ICCJ. Decizia nr. 707/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.707/2006
Dosar nou nr. 11386/1/2005
Dosar vechi nr. 2751/2005
Şedinţa publică din 17 februarie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1280 din data de 11 noiembrie 2004 Tribunalul Bistraţa Năsăud, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins excepţia prematurităţii introducerii acţiunii şi a admis ca fiind întemeiată acţiunea formulată de reclamanta C.T., împotriva pârâtei SC N.A. SRL Vişeul de Sus pe care a obligat-o la plata sumei de 948.049.608 lei cu titlu de preţ şi la 908.231.421 lei penalităţi de întârziere.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta înainte de introducerea cererii de chemare în judecată a încercat soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu pârâta în condiţiile statuate de dispoziţiile art. 7201 C. proc. civ., potrivit convocării la conciliere emisă la data de 9 aprilie 2003 despre care pârâta a luat cunoştinţă la data de 17 aprilie 2003, fără să dea curs invitaţiei.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a reţinut că părţile au încheiat la 2 octombrie 2001 un contract de furnizare de masă lemnoasă pe picior având ca obiect exploatarea a 4350 mc de masă lemnoasă din partida situată în raza O.S.S.
Că urmare rezilierii contractului în luna august 2002 prin acordul părţilor, pârâta datorează reclamantei contravaloarea masei lemnoase exploatate până la momentul rezilierii respectiv 948.049.608 lei pentru cantitatea de 1675,6 mc plus penalităţile de întârziere de 0,2 % pe zi, conform clauzei penale înscrisă la art. 17 pct. b din contract.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia civilă nr. 138 din 18 aprilie 2005 admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei tribunalului, pe care o schimbă în sensul că respinge acţiunea reclamantei ca nefondată.
Instanţa de control a reţinut în considerentele deciziei adoptate că reclamanta nu a dovedit cu mijloacele de probă admise de dispoziţiile codului de procedură civilă şi în condiţiile art. 46 C. com. că pârâta a exploatat cantitatea de 1675,6 mp de masă lemnoasă.
Că, faţă de împrejurarea că factura emisă pentru această cantitate nu a fost acceptată la plată, reclamanta avea posibilitatea să administreze şi alte probe pentru a dovedi existenţa obligaţiei de plată, or, probele administrate în cauză au un caracter incert şi nu pot conduce la concluzia existentei obligaţiei.
În contra acestei decizii reclamanta a declarat recurs, în termen legal, invocând nelegalitatea şi netemeinicia hotărârii atacate, pentru motivele prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7, 9 şi 10 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei şi menţinerea ca temeinică şi legală a sentinţei pronunţate de prima instanţă.
În dezvoltarea motivelor de critica formulate, recurenta reproduce situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, concluzionând că, urmare rezilierii de comun acord a contractului de furnizare de masă lemnoasă convenit cu intimata pârâtă aceasta are obligaţia de a achita contravaloarea masei lemnoase exploatare şi neplătite până la data rezilierii convenite, luna august 2002, respectiv contravaloarea cantităţii de 1675,6 mc.
Recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
Referitor la motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi art. 304 pct. 10 (în vigoare la data pronunţării deciziei atacate), nu rezultă din dezvoltarea lor în ce constă critica formulată, în sensul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii, şi nici care sunt dovezile administrate hotărâtoare în dezlegarea pricinii asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat, indicarea acestor motive având un caracter pur formal.
2. Pe de altă parte, Curtea constată că instanţa de control a examinat înscrisurile administrate în cauză, corespondenţa dintre părţi şi protocolul încheiat de acestea la 24 mai 2004 urmare rezilierii contractului, concluzia reţinută şi semnificaţia acestor înscrisuri în soluţionarea cauzei fiind motivată pe larg.
3. Cu privire la motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., critica vizând lipsa de temei legal a hotărârii atacate nu subzistă.
Instanţa de control nu a încălcat dispoziţiile art. 969 C. civ. potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege pentru părţi şi sunt lege şi pentru instanţă, ci a constatat în mod just că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada existenţei obligaţiei de plată în sarcina pârâtei intimate, respectiv nu a dovedit că aceasta a exploatat cantitatea de 1675,6 mc masă lemnoasă, analizând în mod obiectiv probele administrate pe acest aspect.
Prin urmare, nefiind în prezenţa unei denaturări sau încălcări a clauzelor contractului, critica nu poate fi primită, aspectele invocate vizând netemeinicia deciziei pe situaţiile de fapt reţinute, care nu pot forma obiectul controlului de legalitate.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
Cererea intimatei privind obligarea recurentei la plata sumei de 5049 RON cu titlu de cheltuieli de judecată va fi respinsă ca nefondată.
Deşi potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, intimata nu a făcut dovada cheltuielilor pretinse respectiv suma de 2000 RON, reprezentând onorariu avocat şi cheltuieli de transport pentru două termen de judecată.
Referitor la suma de 3049 RON reprezentând cheltuieli de judecată făcute în apel, acestea i-au fost acordate pârâtei apelante cu ocazia soluţionării căii de atac, aşa cum rezultă din dispozitivul deciziei nr. 138/2005 a Curţii de Apel Cluj.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta C.T., împotriva deciziei nr. 138 din 18 aprilie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Respinge cererea pentru cheltuieli de judecată formulată de intimata pârâtă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 17 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 709/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 704/2006. Comercial → |
|---|
