ICCJ. Decizia nr. 659/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 659/2006
Dosar nou nr. 18726/1/2004
Dosar vechi nr. 5154/2004
Şedinţa publică din 15 februarie 2006
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vrancea, urmare strămutării dosarului nr. 3771/2000 de la Tribunalul Prahova, reclamantul Ţ.P. a solicitat instanţei ca în contradictor cu pârâţii B.G., B.R. şi B.O., să se dispună rezoluţiunea convenţiei intervenită la data de 18 iulie 1994 şi a actului adiţional aferent acesteia şi obligarea acestora la plata despăgubirilor plus dobânda legală acordată peroanelor fizice, la care se adaugă un procent de 10 %, precum şi instituirea unui sechestru asigurător în mâinile pârâtului B.G. În contradictor cu pârâtul P.I. a solicitat rezoluţiunea convenţiei de vânzare cumpărare a terenului de 3500 m.p. situat la adresa primului pârât şi obligarea acestuia la restituirea integrală a preţului de 2.500.000 lei şi instituirea unui sechestru în mâinile acestui pârât.
Prin sentinţa civilă nr. 1510 din 12 septembrie 2003, Tribunalul Vrancea, secţia comercială şi de contencios administrativ, a respins capătul de cerere privind rezoluţiunea convenţiei încheiate la data de 18 iulie 1994 şi a actului adiţional, încheiat între reclamant şi pârâtul B.G. în nume propriu şi în numele SC G.C. SRL şi B.E., a constatat încetat contractul de asociere în participaţiune intitulat, convenţie". A fost admis în parte capătul de cerere referitor la despăgubiri solicitate de reclamant şi obligaţi pârâţii B.G., B.R. şi B.O. să restituie reclamantului bunuri sau contravaloarea de 17.800.000 lei. A fost respins, ca prescris, capătul de cerere privind rezoluţiunea convenţiei de vânzare cumpărare teren, în suprafaţă de 3500 m.p. şi capătul de cerere privind restituirea reactualizată a preţului de 2.500.000 lei. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reconvenţională. Au fost respinse excepţiile privind tardivitatea acţiunii şi lipsei calităţii procesuale pasive a SC G.C. SRL, admisă excepţia privind tardivitatea acţiunii referitoare la rezoluţiunea convenţiei de vânzare cumpărare, a luat act de renunţarea la judecată privind instituirea sechestrului asigurător.
Pentru a dispune în acest fel, instanţa de fond a avut în vedere convenţia încheiată la 18 iulie 1994, care are caracterul unui contract de asociere în participaţiune. Reclamantul nu a dovedit încălcarea obligaţiilor de către pârâţi, motiv pentru care acţiunea în rezoluţiune este neîntemeită. Pretenţiile reclamantului sunt de asemenea neîntemeiate întrucât în convenţie nu s-au prevăzut obligaţii care să conducă la o răspundere pecuniară a pârâţilor. Faţă de împrejurarea că pârâţii au fost de acord să restituie bunuri în valoare de 17.800.000 lei, valoare reactualizată, instanţa a dispus dezdăunarea reclamantului. În ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere privind rezoluţiunea contractului de vânzare cumpărare a terenului, instanţa l-a considerat prescris. În considerarea respingerii cererii reconvenţionale a pârâţilor, instanţa a avut în vedere convenţia de cesiune prin care pârâtul a cesionat părţile sale sociale, în consecinţă atrăgând încetarea colaborării reclamantului cu pârâtul B.G., dată când s-a născut dreptul reclamantului la acţiune. A stabilit, de asemenea, că la data de introducerii acţiunii pârâtul B.G. era asociat al SC G.C. SRL.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat apel pârâţii şi reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie. Prin Decizia civila nr. 7 din 15 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galati, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul pârâţilor, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a obligat în solidar pe pârâţi la restituirea bunurilor sau la plata contravalorii lor. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
În considerarea soluţiei pronunţate, instanţa de apel a avut în vedere următoarele: actele întocmite de către părţi, nu conţin obligaţii care să facă aplicabile în speţă dispoziţiile art. 1020 şi art. 1021 C. civ., prima instanţă a stabilit corect bunurile cât şi contravaloarea acestora, dispunând restituirea, în raport de data încheierii contractului de vânzare cumpărare, cererea de chemare în judecată nu este prescrisă. Faţă de admiterea apelului pârâţilor, instanţa de fond a omis să îi oblige în solidar la restituire.
Evocata decizie, a fost recurată de către pârâţii B.G., B.R. şi B.O. şi de către reclamantul Ţ.P.
