ICCJ. Decizia nr. 112/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 112/2007
Dosar nr. 17357/1/2005
(nr. vechi: 4317/2005
Şedinţa publică din 12ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă înregistrată, la data de 21 decembrie 2004, pe rolul Tribunalului Arad, reclamanţii M.P. şi S.N. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii SC A.H. SA, Ţ.D. şi L.G., anularea hotărârilor nr. 3 şi 4 adoptate de A.G.A. SC A. SA la data de 27 noiembrie 2004 şi respectiv 4 decembrie 2004, privind începerea acţiunii în răspundere împotriva lor, în calitate de administratori ai societăţii.
Totodată, reclamanţii au solicitat obligarea societăţii şi a pârâtului Ţ.D. să predea originalul proceselor verbale de şedinţă administratorului ales al societăţii, iar pârâtul L.G. să fie obligat să semneze procesul verbal al şedinţei din 4 decembrie 2004 în calitate de preşedinte al adunării generale, desemnat să conducă adunarea generală conform celor statuate de Tribunalul Arad prin sentinţa civilă nr. 2380 din 1 noiembrie 2004.
În motivare reclamanţii au susţinut că hotărârea de atragere a răspunderii lor, în calitate de administratori, a fost luată cu încălcarea dispoziţiilor art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 republicată, nefiind întrunită majoritatea absolută cerută pentru adoptarea ei.
Pârâţii au formulat întâmpinare şi cerere reconvenţională, solicitând respingerea acţiunii în anulare şi obligarea reclamanţilor să aplice ştampila societăţii pe cele două hotărâri adoptate la 27 noiembrie 2004 şi 4 decembrie 2004 pentru a putea fi înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad.
Prin sentinţa civilă nr. 131 din data de 31 ianuarie 2005, Tribunalul Arad a respins acţiunea principală formulată de reclamanţi şi a admis în parte cererea reconvenţională a pârâţilor în sensul obligării reclamanţilor să aplice ştampila societăţii pe cele două hotărâri.
Capătul de cerere privind obligarea reclamanţilor şi la plata de daune cominatorii de un milion lei pe zi de întârziere până la îndeplinirea obligaţiei de a face, a fost respins.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut din probele administrate că A.G.A. SC A.H. SA, a cărei convocare şi ordine de zi, a fost dispusă prin Încheierea nr. 2380 din 1 noiembrie 2004 pronunţată de Tribunalul Arad, a adoptat la data de 27 noiembrie 2004 două din punctele stabilite prin convocator, respectiv continuarea activităţii societăţii şi alegerea administratorului unic în persoana lui S.N., iar la data de 4 decembrie 2004, cu respectarea cvorumului prevăzut de art. 112 alin. (2) din legea societăţilor comerciale, s-a decis respingerea bilanţurilor prezentate, au fost aleşi 3 cenzori şi 3 supleanţi şi s-a aprobat hotărârea de atragere a răspunderii administratorilor societăţii respectiv a reclamanţilor M.P. şi S.N., hotărârile astfel adoptate fiind legale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel reclamanţii susţinând, în esenţă, că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 112 alin. (1) din Legea nr. 31/1990.
Prin Decizia civilă nr. 149 din data de 5 octombrie 2005 Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat în parte sentinţa fondului, în sensul anulării hotărârilor nr. 3 şi 4 adoptate de Adunarea generală a acţionarilor SC A. SA HĂŞMAŞ la data de 27 noiembrie 2004 şi 4 decembrie 2004.
Totodată, instanţa de control judiciar prin aceeaşi decizie a respins cererea reconvenţională formulată de pârâţi şi a menţinut dispoziţiile sentinţei referitoare la respingerea petitelor 2 şi 3 din acţiunea introductivă, vizând obligarea pârâţilor la predarea originalelor proceselor verbale întocmite la 27 noiembrie şi 4 decembrie 2004 şi semnarea procesului verbal din data de 4 decembrie 2004 de către pârâtul L.G.
Instanţa de control judiciar a constatat că, în cauză, au fost aplicate greşit dispoziţiile art. 112 din Legea nr. 31/1990 republicată, potrivit cărora pentru validitatea deliberărilor adunării generale ordinare este necesară prezenţa acţionarilor care să reprezinte cel puţin jumătate din capitalul social, iar hotărârile să fie luate de acţionarii ce deţin majoritatea absolută din capitalul social, cvorum ce nu a fost realizat, deoarece la adunarea din 4 decembrie 2004 capitalul social prezent şi reprezentat a fost de 73.138 acţiuni, iar pentru antrenarea răspunderii celor doi administratori au votat acţionarii ce deţin 24.542 acţiuni.
În contra acestei decizii a declarat recurs, pârâtul Ţ.D. pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în temeiul cărora a solicitat modificarea deciziei şi menţinerea hotărârii adoptate de prima instanţă.
În argumentarea criticilor formulate recurentul a susţinut că hotărârea instanţei de apel cuprinde motive contradictorii, deoarece a dispus anularea hotărârilor nr. 3 şi 4 luate în şedinţa din 4 decembrie 2004, deşi la acea dată au fost adoptate patru hotărâri, din care două au fost menţinute.
Subsumat aceluiaşi motiv recurentul a susţinut că, menţinerea în parte a hotărârii fondului este în contradicţie cu soluţia adoptată de instanţa de apel.
