ICCJ. Decizia nr. 1340/2007. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1340/2007
Dosar nr. 2104/1285/2005
Şedinţa publică din 27 martie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Comercial Cluj, prin sentinţa 434 din 29 martie 2005, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta, SC P. SRL Cluj Napoca şi a obligat pârâta, SC C. SRL Cluj Napoca la plata sumei de 225.824.670 lei, cu 52.157.000 lei, cheltuieli de judecată, fiind respinsă cererea reconvenţională formulată de pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel SC C. SRL, în calitate de succesoare a pârâtei SC C. SRL care s-a divizat la 7 aprilie 2006, precum şi reclamanta.
Curtea de Apel Cluj-Napoca, prin Decizia 248 din 10 octombrie 2005, a admis apelurile, dispunându-se desfiinţarea sentinţei atacate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
S-a reţinut, că instanţa de fond nu a motivat acordarea, în cadrul acţiunii principale a sumei de 225.824.670 lei, iar cererea reconvenţională nu a fost analizată în fond.
În rejudecare, în fond după casare, Tribunalul Comercial Cluj, prin sentinţa 2643 din 25 mai 2006, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC C. SRL invocată de reclamanta SC P. SRL.
A respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtele SC C. SRL (fostă SC C.I. SRL) SC C. SRL, SC C.I. SRL, SC C.V. SRL, SC V. SRL şi SC M. SRL, în contradictoriu cu SC P. SRL.
A respins, prin aceiaşi sentinţă, cererea reconvenţională formulată de pârâta SC C.I. SRL, devenită SC C. SRL, în contradictoriu cu reclamanta, privind obligarea reclamantei la plata sumei de 48.150 dolari S.U.A., despăgubiri.
A fost admisă în parte, cererea reclamantei şi au fost obligate pârâtele, în solidar, la plata sumei de 37.718,30 Euro plus TVA, beneficiu nerealizat, în echivalent lei la data plăţii, precum şi la plata sumei de 15.295,08 RON cheltuieli de judecată.
S-a reţinut, în pronunţarea acestei hotărâri, că între reclamantă şi pârâta SC C. SRL s-au încheiat două contracte de închiriere privind spaţii comerciale în Cluj-Napoca (22 m.p. şi 175 m.p.) care au expirat şi prin refuzul eliberării spaţiilor, urmare sentinţei civile 3357/C/2003 a Tribunalului Cluj, pârâta a fost evacuată la 18 decembrie 2003.
Pe perioada în care a folosit imobilele fără titlu, de la notificare, 8 mai 2001 pentru spaţiu de 22 m.p. şi 9 iulie 2002 pentru cel de 175 m.p. şi până la evacuare, 18 decembrie 2003, instanţa a reţinut că se datorează daune de 10,15 EUR/m.p. în valoare de 37.718,3 EUR + TVA.
Întrucât, în cursul soluţionării litigiului a intervenit o divizare parţială a pârâtei, iar la 23 martie 2005 reclamanta şi-a extins acţiunea şi asupra noilor societăţi comerciale create urmare divizării, cele 7 pârâte introduse în cauză, instanţa a reţinut răspunderea solidară a acestora, faţă de faptul că, în proiectul de divizare nu se prevede proporţia transmiterii debitului către fiecare din pârâte, pentru a se angaja o răspundere proporţională.
Privitor la cuantumul daunei cerute prin acţiunea principală, de 37.718,3 Euro, instanţa a reţinut că este întemeiată, fiind calculată la cuantumul de 10,5 Euro/m.p., cât s-a oferit reclamantei prin contractele de închiriere încheiate de aceasta.
Nu au fost admise pretenţiile reclamantei pentru daune în sumă de 225.824.670 lei, pentru repararea spaţiilor comerciale, în lipsa unor dovezi în acest sens.
În respingerea cererii reconvenţionale, instanţa a reţinut că pretenţiile în sumă de 48.150 dolari S.U.A. nu au fost dovedite ca imputabile reclamantei.
