ICCJ. Decizia nr. 874/2006. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.874/2006
Dosar nr. 9776/1/2005
Dosar vechi nr. 2348/2005
Şedinţa publică din 2 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea introdusă sub nr. 17485/2002 la Tribunalul Bucureşti, reclamanta A.P.A.P.S. a chemat în judecată pe pârâtul B.D., solicitând obligarea acestuia la executarea obligaţiei contractuale asumată prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni din 17 aprilie 2002, în sensul plăţii datoriilor asumate.
În motivarea acţiunii, reclamanta a precizat că, pârâtul în calitate de cumpărător a 2,2796 % din capitalul social al SC P. SA, nu şi-a respectat obligaţia asumată, constând în plata datoriilor acestei societăţi.
În dovedirea acţiunii, părţile au depus înscrisuri.
Analizând cererea de chemare în judecată prin prisma îndeplinirii cerinţelor prevăzute de art. 7201 C. proc. civ., instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 1979 din 10 februarie 2001, a respins-o ca prematur introdusă.
În acest context s-a reţinut, că acţiunea având un obiect evaluabil în bani, reclamanta avea obligaţia de a încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directă cu pârâtul, aşa cum impune această normă legală.
Împotriva sentinţei, a declarat apel în termen legal reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
Apelanta a invocat caracterizarea greşită a cererii de chemare în judecată, făcută de instanţa de fond, deoarece în raport de obligaţia asumată şi încălcată de pârât, cererea are ca obiect o obligaţie de a face.
În aceste condiţii, în mod neîntemeiat instanţa a reţinut că, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 7201 C. proc. civ. cererea a fost prematur introdusă.
Analizând legalitatea sentinţei, în raport de critica formulată, instanţa de apel, prin Decizia nr. 234 din 24 martie 2005 a respins apelul ca nefondat.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut, că intimatul pârât prin contractul încheiat s-a obligat la plata datoriilor SC P. SA, ca urmare a cumpărării acţiunilor, obligaţia asumată fiind o obligaţie de „a da" şi nu de „a face".
Instanţa de fond în raport de prevederile art. 84 C. proc. civ., a calificat corect cererea de chemare în judecată.
În raport de contractul încheiat obligaţia asumată este o obligaţie de plată a unei sume de bani, instanţa a reţinut în mod corespunzător că reclamanta nu a respectat cerinţele prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.
Împotriva deciziei, a declarat recurs reclamanta, invocând motivul prevăzut de art. 304 punct 9 C. proc. civ. în raport de care a solicitat casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În esenţă recurenta invocă încălcarea de către instanţă, a prevederilor art. 969 şi 977 C. civ. cât şi a prevederilor art. 7201 C. proc. civ.
Recurenta susţine că instanţa a caracterizat greşit obiectul cererii de chemare în judecată, reţinând că acesta este evaluabil în bani, deoarece a stabilit greşit natura contractului încheiat de părţi.
Astfel se apreciază că instanţa trebuia să aprecieze şi să reţină că suma pe care trebuie să o plătească pârâtul, îşi are izvorul în contractul încheiat în baza Legii nr. 31/1990, care este un contract de vânzare cumpărare de acţiuni, ce trebuie interpretat în acest sens, după regulile desprinde din dispoziţiile art. 977 C. civ.
Se susţine de către recurentă că în baza acestui contract, instanţele trebuiau să constate, că obligaţia pârâtului asumată prin contract este aceea de a asigura plata datoriilor societăţii, deci obligaţia este de „a face" nu de „a da".
În această situaţie nereţinând corect natura obligaţiei contractuale a pârâtului intimat, instanţele au stabilit greşit cadrul procesual de soluţionare a cauzei, reţinând astfel greşit, că în cauză nu s-au îndeplinit cerinţele prevăzute de art. 7201 C. proc. civ.
Examinând cererea de recurs, se impune a se reţine, că deşi punctual reclamanta a invocat numai motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. din motivarea formulată rezultă că acesta a dezvoltat şi motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., fapt pentru care instanţa urmează a se pronunţa şi cu privire la această critică.
Ambele critici sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Într-adevăr în raport de principiul disponibilităţii, reclamantul este cel care determină obiectul cererii de chemare în judecată, urmând ca litigiul să fie soluţionat în acest cadru de către instanţă cu respectarea art. 130 C. proc. civ.
Instanţei îi revine însă obligaţia de a califica corect temeiul legal al cererii, în raport de art. 84 C. proc. civ., chiar dacă în cuprinsul acesteia sau în cursul dezbaterilor reclamantul a calificat greşit acţiunea.
Din lucrările cauzei, rezultă că instanţa de apel, a confirmat o rezolvare judicioasă dată de instanţa de fond, naturii juridice a acţiunii, stabilind că aceasta este o acţiune în pretenţii şi nu una având ca obiect o obligaţie „de a face".
Această concluzie s-a impus în raport de motivele de fapt invocate în susţinerea cererii.
Corect a apreciat în apel, că instanţa de fond a dat interpretare corespunzătoare contractului încheiat de părţi, care s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 977 şi art. 969 C. civ.
Reţinând că obligaţia pârâtului intimat este o obligaţie de plată a unor datorii, instanţele au ţinut cont de principiul prevăzut de art. 969 C. civ.
Procedându-se în acest mod, instanţele nu au trecut peste termenii stabiliţi de părţi în contractul de vânzare cumpărare încheiat interpretând just actul de voinţă al părţilor şi obligaţiile asumate.
Aşa fiind, nu se poate reţine motivul de recurs invocat în raport de care se critică Decizia, pe considerentul că instanţa de apel a menţinut interpretarea greşită dată de instanţa de fond actului juridic dedus judecăţii, contractul de vânzare-cumpărare, situaţie în care a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia stabilind că, obiectul cererii de chemare în judecată este evaluabil în bani. Nu se poate reţine nici critica formulată în sensul că instanţele au apreciat necorespunzător că reclamanta trebuia ca anterior sesizării instanţei să realizeze procedura de conciliere prealabilă prevăzută de art. 7201 C. proc. civ.
Cum, Decizia nu poate fi afectată de criticile formulate, prin prisma motivelor de recurs invocate şi în raport de faptul că, din dezvoltarea acestor motive nu rezultă nici-un motiv de ordine publică, care să fi fost pus în discuţia părţilor, pentru cele ce preced, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. Bucureşti, împotriva deciziei nr. 234 din 24 martie 2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 2 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 876/2006. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 872/2006. Comercial → |
|---|