Pârâţii au criticat Decizia Curţii de Apel Galaţi, pentru următoarele motive:
- acţiunea formulată de reclamantul Ţ.P. este tardivă, acest motiv de apel nefiind analizat de către Decizia atacată;
- instanţa de apel a făcut o greşită aplicare a legii, în ceea ce priveşte respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor B.R. şi B.O.;
- în mod greşit s-a dispus restituirea bunurilor sau a sumei de bani, de către pârâţi, singura care trebuia obligată la plată era SC G.C. SRL;
- convenţia şi actul adiţional sunt lovite de nulitate absolută, pentru fraudă la lege şi pentru faptul că menţin clauze leonine;
- contravaloarea remorcii nu se impune a fi restituită, întrucât a fost plătită;
- contestă modalitatea de calcul şi stabilire a cheltuielilor de judecată.
Reclamantul Ţ.P., în raport de motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 şi 10 C. proc. civ., a criticat Decizia curţii de apel, pentru următoarele motive:
- instanţa de fond nu a ţinut cont de poziţia părţilor, pe parcursul soluţionării pricinii;
- natura juridică a raporturilor dintre părţi este ambiguu evidenţiată şi aplicate greşit normele de drept incidente, expunând opinia că în cauză este aplicabil art. 255 C. com., art. 1020 C. civ., art. 1143 C. civ.;
- respingerea acţiunii ca tardivă este total greşită, întrucât cursul prescripţiei extinctive curge de la deposedare;
- în ceea ce priveşte rezoluţiunea promisiunii de vânzare cumpărare, ce nu mai poate fi îndeplinită în natură, se impune repunerea părţilor în situaţia a anterioară, urmând să fie restituit reclamantului preţul vânzării, reactualizat.
Prin întâmpinarea formulată de către pârâţi, faţă de cererea de recurs, se susţine că instanţa a apreciat în mod corect natura juridică a convenţiilor dintre părţi, în ceea ce priveşte primul motiv de recurs. Faţă de al doilea motiv, arată că în mod greşit susţine reclamantul că în cauză erau aplicabile dispoziţiile art. 1020 C. civ., în speţă că opera în cauză condiţia rezolutorie. Aplicarea principiului îmbogăţirii fără justă cauză, nu a fost încălcat de instanţe, întrucât nu există nici o clauză care să oblige pârâţii să beneficieze de toate bunurile iar reclamantul de contravaloarea lor.
De asemenea, reclamantul Ţ.P. răspunde prin întâmpinare, motivelor de recurs formulate de pârâţi. Tardivitatea cererii de chemare în judecată invocată de pârâţi nu este întemeiată, deoarece au existat acte întrerupătoare de prescripţie, respectiv predarea unor materiale şi bunuri de către pârâţi şi a unei sume de bani. Recurentele B.R. şi B.O. au calitate procesuală pasivă, fiind descendente ale defunctei B.E.
Înalta Curte, analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, constată ambele recursuri nefondate.
În vederea analizării cererii de recurs declarată de pârâţii B.G., B.R. şi B.O., Înalta Curte încadrează motivele dezvoltate în dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Cu privire la tardivitatea cererii de chemare in judecată, invocată de către pârâţi, ambele instanţe au realizat o aplicare corectă a dispoziţiilor privind prescripţia extinctivă. Astfel, prin convenţia de cesiune, act adiţional, încheiată la data de 30 iulie 2001, la B.N.P. M.M. (dosar fond), pârâtul B.G. a cesionat toate părţile sociale deţinute în SC G.C. SRL. Consecinţa juridică a acestei cesiuni, a fost încetarea colaborării cu reclamantul. Întrucât prin actul adiţional încheiat la 18 iulie 1994, parte integrantă din convenţia încheiată la aceeaşi dată, se prevede că obligaţiile părţilor, stabilite prin act adiţional, revin în cazul sistării activităţii SC G.C. SRL, întrerupere, lichidare, retragere a colaboratorului Ţ.P. sau alte cauze „Acţiunea a fost înregistrată la Judecătoria Câmpina, la data de 21 februarie 2000, ori dreptul material la acţiune, născut din convenţia încheiată în anul 1994, nu poate fi prescris, din moment ce până la data cesiunii părţilor sociale de către pârâtul B.G., aceasta a fost în derulare.
Cu privire la lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtelor B.R. şi B.O., în mod legal a fost respinsă de către instanţa de apel, având în vedere calitatea de succesoare a defunctei B.E., semnatara convenţiei din data de 18 iulie 1994. Nu pot fi primite susţinerile pârâţilor, dovada renunţării exprese la succesiune este în sarcina acestora şi nu invers.
