în anexa contractului de vânzare cumpărare, la preţul de 60 dolari S.U.A. /tonă convertibili în lei, valoarea totală fiind de 3.827.815.440 lei inclusiv T.V.A.
Reclamanta nu şi-a îndeplinit decât parţial obligaţia de livrare, pentru cantitatea de 446,9 tone, restul susţinând că este blocat prin explozia din 18 decembrie 2003. La acea dată pentru cantitatea de 1.200 tone, termenul devenise scadent. Pentru cealaltă cantitate de 400 tone termenul de scadenţă era luna decembrie 2003, lună în care s-a produs evenimentul considerat de reclamantă exonerator de răspundere.
Instanţa de apel a analizat greşit momentul scadenţei obligaţiei de livrare: dispoziţiile anexei 1 la contract stipulau tranşe de livrare, cu termene scadente pentru fiecare dintre ele. Astfel ultimul termen de livrare stabilit în pct. III art. 4 din contract era 22 decembrie 2003, după producerea evenimentului evocat.
Deducând, din încercarea de reziliere a contractului prin tentativa de compensare a obligaţiei rezultată din plata avansului, refuzul reclamantei de a-şi îndeplini îndatoririle asumate, instanţa de apel nu a mai analizat cauza exoneratoare de răspundere, constatând culpa reclamantei în executarea contractului prin depăşirea termenului de scadenţă şi lipsa dovezilor privind cazul fortuit.
În aceeaşi măsură, instanţa de apel s-a pronunţat şi asupra obligaţiei de plată a taxei pe valoarea adăugată, fără a rezolva unitar pricina, lăsând deschisă calea desfăşurării unui nou litigiu între părţi. Totodată, în calculul efectuat, pentru plata penalităţilor, instanţa de apel greşit a inclus şi T.V.A. - ul pe care cumpărătorul îl datora; aceasta pentru că dispoziţiile contractuale stabileau preţul, în care era inclusă această taxă (pct. III art. 7).
Pentru analiza exactă a elementelor care ar putea conduce la o eventuală exonerare parţială de răspundere, dar şi în considerarea calculului exact al penalităţilor de întârziere, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 313 C. proc. civ. va admite recursul împotriva deciziei nr. 112/A/2005, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, pe care o va casa; va admite apelurile împotriva sentinţei civile nr. 50/CA/2005, pronunţată de Tribunalul Hunedoara pe care o va desfiinţa şi va trimite cauza spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta E.M.L., împotriva deciziei nr. 112/A/2005 din 27 mai 2005 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o casează.
Admite şi apelurile declarate de reclamantă şi pârâta SC R.S. SA Sălaj, împotriva sentinţei nr. 50/CA/2005 din 18 ianuarie 2005 a Tribunalului Hunedoara, în sensul că desfiinţează această sentinţă şi trimite cauza aceluiaşi tribunal spre rejudecare.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 14 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 609/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 606/2006. Comercial → |
|---|
