ICCJ. Decizia nr. 749/2006. Comercial

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.749/2006

Dosar nou nr. 16656/1/2005

Dosar vechi nr. 4084/2005

Şedinţa publică din 21 februarie 2006

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată iniţial la nr. 8074/2003 la Tribunalul Prahova, reclamanta Ş.F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele T.G. şi SC C.T. SNC Ploieşti, ca prin sentinţa ce se va pronunţa, să se constate retragerea sa din cadrul societăţii pârâte şi să se dispună plata drepturilor băneşti cuvenite, potrivit actului constitutiv al societăţii, precum şi dizolvarea societăţii, ca urmare a retragerii sale.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat ca împreună cu pârâta a constituit SC T.N. SNC la 27 decembrie 1991, transformată ulterior în SC C.T. SNC cu sediul în Ploieşti, str. Crişan, asociatele având cote egale de participare şi drepturi egale.

A mai învederat reclamanta că pentru realizarea obiectului de activitate al societăţii, a constituit împreună cu pârâta un spaţiu comercial în Ploieşti, str. Crişan, folosit numai de pârâtă, care a şi încasat veniturile şi beneficiile din activitatea comercială desfăşurată în acest spaţiu, astfel că, reclamanta, prejudiciată, a fost nevoită să formuleze prezenta acţiune.

Pârâta T.G., în nume propriu şi pentru societate, a formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, arătând că spaţiul comercial situat în Ploieşti, str. Crişan, este construit de soţul său T.V., potrivit autorizaţiei de construcţie şi certificatului de avizare aliniere şi regim construcţii eliberat de P.P., toate bunurile de materiale necesare edificării construcţiei fiind pe numele soţului său, spaţiul fiind edificat pe un teren moştenit de acesta.

A mai susţinut pârâta ca respectivul spaţiu nu figurează în evidenţele societăţii, nu este proprietatea acesteia, că reclamanta nu a desfăşurat activitate în acest spaţiu, figurând numai ca salariată în perioada 1997-2002, când a încasat drepturile băneşti cuvenite, reclamanta urmând a fi despăgubită cu 45 % din beneficiile obţinute de societate, conform contractului, pârâta exprimându-şi acordul cu retragerea reclamantei din societate.

Pe cale convenţională, pârâta a solicitat ca în baza art. 224 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, modificată, să se dispună transformarea SC C.T. SNC, în societate cu răspundere limitată cu unic asociat, în persoana pârâtei reclamante, solicitându-se introducerea în cauză a numitului T.I., proprietarul construcţiei cu destinaţie de spaţiu comercial în litigiu.

În baza dispoziţiilor art. 49 şi 56 C. proc. civ., s-a formulat cerere de intervenţie în interes propriu de numitul T.V. care a arătat că este proprietarul spaţiului comercial situat în Ploieşti, str. Crişan, în care şi-a desfăşurat activitatea societatea pârâtă, construit de intervenient pe terenul bun succesoral, potrivit autorizaţiei de construcţie şi documentelor depuse la dosar.

Prin sentinţa nr. 973/2004 Tribunalul Prahova a admis, în parte, acţiunea, a dispus retragerea reclamantei Ş.F. din cadrul societăţii pârâte, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind despăgubirile, ca urmare a retragerii, a admis cererea reconvenţională formulată de pârâta T.G., a dispus transformarea SC C.T. SNC în societate cu răspundere limitată cu asociat unic, în persoana lui T.G., a anulat ca insuficient timbrată cererea de intervenţie în interes propriu formulată de T.V. şi a compensat în totalitate cheltuielile de judecată ale părţilor.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a ţinut cont de acordul pârâtei în cuprinsul întâmpinării, de prevederile art. 221 din Legea nr. 31/1990, încuviinţând retragerea reclamantei din societatea pârâtă.

Cu privire la drepturile băneşti, instanţa a reţinut că din raportul de expertiză D.G., a reieşit că SC C.T. SNC a înregistrat pierderi, din care reclamanta urmează a suporta o cotă de ½ conform art. 221 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, respectiv suma de 3.387.500 lei, constatându-se că spaţiul comercial în litigiu nu figurează înscris ca mijloc fix în evidenţa contabilă a societăţii pârâte şi deci, nu face parte din patrimoniul acesteia.

A mai stabilit Tribunalul Prahova că, acest spaţiu a fost edificat pe proprietatea intervenientului, ceea ce poate oferi constructorului un drept de creanţă şi nu un drept de proprietate asupra imobilului, martorii audiaţi, nerelatând despre o contribuţie a SC C.T. SNC la edificarea construcţiei, aşa încât, s-a apreciat că reclamanta nu a dovedit existenţa unui drept de creanţă de ½ din valoarea imobilului, în patrimoniul societăţii pârâte, motiv pentru care s-a respins capătul de cerere privind drepturi băneşti, solicitate de reclamantă ca efect al retragerii din societate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Ş.F. care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie numai în privinţa modului în care instanţa de fond a soluţionat capătul de cerere privind drepturile patrimoniale cuvenite recurentei reclamante ca urmare a retragerii din societate.

A susţinut reclamanta că, potrivit contractului de societate, toate investiţiile făcute pentru societate, inclusiv construcţii, utilaje sau mijloace fixe, „vor deveni drepturi ce aparţin patrimoniului societăţii, fiind nerelevantă împrejurarea că spaţiul comercial situat în Ploieşti, str. Crişan, nu a fost înregistrat ca mijloc fix în contabilitatea societăţii pârâte, ţinută chiar de pârâta intimată T.G., care nu îşi poate invoca propria culpă în valorificarea unui drept.