Critica referitoare la obligarea SC G.C. SRL la plata contravalorii bunurilor este nefondată, motivat de faptul ca părţi în convenţia din data de 18 iulie 1994, au fost reclamantul T.P., pe de o parte şi B.G., în nume propriu şi în calitate de asociat unic şi administrator al societăţii comerciale, astfel încât obligarea pârâţilor în solidar cu SC G.C. SRL este legală.
În ceea ce priveşte motivele de nulitate absolută ale convenţiei şi actului adiţional din 18 iulie 1994, invocate de pârâţi, acestea nu au bază legală. Frauda la lege arătată nu există, calitatea de avocat a reclamantului nu are relevanţă faţă de încheierea unei convenţii de asociere în participaţiune. Clauzele leonine, fără a fi individualizate, sunt stabilite prin acordul părţilor. Prin semnarea convenţiei, pârâtul B.G. şi-a dat acordul în mod expres cu privire la stabilirea cadrului juridic în care se vor desfăşura relaţiile dintre părţi, astfel încât nu îşi poate invoca propria culpă.
Cuantumul cheltuielilor de judecată, la care au fost obligaţi pârâţii, în temeiul art. 274 C. proc. civ. este corect determinat, instanţele făcând şi aplicaţiunea dispoziţiilor art. 276 C. proc. civ.
Recursul reclamantului Ţ.P., de asemenea este de nefondat.
Prin prisma criticilor aduse prin intermediul art. 304 C. proc. civ., nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate, întrucât Decizia atacată cuprinde motivele pe care se sprijină Decizia judecătorului. Respectiv, raporturile juridice dintre părţi au fost în mod legal întemeiate de instanţă pe dispoziţiile art. 251 şi următoarele C. com. Conform convenţiei încheiate între părţi, reclamantul urma să asigure mijloacele financiare în colaborarea dintre părţi, iar pârâtul B.G. şi soţia sa B.E., activitatea fizică. Întrucât atât din probele administrate în cauză cât şi din actele încheiate între părţi, nu s-a demonstrat că răspunderea pecuniară poate fi antrenată, pretenţiile pecuniare ale reclamantului. Singura pretenţie admisă de către instanţă, având în vedere şi acordul pârâţilor este restituirea în natură sau a contravalorii acestora, stabilită prin expertiză la suma de 17.800.000 lei. De asemenea, întrucât prin convenţie nu s-a prevăzut ca modalitate de rezoluţiune a contractului de asociere, neexecutarea propriilor obligaţii de către pârâţi, nu se poate dispune rezoluţiunea actelor pentru acest motiv.
În ceea ce priveşte cererea de rezoluţiune a antecontractului de vânzare cumpărare, respingerea acesteia ca tardiv formulată este întemeiată. Ambele instanţe, au apreciat că în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată la Judecătoria Câmpina la data de 21 februarie 2000 şi data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare la data de 1 iunie 1995, termenul general de prescripţie prevăzut de art. 3 din decretul nr. 167/1958. Deşi reclamantul susţine că dreptul material la acţiune s-a născut la data de 7 decembrie 1998, dată când a luat cunoştinţă de Decizia nr. 2788 a Tribunalului Prahova, când a avut certitudinea că vânzarea este imposibilă. Analizând consecinţele juridice produse de chitanţa încheiată la data de 6 septembrie 1994, existentă la dosarul de fond, rezultă că părţile au inserat în conţinutul ei o modalitate de despăgubire, în situaţia în care, nu se poate face vânzarea". Ori, în această situaţie, reclamantul nu poate susţine că certitudinea vânzării există numai de la data pronunţării deciziei civile sus menţionate. Această posibilitate a existat încă de la data încheierii chitanţei, între P.I. şi reclamant, părţile stabilind prin intermediul unei clauze penale, modalitatea de dezdăunare. Sancţiunea aplicată neexercitării acţiunii în rezoluţiunea promisiunii de vânzare cumpărare, în termenul general de prescripţie, a lipsit de efecte juridice clauza penală.
Motivat de toate aceste considerente, în temeiul art. 312 C. proc. civ., urmează a se respinge ca nefondate recursurile reclamantului şi pârâţilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursul pârâţilor B.G., B.R. şi B.O. şi al reclamantului Ţ.P. declarate împotriva deciziei civile nr. 7 din 15 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 664/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 64/2006. Comercial → |
|---|
