ICCJ. Decizia nr. 746/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.746/2006
Dosar nou nr. 12992/1/2005
Dosar vechi nr. 3153/2005
Şedinţa publică din 21 februarie 2006
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea ce a format obiectul dosarului nr. 6184/2003 al Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a comercială, reclamanta F.P. a acţionat în judecată pe pârâtele A.D.S. Bucureşti şi SC L. SA Popeşti Leordeni în contradictoriu cu care a solicitat să se constate intervenţia tacitei relocaţiuni a contractului din 28 decembrie 1994, să fie obligate pârâtele la plata preţului locaţiunii corespunzător perioadei 1 ianuarie 2000 – 12 septembrie 2002 cu majorări de întârziere, să oblige pârâtele la plata sumei de 110.000.000 lei despăgubiri şi să constate încetarea contractului de locaţiune din 26 decembrie 1994 cu începere de la data de 12 septembrie 2002.
Ulterior, prin precizarea de acţiune din 5 iunie 2003, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor la plata sumei de 200.000.000 lei arendă şi 20.000.000 lei majorări de întârziere.
Pârâta A.D.S. Bucureşti a invocat în cauză excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, precizând că este terţ faţă de contractul de locaţiune încheiat între reclamantă şi SC L. SA.
Pârâta SC L. SA a invocat de asemenea excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestei societăţi, susţinând că numai concedenta A.D.S. Bucureşti este în măsură a răspunde la pretenţiile reclamantei întrucât contractul de concesiune din 21 aprilie 2000 s-a încheiat cu această pârâtă.
Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin sentinţa nr. 12873 din 25 noiembrie 2004 a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei A.D.S. Bucureşti şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea reclamantei faţă de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă prin aceeaşi hotărâre excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC L. SA, ca neîntemeiată.
A fost de asemenea respinsă prin hotărârea tribunalului, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantei F.P.
Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut că reclamanta a invocat drept temei al pretenţiilor sale contractul de arendă încheiat cu SC L. SA, în care pârâta A.D.S. Bucureşti nu este parte; pretenţiile reclamantei de plată a preţului arendei pe perioada 1 ianuarie 2000 – 12 septembrie 2002 nu sunt întemeiate întrucât nu operează tacita relocaţiune în contractul de arendă.
Apelul declarat de reclamanta F.P. împotriva sentinţei pronunţată de instanţa de fond a fost respins, ca nefondat de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia comercială nr. 552 din 22 iunie 2005, reţinându-se că pretenţiile reclamantei referitoare la plata preţului arendei nu pot fi calculate pe perioada în care locaţiunea nu a mai produs efecte juridice, urmare dobândirii de către reclamantă a calităţii de proprietar al terenului în litigiu.
Reclamanta F.P. a declarat recurs împotriva hotărârii de mai sus susţinând că este netemeinică şi nelegală.
A invocat în drept prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susţinând că instanţa a pronunţat o hotărâre cu aplicarea greşită a legii, respectiv a dispoziţiilor Legii nr. 16/1994, ale Legii nr. 1/2000 şi a celor prevăzute de C. civ. în materia locaţiunii.
A precizat că prin Legea nr. 16/1994 art. 25 şi ulterior prin dispoziţiile Legii nr. 1/2000 li s-a recunoscut locatarilor dreptul de a beneficia de drepturile de creanţă stabilite de lege în temeiul contractelor de locaţiune, că s-a instituit o relocaţiune a acestor contracte până la data când şi se vor restitui terenurile agricole în natură prin remiterea titlurilor de proprietate, încât după luna decembrie 1999 şi până la data de 12 septembrie 2002 când reclamantei i s-a eliberat titlul de proprietate, contractul acesteia cu SC L. SA s-a prelungit de drept, iar Decizia din apel prin care s-a menţinut sentinţa instanţei de fond s-a pronunţat cu aplicarea greşită a legii.
Recursul reclamantei este nefondat.
În contractul din 23 decembrie 1994 dintre SC L. SA Popeşti Leordeni şi F.P., s-a prevăzut la art. 3 că încheierea acestui contract s-a făcut pentru o perioadă de 5 ani, respectiv până la 28 decembrie 1999.
La punctul 3 al art. 5 din contract s-a consemnat expres de părţi că la expirarea contractului, părţile semnatare ale acestuia vor putea conveni fie asupra încheierii unui nou contract de arendă, fie asupra lăsării în deplină proprietate de către SC L. SA a terenului în litigiu.
În prezenţa acestor reglementări concrete prin care părţile au prevăzut expres opţiunile ulterioare încetării contractului, rezultă intenţia părţilor de a exclude tacita relocaţiune.
Rezultă din cele de mai sus că instanţa de apel corect a apreciat că nu poate fi prelungit tacit contractul dintre părţi şi cum ulterior încetării de drept a contractului de locaţiune, SC L. SA a încheiat cu P.C.P.L. protocolul din 20 septembrie 2000, iar ulterior contractul de concesiune cu A.D.S. Bucureşti hotărârea recurată a menţinut ca temeinică şi legală hotărârea instanţei de fond.
Cum recurenta – reclamantă nu a solicitat despăgubiri sau contravaloarea lipsei de folosinţă pentru perioada 1 ianuarie 2000 – 12 septembrie 2002, iar pretenţiile sale băneşti sunt legate numai de contractul de locaţiune care deja expirase la 28 decembrie 1999, urmează ca în baza prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul reclamantei, fiind nefondat, să se respingă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta F.P., împotriva deciziei nr. 552 din 22 iunie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 februarie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 74/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 76/2006. Comercial → |
|---|
