ICCJ. Decizia nr. 69/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 69/2006
Dosar nou nr. 7393/1/2005
Dosar vechi nr. 1750/2005
Şedinţa publică din 13 ianuarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 25 septembrie 2003 reclamanta SC F.E.D. SA, sucursala D.F.E.E., a chemat în judecată pe pârâtul C.L.C. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 360.585.395 lei contravaloare energie electrică, 178.363.945 lei penalităţi de întârziere precum şi cheltuieli de judecată.
În susţinerea pretenţiilor reclamanta a arătat că la data de 24 octombrie 2000 a încheiat cu C.L.C. contractul de furnizare a energiei electrice având ca obiect furnizarea de energie electrică la blocurile de locuinţe ale fostei SC S. SA unde avea 108 subconsumatori, consumul total al acestora fiind înregistrat pe contorul din postul de transformare, la cutia de distribuţie, post transformare în care se făcea delimitarea instalaţiilor furnizorului de cele ale consumatorului.
Prin act adiţional, C.L.C. s-a obligat să efectueze citirea contorilor individuali şi să se repartizeze consumul de energie pentru fiecare consumator.
Potrivit contractului de furnizare a energiei încheiat între reclamantă şi pârât aceasta avea obligaţia să achite contravaloarea energiei electrice în termen de 10 zile lucrătoare de la primirea facturii, dar nu a făcut acest lucru decât pentru prima factură emisă.
În ceea ce priveşte penalităţile de întârziere la plata facturii de energie electrică reclamanta solicită ca pârâtul să fie obligat la penalităţi de 0,06 % pentru fiecare zi, potrivit art. 14 din contract.
Judecătoria Slobozia prin sentinţa nr. 362 din 4 martie 2004 a admis acţiunea astfel cum a fost formulată.
În motivarea soluţiei, instanţa de fond a avut în vedere art. 13 din contract şi dispoziţiile art. 969 C. civ. apreciind totodată că pârâtul se află în culpă procesuală în sensul că nu a adus la cunoştinţă reclamantei refuzul consumatorului de a plăti factura emisă de furnizor conform art. 16 din contract, astfel că atitudinea pârâtului a fost asimilată cu acceptarea tacită a cuantumului sumei facturate.
Împotriva acestei soluţii a promovat apel pârâtul, criticile vizând modul eronat în care instanţa de fond a interpretat clauzele cuprinse în contractul încheiat în ceea ce priveşte furnizarea energiei electrice locuinţelor şi nu C.L.C. aşa cum greşit s-a reţinut.
Instanţa nu a reţinut corect art. 4 şi 5 din actul adiţional din care rezultă că plata se face în funcţie de consumurile individuale însumate pe baza procesului verbal încheiat între părţi şi nu de consumul înregistrat prin cutia de distribuţie în care se face doar delimitarea instalaţiilor dintre părţile contractante prin încheierea actului adiţional ne mai fiind aplicabil art. 6 din anexa 3.
În mod eronat s-a reţinut ca fiind legale facturile emise de reclamantă deşi nu au fost semnate şi nu şi-au însuşit consumurile, citirea contorului general făcându-se fără semnarea de către părţi a unui proces verbal, şi că nu s-a avut în vedere de instanţă că potrivit art. 16 din contract intimata putea să întrerupă furnizarea energiei.
Avându-se în vedere protocolul de la 28 iunie 2004 încheiat între intimata-reclamantă şi A.V.A.S. în raport de dispoziţiile OUG nr. 37 din 19 mai 2004 Curtea de Apel Bucureşti a introdus în calitate de intimată pe A.V.A.S., protocolul cu anexele sale cuprinzând printre debitorii cedaţi şi pe apelanta-pârâtă.
Prin nota de şedinţă depusă la data 16 decembrie 2004 A.V.A.S. a precizat că apelanta C.L.C. figurează printre debitorii preluaţi cu o creanţă de 379.897.254 lei a cărei valoare consolidată este de 11.203,10 dolari S.U.A. potrivit art. 21 alin. (2) din OUG nr. 18/2004 modificată prin OUG nr. 23/2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 116 din 17 februarie 2005 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a reţinut că instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt şi clauzele contractuale neputându-se reţine ca fiind o greşeală aprecierea instanţei la obiectul contractului, cu atât mai mult cu cât anexele la contract au fost semnate de apelantul pârât la rubrica consumator.
Nu s-a convenit de părţile în litigiu prin vreo clauză contractuală nici că plata s-ar face în funcţie de consumurile individuale însumate şi nu în funcţie de consumul înregistrat la Cutia de distribuţie, cum nici contractul nu a suferit nici o modificare ca urmare a încheierii actului adiţional.