Astfel, amenajările interioare în sumă de 15.000 dolari S.U.A. s-au făcut în scopul exercitării activităţii de către pârâtă, iar pe de altă parte, nici nu au fost dovedite. Nu s-a făcut dovada că bunurile în sumă de 21.000 dolari S.U.A., achiziţionate au rămas în posesia reclamantei iar, pe de altă parte aceste bunuri au servit activităţii locatarei.
S-a mai reţinut că, listele de bunuri, investiţiile invocate, sunt acte unilaterale ale pârâtei, ce nu sunt opozabile reclamantei.
S-au reţinut ca neîntemeiate pretenţiile pentru plata sumei de 12.150 dolari S.U.A., valoarea vadului comercial, creat prin amenajarea magazinului, întrucât nu s-a făcut dovada că, la încetarea contractului de închiriere, pârâta a creat un vad comercial superior faţă de data încheierii contractului.
Apelurile declarate de pârâte împotriva sentinţei 2643 din 25 mai 2006 a Tribunalului Cluj au fost respinse de Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 179 din 13 noiembrie 2006 ca nefondate.
Împotriva deciziei menţionate au declarat recurs pârâtele:
1) SC C. SRL Cluj-Napoca (fosta SC C.I. SRL),
2) SC C. SRL Cluj-Napoca,
3) SC C.I. SRL Cluj-Napoca,
4) SC C.V. SRL Cluj-Napoca,
5) SC V. SRL Cluj-Napoca,
6) SC M. SRL cu sediul în Cluj-Napoca, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., fiind formulate următoarele critici:
- greşit s-a reţinut calitatea procesuală pasivă a celor şase pârâte şi s-a angajat răspunderea patrimonială, fără a se stabili pe bază de probe preluarea prin divizare parţială a obligaţiei litigioase. Fără temei, instanţa a reţinut că, odată publicat Proiectul de divizare s-a determinat solidaritatea, ignorându-se prevederile legale ce permit atacarea divizării cu opoziţie;
- nu putea să se reţină răspunderea solidară a societăţii ce s-a divizat parţial, SC C. SRL (fosta SC C.I. SRL) cu societăţile rezultate din divizare, cele 5 pârâte;
- răspunderea pentru daune revine pârâtei, SC C. SRL, care a preluat activele şi s-a subrogat în drepturile şi obligaţiile pârâtei iniţiale SC C. SRL.
- instanţa de apel nu a examinat criticile privind respingerea cererii reconvenţionale;
- daunele admise în acţiunea principală nu sunt dovedite şi nu constituie un prejudiciu cert.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs şi pârâta SC C. SRL Cluj-Napoca, în temeiul art. 304 pct. 7, 9 şi art. 312 art. (3) C. proc. civ., formulând următoarele critici:
- cererea reconvenţională nu a fost soluţionată faţă de societatea sa, astfel că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare;
- greşit s-a admis acţiunea principală pentru daune, întrucât nu s-a făcut dovada prejudiciului, contractele de închiriere invocate fiind fictive, şi fără legătură de cauzalitate cu fapta culpabilă.
Recursurile sunt nefondate şi urmează să fie respinse.
Cu privire la recursul celor şase pârâte se reţin următoarele:
Contractele de închiriere au fost încheiate de reclamantă cu SC C.I. SRL şi această pârâtă a fost chemată în judecată, în martie 2004, pentru plata daunelor pricinuite pentru neeliberarea spaţiilor comerciale după încetarea contractelor.
Ulterior, în martie 2005, în temeiul art. 238 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 are loc divizarea parţială a pârâtei, SC C.I. SRL, prin crearea a şase noi societăţi comerciale, asupra cărora reclamanta şi-a extins cererea de chemare în judecată.
Din examinarea Hotărârii A.G.A. din 10 martie 2005, a protocolului de predare-primire a patrimoniului către cele şase societăţi, din Bilanţul şi Proiectul de divizare, nu rezultă proporţia în care s-a transmis debitul în litigiu către noile societăţi comerciale.
În aceste condiţii, întemeiat instanţa a reţinut că răspunderea revine tuturor societăţilor pârâtei, în solidar.