Recurenta a mai arătat că în mod nejustificat şi inexplicabil instanţa de fond a ignorat probatoriile administrate de ea, în dovedirea acţiunii, respectiv înscrisuri şi depoziţii de martori din care rezultă contribuţia reclamantei, a soţului său şi a SC C.T. SNC, la edificarea acestui spaţiu, împrejurare recunoscută şi de pârâtă la interogator.

Recurenta reclamantă a mai învederat că edificarea imobilului pe un teren dobândit prin succesiune de intervenient, nu afectează drepturile sale patrimoniale, cuvenite conform legii şi contractului de societate, deoarece ea nu a solicitat să se constate că este coproprietara acestui imobil, ci numai un drept de creanţă reprezentând partea sa de contribuţie la edificarea spaţiului, în calitate de constructor de bună credinţă.

Curtea de Apel Ploieşti prin Decizia nr. 265 din 22 iunie 2004 a admis recursul declarat de reclamantă, a casat sentinţa trimiţând cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, numai sub aspectul capătului de cerere vizând drepturile băneşti cuvenite reclamantei ca urmare a retragerii din societate, cu indicaţia de a se proceda la o completare a probatoriilor, sub acest aspect şi la efectuarea unei expertize contabile care să stabilească contribuţia şi drepturile fiecăreia dintre asociate la edificarea spaţiului comercial.

Tribunalul Prahova a înregistrat cauza sub nr. 4601/2004, şi în urma probatoriilor administrate pe linia deciziei de casare, a pronunţat sentinţa nr. 65 din 9 februarie 2005, prin care a reiterat soluţia pronunţată iniţial de instanţa de fond prin sentinţa nr. 973 din 27 aprilie 2004.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că potrivit expertizei de specialitate efectuată la solicitarea reclamantei, s-a constatat că realizarea construcţiei în litigiu s-a efectuat din disponibilităţile băneşti pe care societatea le-a împrumutat de la T.V., sumele regăsindu-se în cont lucru justificat şi de plăţile efectuare furnizorilor pentru imobilizările corporale în curs de execuţie de către intervenient în nume personal şi de sumele depuse sub formă de împrumut pe baza dispoziţiilor de încasare de către societate.

Instanţa a mai reţinut că la data de 31 decembrie 1998 construcţia a fost stornată din patrimoniul societăţii prin nota contabilă, autorizaţia de construcţie fiind eliberată pe numele lui T.V. pe al cărui teren este amplasată construcţia.

Concluzia expertului contabil B.V. a fost însuşită de instanţa de fond în sensul că spaţiul comercial în care îşi desfăşoară activitatea pârâtă SC C.T. SNC nu face parte din patrimoniul societăţii, iar cele două asociate nu au nici un drept privitor la construcţie.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel în termen legal reclamanta, criticând-o ca netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerente:

Instanţa de fond nu a ţinut seama de clauzele inserate în contractul de societate semnat şi însuşit de ambele părţi şi în care s-a stipulat în mod expres că toate investiţiile făcute pentru societate, inclusiv construcţii sau mijloace fixe vor deveni drepturi ce aparţin patrimoniului societăţii asupra căruia cele două asociate deţineau cote egale.

Apelanta critică soluţia şi pentru faptul că expertiza contabilă efectuată în cauză, în fond după casare, a refuzat să ia în calcul actele puse la dispoziţia expertului de către reclamantă şi care dovedeau aportul financiar al acesteia la realizarea spaţiului comercial.

Prin Decizia nr. 262 din 20 octombrie 2005, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis apelul declarat de reclamanta Ş.F., a schimbat, în parte, sentinţa apelată, în sensul că a admis cererea reclamantei apelante privind plata drepturilor băneşti cuvenite în urma retragerii din societate şi a obligat pârâta intimată T.G. şi SC C.T. SNC să plătească reclamantei suma de 129.010.000 lei ROL (1.290,10 lei RON). S-au menţinut restul dispozitivului sentinţei şi a fost obligată intimata să plătească reclamantei suma de 10.183.000 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei ultime hotărâri, au declarat recurs, în termen legal, motivat şi timbrat, pârâtele T.G. şi SC C.T. SNC, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie pe considerentul că instanţa de apel nu a ţinut seama de concluziile celor trei rapoarte de expertiză întocmite în cauză din care rezultă că „spaţiul comercial ne mai fiind cuprins în patrimoniul societăţii nu poate face obiectul unui drept de creanţă pentru nici una din cele două asociate şi că reclamanta nu a avut nici un fel de contribuţie la edificarea construcţiei în cauză".

În consecinţă, recurentele pârâte, în temeiul art. 304 C. proc. civ. fără a preciza care anume motiv prevăzut la pct. 6-10, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, respingerea apelului şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei nr. 65/2005 a Tribunalului Prahova şi exonerarea de plata cheltuielilor de judecată şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată în apel şi recurs.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Din examinarea lucrărilor dosarului prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente cauzei, rezultă că în mod judicios şi corect instanţa de apel a apreciat actul juridic dedus judecăţii şi probatoriile administrate de părţi, pronunţând o hotărâre temeinică şi legală care nu poate fi reformată prin recursul declarat de pârâte.

De altfel, motivele recursului pârâtelor nu vizează aspecte de nelegalitate şi nu se încadrează în nici una dintre situaţiile limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ., care să justifice casarea deciziei atacate.

Cum din examinarea cauzei nu rezultă nici existenţa vreunui motiv de ordine publică care să poată fi luat în considerare, din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., astfel că recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele T.G. şi SC C.T. SNC Ploieşti, împotriva deciziei nr. 262 din 20 octombrie 2005 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2006.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 749/2006. Comercial