ICCJ. Decizia nr. 721/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.721/2006
Dosar nou nr. 5743/1/2005
Dosar vechi nr. 1335/2005
Şedinţa publică din 17 februarie 2006
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 mai 2000, reclamanta SC C. SRL, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Vrancea şi SC V. SA Focşani a solicitat instanţei recuperarea datoriei de 212.946.291 lei, reprezentând impozit pe profit şi T.V.A. din vânzările pe care creditoarea D.G.F.P.S. Vrancea le-a avut în cadrul executării silite privind debitoarea SC V. SA Focşani. Totodată, reclamanta a solicitat să se constate că majorările pretinse de creditoare nu sunt datorate întrucât, potrivit OG nr. 68/1999, reclamanta era scutită de penalităţile aferente impozitului pe profit şi T.V.A.
Tribunalul Vrancea, prin sentinţa civilă nr. 430 din 12 septembrie 2002 a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare.
Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în speţă nu poate fi incidentă compensaţia ca mod de stingere a obligaţiei, neexistând obligaţii reciproce între reclamantă şi pârâta D.G.F.P.S. Vrancea, după cum nu poate fi incidentă nici o subrogare ca mod de stingere a obligaţiilor, neexistând voinţa expres manifestată a părţilor, cu referire la art. 1106 C. civ.
S-a mai reţinut că speţei nu-i sunt aplicabile dispoziţiile procedurii speciale prevăzute de OG nr. 11/1996, cu referire la modalitatea de compensare, iar exonerarea la plata penalităţilor de întârziere la impozitul pe profit şi T.V.A. vizează o altă procedură specială, cu referire la dispoziţiile OG nr. 70/1994, OG nr. 3/1992 şi Legii nr. 105/1997, alta decât cea care face obiectul prezentului litigiu.
Împotriva sentinţei de fond a declarat apel contestatoarea SC C. SRL, iar prin Decizia civilă nr. 387/ A din 9 mai 2001, Curtea de Apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ a respins ca nefondat apelul, pentru aceleaşi considerente avute în vedere de instanţa fondului.
În plus, instanţa de apel a înlăturat criticile privind împrejurarea că debitoarea nu a făcut convocarea la masa credală şi că de OG nr. 68/1999 a profitat un debitor al statului, reclamanta fiind prejudiciată, reţinând că raportat la obiectul dedus judecăţii nu pot fi incidente prevederile speciale ale OG nr. 11/1996 privind compensarea.
Împotriva deciziei din apel a declarat recurs SC C. SRL Vârteşcoiu criticând Decizia pentru nelegalitate şi a solicitat ca în fond, după admiterea recursului desfiinţarea procesului verbal de redistribuire a sumelor făcute de D.G.F.P.S. Vrancea, stingerea datoriilor pe care recurenta le avea la această creditoare la 31 august 1999 şi aplicarea OG nr. 68/1999 privind anularea tuturor penalităţilor.
În dezvoltarea criticilor, recurenta a susţinut că instanţele în mod greşit au apreciat cu privire la obligaţia SC V. SA Focşani de a distribui suma de 22 miliarde lei, obţinută în urma vânzării, proporţional la toţi creditorii ce au notificat-o în acest sens, creditori ce erau egali în preferinţe.
Mai mult, greşit s-a apreciat cu privire la părtinirea manifestată de D.G.F.P.S. Vrancea, aceasta fiind cea care urma să-şi rezolve problemele cu debitorii săi.
Ca urmare a notificării adresate SC V. SA de către recurentă, dacă s-ar fi procedat potrivit legii, contestatoarea ar fi fost scutită de plata majorărilor de întârziere, potrivit dispoziţiilor OG nr. 68/1998.
Prin Decizia nr. 495 din 27 ianuarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială a respins ca nefondat recursul contestatoarei.
Instanţa de recurs a reţinut în considerentele deciziei recurate, cenzurând judicios hotărârile celor două instanţe, că susţinerile recurentei fac trimitere la o procedură specială, cu referire la dispoziţiile OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare.