Întemeiat a fost angajată şi răspunderea SC C.I. SRL, actualmente SC C. SRL, întrucât aceasta este culpabilă până la divizare, intervenită în cursul soluţionării cauzei, de neeliberarea spaţiului comercial şi producerea daunelor.
Nu se face dovada atacării cu opoziţie a proiectului de divizare sau intervenirea unor modificări asupra divizării hotărâtă în martie 2005.
Este nedovedită şi susţinerea celor şase recurente în sensul că răspunderea pentru debitul în litigiu revine pârâtei SC C. SRL, care ar fi preluat activele. Din documentele de divizare, nu rezultă că activul şi pasivul privind contractele de locaţiune în litigiu s-au transmis acestei pârâte.
Se reţine, aşa dar, că, în cazul în care intervine o divizare parţială a societăţii debitoare, prin crearea de noi societăţi comerciale, iar în Proiectul şi documentaţia de divizare nu se stabileşte proporţia transmiterii debitelor, noile societăţi comerciale create, răspund solidar faţă de creditori pentru datoriile părţii transmise din patrimoniul societăţii supuse divizării.
Instanţa nu este chemată să completeze lacunele actelor de divizare privind proporţia transmiterii debitului, ci, sesizată fiind de creditoare, va analiza temeinicia cererii, răspunderea debitoarelor urmând să fie solidară, conform art. 245 C. com.
Criticile privind netemeinicia admiterii acţiunii pentru obligarea la plata sumei de 37.718,30 Euro plus TVA, sunt de respins.
Fapta culpabilă constă în refuzul pârâtei şi ulterior somaţiei, de a elibera spaţiile comerciale deţinute fără titlu după încetarea contractelor de închiriere.
Pârâta a continuat să folosească spaţiile comerciale fără a achita vre-o sumă, astfel că a prejudiciat-o pe reclamanta proprietară, prin faptul că nu au fost puse în executare contractele de închiriere încheiate cu un terţ, cu o chirie de 10,50 Euro/m.p.
Recurentele nu au contestat cuantumul chiriei, neproducând dovezi în sensul că, în zona spaţiilor comerciale, chiria este mai mică. Nu pot fi primite nici susţinerile recurentelor referitoare la greşita respingere a cererii reconvenţionale.
Instanţele de fond şi apel au motivat pe larg netemeinicia cererii reconvenţionale, reţinând, în esenţă, că cererile formulate pe lângă că nu au fost dovedite, reprezentau cheltuieli necesare pentru desfăşurarea activităţii comerciale de către pârâtă.
De altfel, recurenta nu formulează critici care să fie încadrate în motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Cu privire la recursul SC C. SRL Cluj-Napoc.
Susţinerea potrivit căreia cererea reconvenţională nu a fost soluţionată este de respins.
Se reţine, din verificarea actelor dosarului că cererea reconvenţională a fost formulată de SC C.I. SRL (actualmente SC C. SRL) în primul ciclu procesual, astfel că, reluată soluţionarea acesteia, în al doilea ciclu procesual, s-a reţinut ca nefondată şi s-a respins ca atare.
Ca urmare, nu se poate reţine că cererea reconvenţională nu a fost soluţionată şi nu era cazul ca această cerere să fie tratată în raport de fiecare din pârâtele introduse în cauză, cu atât mai mult cu cât temeiurile acesteia au fost formulate de pârâta SC C.I. SRL.
În ce privesc criticile privitoare la admiterea acţiunii, acestea sunt de respins pentru motivele arătate la recursul celorlalte pârâte.
Aşa fiind, recursurile urmează să fie respinse, ca nefondate, cu menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat recursul declarat de pârâtele SC C. SRL Cluj Napoca, SC C. SRL Cluj Napoca, SC C.I. SRL Cluj Napoca, SC C.V. SRL Cluj Napoca, SC V. SRL Cluj Napoca, SC M. SRL Cluj Napoca; respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC C. SRL Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 179 din 13 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 27 martie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1348/2007. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 1315/2007. Comercial → |
|---|
