ICCJ. Decizia nr. 1130/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1130/2007
Dosar nr. 7099/1/2006
Şedinţa publică din14 martie 2007
Asupra cererii de recurs de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar constată că, prin Decizia 46/ COM din 27 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta pârâtă A.D.S. BUCUREŞTI împotriva sentinţei nr. 1657/ COM din 31 mai 2005 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, în contradictoriu cu intimaţii reclamaţi SC C. SRL şi SC R.A.S. SRL.
Prin sentinţa nr. 1657/ COM din 31 mai 2005 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, s-a admis în parte cererea reclamantelor, s-a constatat preluarea beneficiului contractului de concesiune nr. 10 din 12 septembrie 2000 încheiat între reclamanta SC R.A.S. SRL (Fostă SC A.A. SRL) şi pârâta A.D.S. de către reclamanta SC C. SRL ca urmare a divizării SC R.A.S. SRL (Fostă SC A.A. SRL).
Prin aceeaşi sentinţă s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei de a nu face nici un act de natură a le stânjeni pe reclamante în exploatarea terenului agricol deţinut în baza contractului de concesiune nr. 10/2000 şi s-a dispus obligarea pârâtei la 345.000 lei cheltuieli de judecată către reclamante.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa, în apel a reţinut că instanţa de fond a soluţionat corect excepţia inadmisibilităţii acţiunii raportat l art. 111 C. proc. civ., fiind întrunite în speţă cele două condiţii impuse de legiuitor. Împrejurarea că se solicită constatarea existenţei unui raport juridic nu atrage inadmisibilitatea acţiunii, astfel că s-a procedat corect la respingerea excepţiei.
Instanţa de apel a apreciat ca nefondată critica potrivit căreia în mod greşit instanţa de fond a constatat preluarea beneficiului contractului de concesiune nr. 10 din 12 septembrie 2000 încheiat între reclamanta SC R.A.S. SRL (Fostă SC A.A. SRL) şi pârâta A.D.S. de către reclamanta SC C. SRL ca urmare a divizării SC R.A.S. SRL (Fostă SC A.A. SRL).
Instanţa de control judiciar a apreciat că prin procesul de divizare a operat o transmitere cu titlu universal a unor părţi din patrimoniul societăţii divizate către noua societate înfiinţată, iar pârâta, prin pasivitate a achiesat la această transmisiune. Ea nu s-a opus divizării, iar pactul comisoriu nu prevede expres posibilitatea rezilierii contractului intervenit între părţi fără somaţie sau fără chemare în judecată.
Împotriva deciziei mai sus menţionate a formulat recurs pârâta.
Recurenta a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate şi respingerea în totalitate a acţiunii reclamantelor.
În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta a susţinut, în esenţă, că A.D.S. nu poate fi obligată, prin hotărâre judecătorească, să considere ca şi cesionar într-un contract încetat o altă persoană decât cea care s-a obligat faţă de ea, cu alte date de identificare şi o altă denumire, având în vedere că un contract nu poate fi modificat retroactiv, fără acordul părţilor, instanţa nefiind îndreptăţită să modifice voinţa părţilor exprimată în contract.
Analizând actele dosarului prin prisma argumentelor invocate de către recurentă, pe care Înalta Curte le grupează şi le subsumează motivului prevăzut de art. 304 pct. 9, pentru a răspunde printr-un considerent comun, va admite recursul declarat pentru cele ce urmează:
Curtea găseşte fondat si motivul de recurs invocat de recurentă şi prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condiţiile în care în cauza de faţă rezultă că instanţa de apel a recurs la încălcarea unor texte de lege aplicabile spetei, că a aplicat greşit dispoziţii legale, interpretându-le prea extins sau prea restrâns ori cu totul eronat.
Astfel, instanţa de fond şi cea de control judiciar încalcă dispoziţiile art. 969 C. proc. civ., atunci când modifică, fără acordul de voinţă al părţilor, elementele esenţiale ale unui contract intervenit între acestea.
Părţile sunt libere să încheie sau nu, un act juridic; sunt libere să stabilească clauzele actului juridic, să îl modifice ori să pună capăt acestuia. Acest principiu fundamental al dreptului civil nu poate fi înfrânt de către instanţele de judecată, iar partea care refuză în mod culpabil încheierea contractului va putea fi cel mult obligată la daune interese.
Nu poate fi primită nici ideea novării prin schimbarea debitorului şi a obligaţiei contractuale deoarece, pentru a nova, este necesară nu numai intenţia părţilor de a nova ci şi naşterea unei noi obligaţii valabile, ceea nu este cazul în pricina dedusă judecăţii.
Nefondată este însă critica adusă soluţionării excepţiei inadmisibilităţii în temeiul art. 111 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond şi cea de apel au făcut o corectă aplicarea a acestui temei de drept la împrejurările cauzei.
Pentru considerentele de mai sus, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta A.D.S. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 46/ COM din 27 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, va modifica Decizia recurată, va admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 1657/ COM din 31 mai 2005 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, pe care o va schimba în parte şi va respinge capătul de cerere privind preluarea contractului de concesiune nr. 10/2000. Va menţine celelalte dispoziţii privind obligaţia de a nu face din sentinţa apelată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta A.D.S. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 46/ COM din 27 februarie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică Decizia recurată.
Admite apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei nr. 1657/ COM din 31 mai 2005 a Tribunalului Constanţa, secţia comercială, pe care o schimbă în parte şi respinge capătul de cerere privind preluarea contractului de concesiune nr. 10/2000.
Menţine celelalte dispoziţii privind obligaţia de a nu face.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 martie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 1137/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 112/2007. Comercial → |
|---|