Din conţinutul art. 5 din actul adiţional, a precizat instanţa de apel, citirea contorilor individuali şi repartizarea întregului consum de energie electrică pe fiecare consumator cădea în sarcina apelantei şi nu a intimatei reclamante, iar pe de altă parte a arătat că după iulie 2001 s-a realizat branşarea celor 108 locuinţe urmare lucrărilor efectuate de reclamantă la reţeaua electrică a furnizoarei şi prin urmare numai după această dată contorizarea s-a făcut individual până atunci citirea făcându-se pe un singur contor.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs, în termen şi legal timbrat, pârâtul C.L.C., criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispoziţiile art. 299 şi 304 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Astfel se susţine că instanţa de apel a acordat mai mult decât s-a cerut având în vedere că prin nota de şedinţă A.V.A.S. a precizat că a preluat o creanţă de 379.897.254 lei a cărei valoare consolidată este de 11.203,10 dolari S.U.A., iar în dispozitiv se respinge apelul ca nefondat fără să se menţioneze că obligaţia s-ar ridica la nivelul acestei sume.
De asemenea se critică modul de interpretare a actului juridic dedus judecăţii respectiv contractul de furnizare energie electrică.
Pe acest aspect se consideră că prin actul adiţional încheiat s-au făcut modificări la contractul iniţial în sensul că a preluat o obligaţie constând în citirea contorilor individuali, încasând sumele de la cetăţeni, sume pe care urma să le plătească furnizorului.
De asemenea se susţine că nu a semnat facturile emise pentru încasarea preţului, că nu s-a avut în vedere încercarea rezolvării unei probleme sociale, aspect reţinut în favoarea reclamantei-intimate şi că rezolvarea consumului se putea tranşa prin efectuarea unei expertize de specialitate.
Recursul este nefondat.
Pe parcursul soluţionării apelului, având în vedere dispoziţiile art. 6 alin. (2) din OUG nr. 37/2004 şi protocolul încheiat între SC E.D. SA şi A.V.A.S. s-a dispus introducerea în cauză în calitate de reclamant – intimat a acestuia având în vedere preluarea creanţelor restante asupra debitorilor identificaţi potrivit anexei.
Urmare introducerii sale în cauză A.V.A.S. a precizat că pârâtul – apelant figurează pentru debitori preluaţi cu o creanţă în sumă de 379.897.254 lei, a cărei valoare consolidată potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din OUG nr. 18/2004 modificată prin OUG nr. 23/2004 este de 11.203,20 dolari S.U.A.
În aceste condiţii, faţă de precizarea făcută nu se poate reţine că instanţa de apel a dat mai mult decât s-a cerut, reclamanta – intimată, introdusă în cauză în calitate de cesionar făcând referire la valoarea debitului în lei, cu valoarea consolidată potrivit dispoziţiilor legale în materie.
Criticile vizând modul de interpretare a clauzelor contractului vizează aspecte de netemeinicie care scapă controlului de legalitate în condiţiile art. 304 C. proc. civ.
Făcând totuşi o examinare a acestor critici se reţine că obiectul contractului l-a reprezentat livrarea energiei electrice pârâtului – recurent, interpretarea art. 4 şi 5 făcându-se în acest context.
De altfel în art. 4 din actul adiţional se arată că delimitarea instalaţiilor aparţinând părţilor contractante se face în punctul S.M.C.D., iar art. 5 statuează că citirea contorilor individuali şi repartizarea consumului de energie electrică pentru fiecare consumator se face de C.L.C. împreună cu reprezentanţii locatarilor deserviţi.
Clauza de la art. 8 din contractul părţilor este clară sub aspectul modului în care se face citirea grupurilor de măsurare.
Prin raportare la art. 5 din actul adiţional citirea contorilor individuali şi repartizarea întregului consum de energie electrică pe fiecare consumator cădea în sarcina recurentului pârât.
Acest fapt s-a realizat de altfel după iulie 2001 când s-a realizat branşarea celor 108 locuinţe numai după această dată putându-se efectua contorizarea individuală.
Este adevărat că încheierea contractului şi a actului adiţional a fost încheiat în scopul rezolvării unei probleme sociale, dar aşa cum a reţinut şi instanţa de apel întreruperea furnizării energiei electrice ar fi atras consecinţe sociale pentru întreaga comunitate care nu avea raport contractual cu furnizoarea de energie electrică.
Înalta Curte urmează a înlătura şi critica privind nesemnarea facturilor având în vedere că procesul verbal încheiat la data de 11 ianuarie 2001 şi cel din data de 8 mai 2001 au fost semnate de reprezentantul delegat al consumatorilor, iar pe de altă parte s-a făcut şi dovada expedierii facturilor, astfel încât apare justificată constatarea instanţei de apel că pârâtul nu şi-a respectat obligaţiile din contractul încheiat.
Faţă de cele arătate văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul C.L.C., împotriva deciziei nr. 116 din 17 februarie 2005, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 13 ianuarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 692/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 68/2006. Comercial → |
|---|