Referitor la motivul vizând încălcarea sau aplicarea greşită a legii, recurentul a arătat că hotărârile anulate au fost adoptate în A.G.A. din data de 4 decembrie 2004, la a II-a convocare, ceea ce impunea aplicarea dispoziţiilor art. 112 alin. (2) din legea societăţilor comerciale, cvorum ce a fost respectat. Recurentul a invocat totodată şi imposibilitatea administratorilor de a ataca în justiţie hotărârea adunării generale.
Reclamanţii au formulat întâmpinare la cererea de recurs, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
În ce priveşte pe intimata SC A. SA HĂŞMAŞ, potrivit înscrisurilor noi, depuse în această fază procesuală, prin Încheierea nr. 4568 din decembrie iunie 2006 pronunţată de judecătorul delegat de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Arad, s-a constatat dizolvată de drept societatea în temeiul art. 30 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 359/2004 fiind numit la data de 27 iulie 2006 în calitate de lichidator judiciar SC E. SA ARAD.
Prin notele de şedinţă depuse la termenul din 12 ianuarie 2007, lichidatorul judiciar al societăţii a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate şi având în vedere şi înscrisurile noi, depuse în această fază procesuală, care atestă că societatea este dizolvată de drept fiind în lichidare judiciare, Înalta Curte va respinge prezentul recurs, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează:
1. Este adevărat că art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 modificată în varianta publicată în M. Of., Partea I nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, prevede că administratorii nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie.
2. Revocarea din funcţie a administratorilor are caracter de sancţiune, fiind şi o măsură de control, a acţionarilor asupra activităţii administratorilor.
3. Acţiunea în răspundere contra administratorilor prin care se urmăreşte recuperarea prejudiciului creat societăţii prin activitatea ineficientă şi/sau incompletă a administratorilor, este ulterioară sau concomitentă revocării din funcţie pentru raţiuni ce ţin de eliminarea posibilităţii influenţării acţionarilor în sensul nepromovării acţiunii în răspundere.
4. În cauză, aşa cum rezultă din conţinutul celor două procese verbale întocmite cu prilejul adunării generale pentru cele două convocări, nu s-a hotărât revocarea din funcţie a celor doi administratori şi atragerea răspunderii ci, la data de 27 noiembrie 2004, s-a hotărât că societatea să fie administrată de un administrator unic, fiind ales dl. S.N., care îndeplinise funcţia şi anterior, împreună cu dl.M.P.
La data de 4 decembrie 2004, adunarea generală la a II-a convocare a hotărât declanşarea acţiunii în răspundere împotriva celor doi administratori deşi, cel puţin în ce-l priveşte pe S.N., acesta fusese proaspăt numit ca administrator unic.
Prin urmare, hotărârile astfel cum au fost adoptate, conţineau o contradicţie evidentă, ce se impunea a fi lămurită pe ambele aspecte, cu atât mai mult cu cât desemnarea unui administrator unic înseamnă o modificare a actului constitutiv.
Situaţia atipică pe care o prezenta speţa, impunea cenzura instanţei depăşind cadrul unei acţiuni în anulare împotriva hotărârii de atragere a răspunderii administratorilor.
5. Pe de altă parte, situaţia intervenită după pronunţarea deciziei Curţii de apel, respectiv dizolvarea de drept a societăţii în temeiul Legii nr. 359/2004 şi desemnarea unui lichidator judiciar, semnifică revocarea administratorului unic sau administratorilor desemnaţi prin actul constitutiv, atribuţiile lor fiind preluate de lichidatorul judiciar, care potrivit dispoziţiilor cuprinse în Capitolul III din Legea nr. 31/1990 republicat privind lichidarea societăţilor pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni, au dreptul să facă contestaţii cu privire la darea de seamă asupra gestiunii prezentată de administratori pentru timpul trecut de la ultima situaţie financiară aprobată până la începerea lichidării şi să ia toate măsurile prevăzute de lege, în măsura în care nu sunt incompatibile cu lichidarea.
Aşa fiind, în raport de situaţia nou creată respectiv dizolvarea de drept a societăţii şi lichidarea ei, nu se mai pune problema cenzurii hotărârilor atacate, care îşi puteau produce efectele numai în situaţia continuării existenţei şi activităţii curente a societăţii, chestiunea eventualelor prejudicii produse societăţii urmând a fi rezolvată de lichidatorul judiciar potrivit legii.
Distinct de acestea, hotărârile astfel cum au fost adoptate, în succesiunea în timp, apar contradictorii, cu alte cuvinte se exclud, iar sub aspectul majorităţii cerută pentru adoptarea lor valabilă la a II-a convocare, aceasta nu a fost îndeplinită, aşa cum, în mod just a reţinut instanţa de apel.
Pentru raţiunile mai sus înfăţişate, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
Cererea de cheltuieli de judecată formulată de intimaţii M.P. şi S.N. pentru această fază procesuală va fi deasemeni respinsă, constatându-se că sumele solicitate cu acest titlu, respectiv onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare nu au fost dovedite cu acte originale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâtul Ţ.D., împotriva deciziei nr. 149 din 5 octombrie 2005 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Respinge cererea intimaţilor M.P. şi S.N. privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1130/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1084/2007. Comercial → |
|---|