S-a reţinut că fiind vorba de o lege specială, contestatoarea nu şi-a valorificat drepturile potrivit procedurii speciale, astfel încât în cadrul procesual stabilit de aceasta nu se pot pune în discuţie susţinerile sale cu privire la respectarea notificării creanţei, termenul de efectuare a acesteia, ordinea de preferinţă a creditorilor ori modalitatea de distribuire a preţului, după cum nici susţinerea potrivit căreia contestatoarea putea beneficia de prevederile OG nr. 68/1999 nu a fost dovedită.
Împotriva deciziei instanţei supreme la data de 6 aprilie 2005, contestatoarea SC C. SRL a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 317 şi 318 C. proc. civ.
Motivele invocate de către contestatoare vizează nelegala citare a intimatei SC V. SA Focşani, în sensul că lichidatorul acesteia SC E.L. SRL Iaşi în mod greşit a fost citată în Focşani, la o altă adresă decât cea reală şi anume în str. Anton Sesan.
De asemenea, instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor de recurs invocate, iar Decizia a fost dată cu încălcarea motivelor de ordine publică.
Contestaţia în anulare este neîntemeiată pentru considerentele ce vor fi arătate.
În ceea ce priveşte primul motiv invocat de către contestatoare, cu referire la nelegala îndeplinire a procedurii de citare cu lichidatorul intimatei, se constată că este nefondat.
Se constată astfel că, contestatoarea a fost cea care a învederat instanţei, împrejurarea că intimata SC V. SA Focşani se afla sub incidenţa Legii nr. 64/1995 indicând lichidatorul şi adresa acestuia, potrivit încheierii de şedinţă de la 26 februarie 2004, fără a produce dovezi în acest sens.
Astfel că, instanţa în mod corect a citat lichidatorul intimatei şi la adresa indicată de contestatoare şi, mai mult, potrivit dispoziţiilor art. 92 C. proc. civ. a dispus citarea acesteia şi prin afişare la uşa instanţei astfel încât, contestatoarea nu se poate prevala de propria culpă, în obţinerea unui drept.
Potrivit art. 129 C. proc. civ., unde este consacrat şi principiul disponibilităţii, reclamanta este cea care stabileşte cadru procesual al unei cauze şi are obligaţia să urmărească şi să îndeplinească cu bună credinţă toate actele procesuale ce se desfăşoară în cadrul unui proces civil.
Cu referire la acelaşi text normativ, instanţa este ţinută a respecta acest cadru procesual, situaţie ce se subscrie circumstanţelor în speţă.
Asupra celui de-al doilea motiv invocat de către contestatoare şi acesta se dovedeşte a fi neîntemeiat.
Deşi contestatoarea susţine că instanţa de recurs nu a analizat toate criticile aduse deciziei recurate, precum şi faptul că s-au încălcat norme de ordine publică, acestea nu sunt dezvoltate, astfel încât nu pot fi supuse controlului judiciar.
Contestatoarea nu arată care au fost motivele de ordine publică încălcate şi ce critici au fost omise a fi cercetate pentru a da posibilitatea instanţei, pe calea retractării, să procedeze la analizarea lor.
Având în vedere caracterul contestaţiei în anulare, ca şi cale de retractare, ce presupune o analiză a hotărârii a cărei anulare se cere, în raport de motivele invocate, şi că dispoziţiile C. proc. civ. nu cuprind şi motive din oficiu, se constată astfel că motivele invocate în temeiul art. 318 C. proc. civ. sunt nesusţinute şi vor fi respinse ca neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele expres prevăzute de art. 317 şi 318 C. proc. civ., astfel încât contestaţia în anulare va fi respinsă potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de SC C. SRL, împotriva deciziei nr. 495 din 27 ianuarie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia comercială, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 735/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 712/2006. Comercial → |
|---|
